spot_img

”Despre Ochiul de Veghe” cu Vladimir Bulat

Miercuri, 22 mai, de la ora 19.30, la Librăria Bizantină (Bibescu Vodă nr. 20, strada din stânga Dealului Patriarhiei, București), va avea loc lansarea cărții ”Despre Ochiul de Veghe (Meteorologia unui bazar ideatic)” , semnată de Vladimir Bulat, publicată de Square Media (concepție grafică: Alexandru Braniște) în noiembrie 2012 și recent premiată în cadrul ediției a doua a Galei Bun de Tipar.


Câștigătoare la categoria concepție grafică, cea mai frumoasă carte a anului 2012 oferă ocazia unei noi întâlniri cu autorul, cu povești nespuse încă sau cu trasee încă nedescoperite, cu o ediție bibliofilă și cu sesiune de autografe. Organizatorii vă invită la o plimbare printre paginile acestui ghid al geografiilor spirituale pentru a încerca împreună cu autorul recompunerea fragmentelor unui puzzle.

Cartea a pornit de la o selecție de texte scrise de Vladimir Bulat între 2006, anul în care revista Art-Hoc a încetat să mai apară, și anul 2012 – texte postate în mare parte pe blogul său www.ochiuldeveghe.over-blog.com // un ochi sfredelitor, atent, excesiv poate

“Cred că încercarea de a demonstra că din Galaxia Gutenberg te poți mișca dinspre și înspre hârtie este un fel de migrație. Urmăresc proiecte foarte animate pe internet, oameni care trudesc din greu în mediul virtual, dar nu prea știu de cazuri în care această trudă să se întoarcă pe hârtie.” (autorul)

A întoarce din mediul online în cel tipărit un discurs bazat pe cercetare de teren în cele mai multe cazuri reprezintă nu atât o noutate căutată, ci un fapt necesar ca experiență culturală și ca un răspuns bibliofil tipic autorului însuși. Cartea a pornit de la ideea unei sinteze asupra mediului cultural cuprins de ”ochiul de veghe” timp de șase ani dar și asupra tipului de intelectual care înțelege să aibă o anume reacție față de acest mediu. Selecția a devenit necesară în primul rând ca provocare culturală: schimbarea perspectivei de la accesarea verticală (online) către lectura orizonatală (în tipar) determină o reașezare necesară a informației; informația însăși poate fi privită, retrospectiv, în complementaritate/continuitate cu articole publicate la distanță în timp unele față de altele; informația tinde să se piardă în lipsa unei căutări direcționate.

Un exemplar din carte este expus în cadrul Fifth International Artists’ Book Exhibition de la King St. Stephen Museum din Székesfehérvár, Ungaria (mai – octombrie 2013).

Vladimir Bulat (n. 1968) este istoric de artă, curator a numeroase proiecte artistice, a fost editor al publicației de artă contemporană Art-Hoc, a publicat peste o sută de articole de specialitate, eseuri și cronici despre arta românească, despre patrimoniul arhitectonic dar și recenzii de carte și articole de comentariu cultural interdisciplinar. Este expert muzeograf în cadrul Oficiului Național pentru Patrimoniu. Tocmai s-a întors dintr-o rezidență de la Bishkek (Kirgizstan).

Square Media este atelier de ultragiclee print, experiment tehnic, grafică și producție. Contactul permanent cu artiști fotografi și experiențele personale au condus către realizarea de ediții limitate, către certificarea internațională și către propunerea propriilor proiecte – editoriale sau experimental vizuale. Este inițiatorul ”Carte cu Arte” – primul eveniment dedicat self-publisher-ilor din România, cărții de autor, cărții de artă și cărții-obiect. Miza de valoare a atelierului în direcția editorială constă în abordarea unitară, de la idee și conținut la grafică și tipar, a cărții tipărite.

Librăria Bizantină – un centru cultural polivalent în centrul Bucureștiului, care încearcă să cuprindă cât mai multe domenii – literatură, pictură, icoană – plecând de la cultura teologică. O librărie care vrea să cultive frumosul și calitatea, rigoarea și prețiozitatea, pentru că acestea sunt coordonate ale darului.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508