Galeria Galateca, prezentă în NAG#7 cu ”The Henwood Library – Din dragoste de carte și arte”

mai 24th, 2013 | By | Category: Eveniment

În Noaptea Albă a Galeriilor #7, Galeria Galateca își așteaptă vizitatorii cu un material special, marca Simon Henwood. Vizitatorii vor putea admira o serie de proiecții, cărți, ilustrații, obiecte promoționale și CD-uri semnate de Simon Henwood, în cadrul unui proiect multimedia. De asemenea, de la ora 17.00, la ”Five o`clock tea”, ediția a doua, vor avea loc discuții despre brandurile românești.

Expoziția “The Henwood Library – Din dragoste de carte și de arte” a artistului multidisciplinar Simon Henwood, va face parte din circuitul Noptii Galeriilor și estimează un număr cumulat de peste 6000 de vizitatori.
De-a lungul a celor două decenii, Simon Henwood a experimentat pe diferite segmente artistice, de la pictură, desen, fotografii și cărți, la animații, videoclipuri artistice, instalații și noile media. Lucrările sale au fost expuse în cele mai renumite muzee si galerii ale lumii, printre care MOMA (NYC), ICA (London), UCLA Hammer Museum (LA) și Galeria Sophie Sheideker (Paris) într-o dublă expoziție semnată “Simon Henwood și Francis Bacon”. Artistul este cunoscut și pentru colaborările sale cu muzicienii Kanye West, Rihanna, Alicia Keys, Roisin Murphy, Badly Drawn Boy și Imogen Heap, pentru care a realizat fie videoclipuri, concepte pentru turneele de promovare a albumelor, costumele, scenografia sau designul grafic.

Număr de vizualizări :1077


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro