100 de ani de la Pacea de la Bucureşti din 1913, marcaţi la Veneţia

iun. 11th, 2013 | By | Category: Eveniment

În perioada 14 -15 iunie 2013, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează simpozionul şi expoziţia multimedia dedicată aniversării a 100 de ani de la Pacea de la Bucureşti din 1913 cu titlul „Lunga Criză. Italia, România şi Sud-Estul European de la 1908 la Pacea de la Bucureşti (1911-1913)”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Politice al Universităţii Roma Tre, Academia Română, Asociaţia Italiană de Studii Sud-Est Europene, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi beneficiază de patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi al Universităţii Ca’ Foscari din Veneţia.

IRCCU Veneţia marchează astfel împlinirea a 100 de ani de la Pacea de la Bucureşti (1913), moment de referinţă în istoria diplomatică a României moderne. Al doilea război balcanic şi Conferinţa de pace de la Bucureşti – prima conferinţă internaţională post-conflict organizată fără participarea Marilor Puteri – au subliniat rolul proeminent al ţării noastre în Sud-Estul european ca factor stabilizator în balanţa de putere regională.

„Prin participarea unor specialişti români de marcă, ne exprimăm certitudinea că evenimentul va contribui la buna promovare a culturii române în străinătate prin aducerea în dezbaterea internaţională a unei teme de mare interes atât pentru istoria românească, cât şi pentru istoria relaţiilor internaţionale.” (organizatorii)

Prima zi a lucrărilor simpozionului (vineri, 14 iunie) se va desfăşura la Universitatea Ca’ Foscari, în Sala Marino Berengo iar cea de-a doua zi (sâmbătă, 15 iunie) la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în sala de conferinţe „Marian Papahagi”.

Vor participa cu comunicări: Alberto Basciani (Universitatea Roma Tre), Massimo Bucarelli (Universitatea din Salento),Ion Bulei (Universitatea din Bucureşti), Daniel Cain (Academia Română, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti), Adrian Bogdan Ceobanu (Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi/Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi),Emanuela Costantini (Universitatea din Perugia), Antonio D’Alessandri (Universitatea Roma Tre), Rudolf Dinu (Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), Aldo Ferrari (Universitatea Ca’ Foscari Veneţia), Egidio Ivetic(Universitatea din Padova), Fabrice Jesné (Universitatea din Nantes), Tatjana Krizman Malev (IRSML Friuli Venezia Giulia, Trieste), Claudiu Topor (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Francisco Veiga (Universitatea Autonomă din Barcelona),Gianluca Volpi (Universitatea din Udine). Preşedinţi de sesiuni: Dan Berindei (Academia Română), Francesco Guida(Universitatea Roma Tre) şi Bianca Valota Cavallotti (Universitatea din Milano).

Expoziţia cu acelaşi titlu va fi proiectată în Mica Galerie a IRCCU Veneţia în perioada 14-21 iunie 2013 şi în sălile de desfăşurare a simpozionului. La pregătirea materialului documentar și fotografic au colaborat: Ministerul Afacerilor Externe –Unitatea Arhive Diplomatice, Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Centrul Româno-Italian de Studii Istorice (CeRISS).

Evenimentul se înscrie în activitatea specifică tradiţiei ştiinţifice şi academice a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Casa Română de la Veneţia fiind fondată de marele istoric Nicolae Iorga pentru a facilita în primul rând accesul cercetătorilor români la extraordinarul fond documentar existent în arhivele şi bibliotecile veneţiene şi, totodată, pentru a încuraja studiul istoriei relaţiilor României şi ale Sud-Estului European cu Italia.

Număr de vizualizări :983


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro