Gabriel Andreescu, la Cafeneaua critică

ian. 29th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 31 ianuarie 2013, ora 19:00, în Club A (Str. Blănari Nr. 14, Bucureşti) va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale Cafeneaua critică. Invitat: Gabriel Andreescu. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

De curând, a avut loc o spectaculoasă apariţie editorială: noua carte a lui Gabriel Andreescu, intitulată “Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii” (Editura Polirom, 2013). În urma unor minuţioase cercetări, autorul, unul dintre cei mai importanţi dizidenţi ai perioadei comuniste, militant pentru drepturile omului şi ale minorităţilor după 1990, cercetător şi profesor de ştiinţe politice, ajunge la concluzia că acuzaţiile de colaboraţionism vehiculate în ultimii ani în legătură cu Adrian Marino, Constantin Noica, Nicolae Balotă, Vasile Vetişanu, Mihnea Berindei, Mihai Botez și Nicolae Breban nu se justifică. Despre aceste mult-discutate „cazuri” de intelectuali publici, despre încercările poliției politice a vechiului regim de a manipula elitele culturale și despre manipularea postcomunistă a Arhivei Securităţii – la Cafeneaua critică, în dialog cu Gabriel Andreescu.

Număr de vizualizări :986


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro