Vineri, 25 ianuarie 2013, ora 13:00, la sediul Filialei Cluj a USR (Str. Universităţii nr 1), va avea loc o masă rotundă pornind de la romanul “Vieţile paralele” de Florina Ilis, Editura Cartea Românească. Participă: Sanda Cordoş, Irina Petraş, Adriana Stan.
„Existenţa lui Eminescu reprezintă un fel de oglindă, o oglindă pe care noi, românii, am expus-o de-a lungul timpului aproape în toate împrejurările vieţii noastre literare şi politice. Eu n-am făcut decât să urmăresc imaginile jocurilor de lumină şi umbră ce se reflectă în ea.“ (…)
„E vorba de întreaga poveste a dosarului de urmărire a «poetului naţional», dar şi de prezentarea perioadei de îmbolnăvire a lui Eminescu care ni-l arată atât ca pe un bolnav obişnuit, cât şi, prin lectura dublă, ca pe un mit cultural care se deconstruieşte şi se reconstruieşte treptat sub ochii cititorului.“ (Florina Ilis, interviu, în Weekend Adevărul, ianuarie 2013)
„Exerciţiul gigantesc al Florinei Ilis e un act empatic de mare intensitate, nu o şarjă. De altfel, însăşi imaginea lui Eminescu, aşa cum se detaşează ea, e un indiciu categoric în acest sens. Poetul nu apare nicidecum idilizat. Scenariul n-are nimic de melodramă, destinul nu se pretează romanţelor kitsch. Dimpotrivă. Tuşele sunt adeseori crude, dar în esenţă fireşti, avantajând tocmai omenescul (care nu exclude, bineînţeles, nici turpitudinile maladiei).
Prin intenţie, prin ambiţie, prin viziune, prin tehnică, prin miză, Vieţile paralele se impune drept unul din cele mai bune romane româneşti de după revoluţie.” (Cosmin Ciotloş, în România literară, decembrie 2012)
„Acest sofisticat scenariu de ficţiune arhivistică şi distopie informativă ce funcţionează după regula palimpsestului, a rescrierii şi plastografiei, această parabolă Sci-Fi, cu accente de satiră neagră, a infiltrării şi deturnării trecutului care se desfăşoară simultan, într-un plan paralel prezentului (de unde şi titlul cărţii) este, în fapt, punerea într-o intrigă fantezistă a abuzului ideologic şi a consecinţelor sale, a felului în care Eminescu a fost revendicat şi manipulat pentru a legitima, pentru a sprijini diversele cauze şi interese politice, morale sau literare ale posterităţii.” (Marius Chivu, în Dilema veche, decembrie 2012)
„Cartea cea nouă e lucrată ca o machetă uriaşă în trei dimensiuni, cărora li se adăugă şi Timpul, unul fluctuant, rebel. Viaţa lui Eminescu, de la ştirea lansată de Doamna Slavici că Eminescu a înnebunit (1883) şi până la moartea sa (1889), este transpusă – minuţios şi cu o uimitoare delicateţe a decantării reperelor şi a valorării umbrelor şi luminilor – pe un veritabil câmp de bătălie. Densitatea recuzitei de epocă, reprodusă până la nuanţă, fior, tuşă, renunţarea la ghilimele într-o circulaţie liberă şi remaniabilă a informaţiei te fac martor al unei desfăşurări ameţitoare de „adevăruri” parţiale şi partener uluit al istoriei ca poveste niciodată încheiată. În fiecare pagină, detalii «vizualizabile» introduc atmosfera, manevrate fiind cu abilităţi de regizor-dramaturg (F.I. este şi autoarea unui excelent volum de teatru!), cu instrumentar pictural şi cinematografic; parantezele-aparteuri (savuroase semnale ale lucidităţii auctoriale în alertă) ambiguizează, ironizează, clarifică didascalic, iar notele de subsol, academizante ori ironice, câteodată în stilul baroc al lui Budai-Deleanu, propun conexiuni surprinzătoare şi mereu inteligente, care decupează locuri comune şi stereotipii aruncându-le în derizoriu pentru a le salva, în gestul imediat următor, derizoriului, căci „adevărul” există (nu-i aşa?) nicăieri şi pretutindeni.” (Irina Petraş, în Tribuna, ianuarie 2013)
