Joi, 31 octombrie 2013, ora 19:00, în Club A (Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale „Cafeneaua critică”. Invitată: Elena Zaharia-Filipaş. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„Una dintre cele mai respectate personalităţi ale generaţiei marilor profesori-seniori de la Literele bucureştene, Elena Zaharia-Filipaş are în urmă o bogată carieră exegetică şi editorială. Monografistă a lui Ion Vinea şi a lui Vasile Voiculescu (cărţi apărute în 1972 şi 1982), ea s-a dedicat după 1980 editării integrale a operei celui dintîi, într-o serie inaugurată în 1984 şi ajunsă astăzi la volumul IX. A semnat și alte ediții, între care o prețioasă restituire a teatrului lui Isaiia Răcăciuni (în 1990). De asemenea, Elena Zaharia-Filipaş şi-a asumat în anii ’90 promovarea studiilor aplicate în mod special literaturii scriitoarelor: a ţinut cursuri, a îndrumat teze de licenţă, dizertaţii masterale şi teze de doctorat în materie şi a publicat la un moment dat o culegere proprie de Studii de literatură feminină (2004). Ajunsă anul acesta la o frumoasă vârstă „rotundă”, Elena Zaharia-Filipaş va vorbi la Cafeneaua critică despre viaţa şi opera sa.” – organizatorii
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A*.