„Antologie de Poeme 2006-2012” de Ionuţ Caragea

ian. 20th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Fides a apărut volumul „Antologie de Poeme 2006-2012”, semnat de Ionuţ Caragea.

Această carte are 368 pagini şi conţine 292 poeme selecţionate şi revizuite de autor. Coperta a fost realizată de Vlad Turburea, iar tehnoredactarea îi aparţine editorului Dumitru Scorţanu.

Ionuţ Caragea s-a născut la 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator de ficţiune, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural.  Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ şi membru onorific al Fundaţiei „Maison Naaman pour la Culture”, Beirut, Liban.

Ionuţ Caragea colaborează cu numeroase reviste de literatură şi situri de poezie în limbile română, franceză şi engleză. Este publicat pe numeroase situri de citate celebre din România sau din străinătate. A fost numit „Poetul născut pe Google”, după numele volumului „M-am născut pe Google”. Foloseşte pseudonimul ”Snowdon King” în traduceri şi în ficţiune. În perioada 2003-2011, Ionuţ Caragea a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A activat ca instructor sportiv şi sportiv de performanţă, continuîndu-şi cariera de rugbist începută în România. În paralel şi-a descoperit vocaţia de scriitor şi a fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În calitate de director al editurii ASLRQ, realizează în 2009, împreună cu Adrian Erbiceanu şi Dumitru Scorţanu, prima antologie a scriitorilor români din provincia Québec, o lucrare de referinţă din literatura diasporei. Ionuţ Caragea se implică puternic în promovarea culturii româneşti în spaţiul nord-american, fiind webmaster şi promotor literar pe situl Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi fondator al cenaclului literar Prietenii Poeziei (cenaclul ASLRQ). În februarie 2012, Ionuţ Caragea se întoarce în România şi publică romanul de ficţiune „Uezen” (în limba engleză, în S.U.A.) şi volumele de poezie, „Patria la care mă întorc” şi „Antologie de Poeme 2006-2012”,  ajungînd, astfel, la 25 apariţii editoriale.

Număr de vizualizări :1283


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro