Călător în gura lumii

aug. 25th, 2013 | By | Category: Cronica de cArte

Împătimit de statura culturală a lui Nicolae Iorga, pasionat de opera lui Miron Radu Paraschivescu, medicul stomatolog de anvergură, istoricul şi, de curând, iată, memorialistul Constantin Găucan, ne propune o carte plină de farmecul povestirii, dar, care, pe un alt plan, evocă timpuri şi personalităţi într-un fascinant amestec de sobrietate şi bună dispoziţie. ”Călător în gura lumii” este, deopotrivă, un volum de memorii, dar şi un omagiu adus cultului prieteniei. Prin cabinetul stomatologic – imaginar, de data aceasta – al domnului doctor se perindă personaje din vremi trecute sau mai actuale, ce prind viaţă pe pagina de hârtie însufleţiţi, rând pe rând, de un pătimaş artizan al poveştii, dornic mereu de a învăţa, de a explora potenţialul nelimitat al creativităţii şi de a ne reaminti că trecutul nu trebuie să însemne uitare.

Rând pe rând, se aşează pe scaunul stomatologic, transformat de autor într-unul al confesiunilor, nume aparţinând unor generaţii şi profesii diferite – de la mari modele ale neamului românesc, până la „greii” partidului comunist – într-un caleidoscop de amintiri, experienţe spirituale unice, nostalgii, regrete şi o inepuizabilă, îngăduitoare, înaltă dragoste de oameni:
de la Miron Radu Paraschivescu, Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Clody Bertola, George Mihăiţă, Eugenia Moldoveanu, Liviu Ciulei, Gina Patrichi, Mircea Maliţa, până la Gellu Naum, Ion Voicu, Răzvan Theodorescu, Mihai Ungheanu, Gheorghe Buzatu, Ileana Iliescu şi Marinel Ştefănescu.
Nu lipsesc nici întâmplări savuroase, cum ar fi întâlnirea cu tovarăşa Ana Pauker, despre care aflăm, în pofida legendei, că avea, cu adevărat, două urechi, ori „serile cu generalul Bucurescu”, şeful Securităţii Municipiului Bucureşti. Asta ca să amintim doar câteva din numele evocate cu farmec personal, plasticitate şi cu acuitatea celui care şi-a făcut profesiune de credinţă din vindecarea nu numai a trupului, dar şi a sufletului.
Călător în gura lumii nu este doar o simplă culegere de amintiri. Lăsând în urmă „uneltele” specifice profesiei domniei sale, Constantin Găucan foloseşte, cu binecunoscutu-i har al blândeţii şi al dialogului cu pacientul, doar cleştele necesar extracţiei măselei de minte – cea plină de adevăruri, savoare şi, de multe ori tristeţe ori gând pios pentru aceia dintre marii săi prietenii care au trecut în eternitate. Tonul devine uşor elegiac, rememorarea devine sobră, evocarea celor dispăruţi se transformă astfel în cheia de boltă a unei cărţi în care memoria ia forma lacrimii.
Spre deosebire de alte lucrări de memorialistică concentrate pe imortalizarea strict istorică a unui eveniment, ori a figurii unei personalităţi, volumul lui Constantin Găucan produce o senzaţie de relief, uneori abrupt, alteori lin, de viaţă trăită aievea într-un domeniu pe care unii îl consideră arid, bazat îndeosebi pe documentaristică. Nu ar fi exclus, pentru un lector avizat, să descopere în aceste pagini cum autorul, în spiritul vălenenilor săi cei mai iubiţi, îmbină rigurozitatea lui Nicolae Iorga cu metafora lui Miron Radu Paraschivescu.
Din acest aliaj s-a născut o carte vie, alertă, surprinzătoare, inspirată şi plină de consecinţe pentru cititorul de orice vârstă.

Traian T Coşovei

Număr de vizualizări :1306


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro