”Câinele de lemn va reveni, destinul său nu e nicidecum încheiat, de abia a făcut primii pași”

iul. 23rd, 2013 | By | Category: Studioul de carte

Scriitorul Cosmin Perța a primit, pentru romanul ”Teofil și Câinele de lemn”, editura Herg Benet, 2012, premiul Tânărul prozator al anului 2012, la Gala Tinerilor Scriitori, care a avut loc la începutul acestui an. O carte care a stârnit multe reacții în rândul criticilor: ” o proză atipică (autorul o subintitulează „poem”), o satiră politico-socială cu inflexiuni mistico-religioase à la Bulgakov, dar şi o proză cu rezonanţe poetice, fantastice şi onirice, care prilejuieşte pagini de mare frumuseţe literară” (Adina Dinițoiu). Dorina Cioplea a dialogat cu Cosmin Perța, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro,despre această carte.


De curând ai lansat volumul în proză, ”Teofil și Câinele de lemn”, editura Herg Benet. Cât de greu este să treci de la poezie la proză? Ce te-a făcut să iei această decizie?

Nu e vorba despre o decizie radicală. Primele mele încercări literare au fost de proză. Până la 16, 17 ani, când m-am încumetat să scriu primele poeme, scrisesem deja câteva zeci de proze scurte. Faptul că am debutat cu poezie se datorează doar conștiinței mele care îmi spunea că nu sunt suficient de matur pentru proză, iar dintre cărțile publicate până acum raportul este destul de echilibrat, cinci volume de poezie, și patru micro-romane publicate în trei cărți. La Teofil mi-a fost cel mai ușor să pășesc între registre, tocmai pentru că este o carte compozită, un amestec omogen de poezie și proză care, de fapt, redă cel mai bine ideea mea despre literatură, all fiction, dincolo de orice categorie de gen literar. Așa cum viața noastră nu este împărțită distinct între poezie și proză, ci ele coexistă în percepția fiecărui moment, cred că și literatura ar trebui să ofere o perspectivă multiplă, trans-gender în care în interiorul textului să existe un dialog al interpretării aceleiași situații prin diferite prisme literare și culturale.

V. Leac spunea, la un moment dat, despre romanul tău că îl face să își dorească să fie unul dintre personaje. De preferat Câinele. Cine sau ce te-a inspirat în construirea personajelor tale? Care este povestea lor?

Povestea lor nu este alta decât aceea din interiorul textului. Personajul Câinele de lemn este unul cvasi-mistic, epifanic, el în sine fiind un alambic care distilează suferința și neputința în înțelegere și un soi de cunoaștere religioasă a lumii, care, totuși, nu îi oferă împăcarea până în momentul final în care trebuie să salveze pentru a fi răsplătit, dar nu și salvat, deoarece odată cu răsplata își pierde și cunoașterea și atributele mistice. E un model al neadaptării, mai ușor de acceptat. Labilitate, soluții de moment, impas fizic și metafizic. Modelele sunt multe, amestecate, provenind din experiența directă și din literatură. Oricum, nu e un personaj cu care să îmi fi încheiat socotelile, și nici el cu mine, Câinele de lemn va reveni, destinul său nu e nicidecum încheiat, de abia a făcut primii pași.

Marius Conkan a scris, în nr. 3-4/2013 al revistei Steaua, că ești ”un scriitor atipic, care nu poate fi indexat unei paradigme clare și distincte – acesta fiind, de fapt, punctul de fugă al destinului său literar”. Tu cum te percepi ca scriitor? Din punctul tău de vedere, care este relația dintre poetul și prozatorul Cosmin Perța?

Poetul și prozatorul sunt unul și același, cât despre relația mea cu scriitorul Cosmin Perța pot spune că este una conflictuală. Este un scriitor de care sunt mereu nemulțumit, a cărui existență mă tracasează, mă obsedează și generează o serie întreagă de stări psihice care transformă aproape total ceea ce s-ar putea numi viața individului Cosmin Perța. Oscilez, fluctuez constant între a crede că scriitorul cu același nume este unul bun spre foarte bun și un impostor penibil. Încerc constant să schimb paradigmele scriiturii acestui scriitor pentru a nu-l lăsa să se manierizeze, mă străduiesc să îl umanizez, să îl transform într-o ființă socială cât de cât. Lui i-ar fi mai ușor, probabil, să se cantoneze într-o formulă, dar asta nu i-o pot accepta, îl duc la limită, iar jocul la limită implică niște riscuri de receptare cu care scriitorul nu este mereu împăcat. Ne luptăm, el știe să scrie, eu încerc să îl provoc să uite tot ce știe și să acționeze din instinct, nu din cultură, el visează, compune în minte fraze, poeme, strategii narative, eu îl instig să le țină cât mai mult acolo, să le sedimenteze, și să le rescrie într-o manieră bulversantă chiar și pentru el. El vrea să acapareze totul, chiar și viața individului pe care îl locuiește, eu încerc să îi pun în față dreptul la o existență normală (care nu implică norma ca mediocritate, ci norma ca respectare corectă a unui angajament social) a lui Cosmin Perța, tată a doi copii nemeritat de frumoși.

În cele câteva luni de la apariția romanului tău, mai mulți critici au încercat să dezlege ițele acestei cărți. Care este, de fapt, cheia lecturii?

Cheia lecturii variază în funcție de fiecare cititor. Nu există o cheie unică. Cred că este o carte suficient de liberală încât să ofere multiple variațiuni interpretative, cel puțin așa s-a dorit a fi. Din cronicile de până acum, nu puține, am constatat că există variante de înțelegere la care nici măcar scriitorul Cosmin Perța, de care vorbeam mai sus, nu s-a gândit, dar până la urmă toate concordă într-un înțeles unitar și specific acestui mic roman, unul al umanului aflat în impas și neînțelegere în fața a ceea ce este suprauman.

Sub titlul romanului tău ai scris ”poem”. De ce?

Pentru că asta este de fapt. Și apoi pentru că intră într-o tradiție a romanelor subintitulate poem. Pentru că toată cartea asta a fost scrisă pornind de la un poem și s-a transformat în poem, pentru că nimic din ceea ce nu putem controla nu poate fi proză. Pentru că, așa cum spunea Alexandru Mușina, poemul este în centrul vieții și al înțelegerii vieții.

Această ”tendinţă irepresibilă de a se întoarce în timp” îi aparține doar personajului tău Teofil Barbălată sau tu, Cosmin Perța, ești cel care i-a imprimat această dorință de a-l întrece chiar și pe Urmuz în descrierile sale?

Gândurile, tendințele, dorințele personajelor le aparțin doar personajelor. Sunt fascinat de absurd, în literatură, în viață, societate, dar numai un personaj mediocru ca Teofil Barbălată putea să vadă literatura în termeni de competiție directă, și numai pentru a fi aruncat într-un joc absurd în care îi sunt modificate toate grilele preconcepute despre ceea ce generic numim om, autor, ființă naturală și ființă supranaturală. Nimic nu-i iese cum își dorea, dar ce iese este mai mult decât își imagina.

Care este diferența dintre poezie și proză ca raport al autorului cu cititorii săi? Continui cu proza?

Nu cunosc prea bine raportul acesta al autorului cu cititorii săi, tocmai pentru că este un raport ascuns, nu există decât rareori, la lecturi publice, un feedback direct, de cele mai multe ori contrazis flagrant de vânzări după publicarea unei cărți. Scriitorul Cosmin Perța a avut mereu succes franc exprimat la lecturile publice, fie ele de poezie sau proză, și a fost mai întotdeauna o dezamăgire de vânzări pentru editurile care l-au publicat. După cum îl cunosc pe acest scriitor probabil că va scrie în continuare cam tot ce îi vine, asta nu înseamnă că scrie tot ce îi trece prin cap, fie și numai pentru cei care îi dau mailuri și telefoane, fie și numai pentru neputința și neadaptarea lui orgolioasă, stricăcioasă și distructivă.

Număr de vizualizări :1564


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro