”Satira este o artă cu un puternic mesaj ideatic, cu profundă încărcătură de moralitate”

sept. 11th, 2013 | By | Category: Dialogul de carte

Caricaturistul Aurelian Iulius Șuță – ȘAI a vernisat, de curând, la Craiova, o expoziție amplă de caricatură de șevalet, care s-a bucurat inclusiv de atenția autorităților locale dar și a specialiștilor în domeniu. Cum percepe, însă, publicul acest gen de artă, de câte feluri este caricatura și ce presupune, precum și alte detalii găsiți în interviul realizat de Dorina Cioplea, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro.


De curând ai vernisat o expoziție destul de amplă de lucrări de caricatură la Craiova. Despre ce este vorba și cum a fost primit aceste gen de artă în inima Olteniei?

Vernisajul expoziţiei de caricatură s-a petrecut marți, 3 septembrie 2013, la Galeria “Arta” din capitala Olteniei, organizatori fiind Consiliul Judeţean Dolj, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Uniunea Artiştilor Plastici-Filiala Dolj şi Muzeul de Artă Craiova. Cu aşa antet stufos, emoţiile mele de expozant au depăşit “cotele de avarie”, neavând prea multe cuvinte de spus în contextul deschiderii expoziţiei pentru public. Acum, cu mintea mai limpede şi mai liniştită, apreciez interesul instituţional pentru astfel de exprimări artistice, interes indus în mod firesc de cererea publicului pentru umor în general, caricatură şi satiră în special. Craiova, prin aceeaşi asociere de forţe instituţionale, găzduieşte anual una dintre cele mai importante manifestări de gen şi mă refer la Salonul Internaţional de Caricatură “Nicolae Petrescu Găină”, unde publicul craiovean şi nu numai se poate bucura de prezenţa celor mai importanţi creatori de umor desenat din România, precum şi nume de top din satira europeană şi mondială. Dacă aş mai adăuga şi personalele autorilor Nicolae Lengher, iulie 2013, şi Constantin Ciosu , august 2013, găzduite de Galeria “Arta”, prezenţa mea pe simezele din buricul Craiovei este absolut firească şi încearcă să potolească uriaşul apetit pentru umor al publicului, fenomen care, din păcate, nu se produce şi în alte oraşe din provincie prin “grija” acelor (i)responsabili care preferă să ofere concetăţenilor manifestări “culturale” cu mici, cu bere şi manele în detrimentul unui minim calitativ în hrănirea spirituală a românilor.
N-aş continua în nota asta pesimistă, improprie satirei, dar simt nevoia să spun că onorariul plătit de autorităţi unuia care rage în timp ce se agită o oră pe o scenă dintr-un astfel de bâlci depăşeşte cu mult necesarul pentru organizarea, măcar de trei ori pe an, a câte unei expoziţii de caricatură cu autori români din zona de excelenţă a genului.
Publicul, fie el din Craiova ori din alte capitale de judeţ, este avizat, numeros – ceea ce s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă la Galeria “Arta” din Craiova – iubeşte umorul şi îl savurează sincer, găsind în truda caricaturistului soluţia perfectă în efortul de a se desprinde o clipă de problemele cotidiene sau chiar perspective optimiste pentru a trece peste greutăţi, neajunsuri ori nedreptăţi.
Revenind la vernisajul personalei de la Galeria “Arta” din Craiova, Domnul Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă Craiova, a formulat comentarii plastice şi critice privitoare la lucrările prezentate în paralel cu un scurt istoric al satiricului în spaţiul oltenesc, ca şi tradiţie artistică, fertilă şi de un înalt nivel calitativ.

Chiar dacă ar putea fi privit, în mod greșit, drept un stil facil datorită felului în care transmite mesajul, caricatura nu este la îndemâna oricărui artist plastic. Ce îți trebuie pentru a face caricatură și satiră?

Într-adevăr, sunt voci care, cu prea multă uşurinţă, aruncă în derizoriu caricatura, excluzând genul din zona elitistă a artelor vizuale. Cred că astfel de aprecieri fără vreun argument serios nu fac altceva decât să producă o autoexcludere din breasla artiştilor plastici a celor care le formulează . Să nu uităm că satira este o artă cu un puternic mesaj ideatic, cu profundă încărcătură de moralitate, a cărei realizare nu ocoleşte tehnicile graficii. Ca şi execuţie, o caricatură reuşită nu se poziţionează în afara tehnicilor academice şi respectă tot ce înseamnă “regulă” în desen ori pictură. Căutând în istoria satiricului românesc, am constatat că marea majoritate a autorilor de marcă ai genului sunt absolvenţii celor mai bune şcoli superioare de arte vizuale din România. Ori, asta spune mult! E foarte important pentru un artist să folosescă limbajul prin care poate transmite cel mai bine ceea ce simte, ceea ce gândeşte. Despre caricatură ar fi bine să formuleze aprecieri critice doar cei care se pricep, cei care înţeleg diferenţa între o grafică satirică de presă şi o satiră de şevalet, chiar dacă sunt poziţionate sub aceeaşi denumire de “caricatură”.

Tema aleasă de tine pentru lucrarea de licență este tot din mediul caricatural. Cum a fost receptată de către comisia de evaluare și de ce ai ales acest stil?


Într-adevăr, tema lucrării de licenţă susţinută la încheierea studiilor universitare a fost “Satiricul în arta românească a secolului XX” . Comisia de evaluare m-a impresionat în mod plăcut în primul rând prin atitudine în sensul că, deşi am abordat un subiect considerat în anumite medii derizoriu, cei trei examinatori n-au avut nicio problemă în a-şi manifesta interesul pentru genul caricaturii. Chiar daca am avut emoţii din pricina subiectului, s-au dovedit nefondate. O temă de factura asta a presupus o documentare dificilă în condiţiile în care materialele publicate sunt puţine şi incomplete, lipsind o literatură care să trateze subiectul. Pot spune că m-am descurcat onorabil şi am contrazis vocile care au afirmat că e o nebunie să mergi cu satire în faţa unei comisii compusă din profesori specializaţi pe discipline de arte din învăţământul universitar. Până la urmă, am făcut ceea ce ştiu mai bine să fac iar asta a contat foarte mult. A fi artist înseamnă, în primul rând, a fi sincer cu propria persoană altfel, mai devreme sau mai târziu, o “minciună” de factura asta nu poate aduce nimic bun.

Caricatura este de mai multe feluri și se poate realiza în mai multe tehnici.  Care stil îți este mai drag și de ce?


Caricatura e cunoscută mai ales din presă, sporind prin prezenţa sa valoarea estetică a ziarelor sau revistelor . Subiectul unei astfel de lucrări tratează o temă „la zi”, un eveniment social, politic sau de altă natură care iscă dezbateri sau controverse, ţinând prima pagină a jurnalelor spre deliciul cititorilor care gustă cu plăcere astfel de manifestări artistice. Din păcate, mesajul acestor desene „ de presă” se diluează în timp, însoţind în uitare subiectul abordat. Asta ar fi şi explicaţia pentru simplitatea reprezentării, mesajul fiind transmis prin tehnici grafice, cu reprezentări simple, adesea lipsite de culoare şi însoţite de text. Cred că ăsta ar fi unul din motivele pentru care, uneori, genul e socotit facil, chiar neimportant.
Spre deosebire de caricatura de presă, cea de salon, sau „de şevalet” cum i se mai spune, impresionează prin profunzimea mesajului transmis în tehnici artistice dintre cele mai diverse şi, din păcate, poate fi admirată doar la saloanele de umor ori în expoziţii, ca cea despre care discutăm acum. Spun „din păcate” pentru că în România, în prezent, nu funcţionează nicio revistă de umor. Săraca „Urzica”…

Fără îndoială, nu trebuie decât să privești în jur pentru a găsi motive și subiecte pentru a face haz de necaz. Este caricatura modul tău de a face față realității cotidiene, care nu este de prea multe ori comică?

Satira nu-ţi dă totdeauna motive de râs ci, mai degrabă, de meditaţie şi, ai remarcat bine, adesea comicul lipseşte din cotidian. În general, caricaturistul caută şi găseşte subiecte „serioase” pentru lucrările sale şi unde altundeva dacă nu în viaţa de zi cu zi. Ca orice artist, găsesc în creaţie un refugiu perfect, un mijloc de a-mi contura propriile orizonturi de optimism şi de a transmite „semnale” de aceeaşi factură către spaţiul public.

Chiar dacă meseria ta de zi cu zi este una dură, fiind polițist, nu de puține ori lucrările tale au ca temă dragostea, sau din ele răzbat melancolie și sensibilitate. Cum se împacă cele două laturi ale tale? Ți s-a întâmplat să îți iei subiectele din domeniul în care lucrezi?


Aş sublinia că lucrez în structurile Poliţiei Române de 20 de ani, din care aproape 15 în criminalistică. Inevitabil, profesia influenţează creaţia şi, ca urmare, am semnat câteva proiecte artistice cu teme inspirate de job şi mă refer la serialul „Criminaliştii, oameni şi ei” – un set de 20 de lucrări dintre care 12 au făcut şi obiectul unui calendar editat de Revista Română de Criminalistică. Dacă mai adaug şi „Calendarul anticorupţie” sau cele 24 de desene despre criză, cu personaje în uniformă, editat de Sindicatul PROLEX (al vameşilor şi poliţiştilor) sau colaborările cu Revista „Poliţia Română”, „Frontiera”, „Pentru Patrie” etc. se poate concluziona că influenţa este semnificativă.
Este foarte adevărat că apartenenţa profesională a unui artist, mai ales caricaturist, la o instituţie cum e Poliţia generează adesea „subiecte” în presă şi polemici oarecum incorecte, de parcă printre ingineri, profesori, medici ori alte categorii socio-profesionale nu ar exista personalităţi artistice. Ne-am născut artişti si trăim ca atare în universul spiritual personal iar dacă asta nu prea asigură resurse materiale pentru o existenţă onorabilă suntem obligaţi să avem slujbe cu avantaje si dezavantaje asumate.

Ce se întâmplă cu caricatura astăzi? Încă mai există cluburi și organizații. Cât de active sunt? Cât de ușor sau greu se transmite dragostea pentru acest stil de artă?

Aşa cum am mai spus, în România de astăzi nu mai funcţionează nicio revistă naţională de umor. Mai sunt apariţii meteorice ale unor publicaţii legate de festivaluri de gen care găzduiesc satire de salon în agreabila companie a epigramei sau prozei umoristice. În rest, românul se bucură din plin de caricatura de presă, savuroasă şi bine făcută, însă cei interesaţi pot găsi simeze cu lucrări de excepţie, cu serioase calităţi plastice, ale unor autori interesaţi de universalitatea, consistenţa şi rezistenţa în timp a propriilor mesaje artistice.
Cât despre apetitul de a crea caricatură al unui individ….! Omul desenează iar dacă nu-i iese chiar o operă, publicul îi zice caricatura! Şi ce simplu ar fi dacă s-ar întâmpla aşa! Caricatura e o treabă foarte serioasă şi ar fi bine dacă ar formula opinii doar cei care se pricep. Altfel se nasc tot felul de răutăţi iar criticile cu iz diletantist îşi fac de lucru exact acolu unde nu e cazul.

Număr de vizualizări :1961


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro