spot_img

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, ediţie aniversară

În perioada 9-18 august 2013, la Sfântu Gheorghe (în Delta Dunării), va avea loc ediţia aniversară a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL. Festivalul va fi deschis de cel mai recent film în regia lui Wong Kar-wai, Marele Maestru/ The Grandmaster, vineri, 9 august 2013. Pe fundalul tumultuos al Chinei anilor 1930, The Grandmaster urmăreşte viaţa legendarului Ip Man, mentorul lui Bruce Lee şi maestru al școlii Wing Chun Kung Fu. Din distribuție fac parte actorii Tony Leung, recompensat cu Premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes, în 2000, pentru rolul său din In the Mood for Love şi Ziyi Zhang, nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul său din Memoirs of a Geisha şi de trei ori nominalizată la Premiile BAFTA. Proiectat în deschiderea Berlinale 2013, The Grandmaster este prezentat în avanpremieră la ANONIMUL, prin amabilitatea Independenţa Film.

Cea de-a X-a ediție a Festivalului este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Consiliului Județean Tulcea, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române. ICR va oferi Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune.

COMPETIŢIE SCURTMETRAJ FICŢIUNE

HIJACKER, regia Danilov Aleksandr, Rusia
DOOD VAN EEN SCHADUW/ DEATH OF A SHADOW, regia Tom Van Avermaet, Belgia- Franţa
PELUQUERO FUTBOLERO/ HOOLIGAN HAIRDRESSER, regia Juan Manuel Aragón, Spania
NE MENSHE 50 KG/ NOT LESS THAN 50 KG, regia Maryna Artemenko, Ucraina
LA VOIX DE KATE MOSS/ KATE MOSS’ VOICE, regia Margaux Bonhomme,     Franţa
KOLYA-KOLYA, regia Kolesov Konstantin& Baykov Boris, Rusia
THE ONLY BAR IN TOWN, regia Adam Budd, Canada
DIE LETZTE GRENZE/ THE LAST BORDER, regia Daniel Butterworth, Germania
MARCELLO, regia Francesca Coticoni, Italia
BAD PENNY, regia Andrei Creţulescu, România
STEW& PUNCH, regia Simon Ellis, Marea Britanie
PASTILA FERICIRII/ THE PILL OF HAPPINESS, regia Cecilia Felmeri, România
ALINA, regia Dukarev German, Rusia
LE COQUELICOT/ THE POPPY, regia Fabien Giurgiu, Franţa
WASTE, regia Anton Groves, România
REHEARSAL, regia Agnes Guilbault, Spania
MISTERIO/ MISTERY, regia Chema García Ibarra, Spania
PRIETENIE, BARÁTSÁG/ FRIENDSHIP, FRIENDSHIP, regia Rusu Ionuţ, România
TATTOO, regia Aldo Iuliano, Italia
TILL DEATH DO US PART, regia Julian Lara, SUA
DREAMING APECAR, regia Dario Samuele Leone, Italia
DIRECTED BY, regia Alban Mench, Franţa
TUNS, RAS ŞI FREZAT/ HALF SHAVED, regia Bogdan Mureşanu, România
GREY, regia Hassan Neamah, Egipt
THE TREE OF PAN, regia Aitken Pearson, Portugalia
VACA FINLANDEZĂ/ THE FINNISH COW, regia Gheorghe Preda, România
SHAME AND GLASSES, regia Alessandro Riconda, Italia
POOL, regia Juan Del Rio, Spania
EN PLAN ROMÁNTICO/ ROMANTIC AS I AM, regia Peris Romano, Spania
SECOND VOICE, regia Daniel Sandu, România
ȘANȚUL/ THE DITCH, regia Adrian Silişteanu, România
UN BEAU MATIN/ ONE FINE MORNING, regia Slony Sow, Franţa
THE BEST JOB, regia AnastaSia Titova& Kateryna Shevchenco, Ucraina- Rusia
CLAUDIU ŞI CRAPII/ CLAUDIU& THE FISH, regia Andrei Tănase, Germania- România
ROBOKROLIK/ ROBORABBIT, regia Sergey Tsyss, Rusia
EL RASTRILLO SE QUIERE COMPROMETER/ RAKE’S COMMITMENT, regia Santi Veiga, Spania
ORDINARY FAMILY STORY, regia Sergey Velikoredchanin, Rusia
ZIMMER 606/ ROOM 606, regia Peter Volkart, Elveţia
LA MULŢI ANI!, regia Armine Vosganian, România
SEIN KAMPF, regia Jakob Zapf, Germania

COMPETIŢIE SCURTMETRAJ ANIMAŢIE

CREAMEN, regia Esther Casas, Spania- SUA
COMME DES LAPINS (Chroniques de la poisse, chap. 2)/ LIKE RABBITS (Sticky Ends, chap. 2), regia Osman Cerfon, Franţa
MICHAEL POLLAN’S FOOD RULES, regia Marija Jacimovic& Benoit Detalle, Serbia
ED., regia Gabriel Garcia, Brazilia
ZWEIBETTZIMMER/ DOUBLE OCCUPANCY, regia Fabian Giessler, Germania
STRINGS, regia Tal Arbiv& Lior Golan, Israel
MADEMOISELLE KIKI ET LES MONTPARNOS/ KIKI OF MONTPARNASSE, regia Amelie Harrault, Franţa
JAMÓN/ JAMON, regia Iria López, Marea Britanie
UŞOR POATE ORICINE/ EASY IS FOR ANYONE, regia Paul Mureşan, România
ORIGAMI, regia David Pavon, Spania
EMILIE, regia Olivier Pesch, Luxemburg
TARAZOO/ SCALE, regia Ramin Rahbar, Iran
DEER VALYA, regia Djalil Rizvanov, Rusia
2 (DOI)/ 2 (TWO), regia Ilinca Šeda, România
ALFRED Y ANNA/ ALFRED& ANNA, regia Juanma Suárez, Spania
SHAVE IT, regia Fernando Maldonado& Jorge Tereso, Argentina
UN EVENIMENT NEASTEPTAT/ AN UNEXPECTED EVENT, regia Monica Vinogradov, România
DJI. DEATH FAILS, regia Dmitri Voloshin, Moldova
BEAR ME, regia Kasia Wilk, Germania- Polonia
PROJECT K-9, regia Francisco J. Cabrera, Alicia Esteban, Elsa Esteban, Juan E. Forero, Victoria González, Adrián Parra, Iria Salgado, Pablo Serrano, Huijun Shen, Spania

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508