“Purple Odes Searching for Honey” de Munir Mezyed

mai 8th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 10 mai 2013, ora 13.00, la Clubul Țăranului (Muzeul Național al Țăranului Român, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului de poezie “Purple Odes Searching for Honey” de Munir Mezyed, Editura Arania. Volumul include versuri în arabă, engleză, română, italiană, portugheză și greacă. După lansare, scriitorul va acorda autografe.

Poetul, romancierul și traducătorul Munir Mezyed, ale cărui zeci de volume au fost publicate în peste 20 de limbi (între care, engleză, arabă, română, spaniolă, italiană, franceză, portugheză, poloneză, daneză, greacă, germană etc.) este un scriitor palestinian născut în Iordania, care, după ce a studiat în Regatul Unit și în SUA, s-a stabilit, în anul 2005, în România.

Număr de vizualizări :941


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro