”Scrierile mele sunt tablouri, răspunsuri la sentimente de moment”

dec. 9th, 2012 | By | Category: Studioul de carte

Scriitorul D.H. Silvian, stabilit în Canada, a lansat de curând volumul III din ciclul ”Memoriile unui nărod tembel”, ”Comice, dramatice, tragice şi de demult”, editura Tracus Arte. Pornind de la acest recent volum de poeme, scris și lansat în România, Dorina Cioplea a discutat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu D.H. Silvian.

Ai plecat de mulți ani din România și cu toate astea scrii și creezi în limba română. De ce? Simți că nu ți-ai găsit total locul în Canada, sau în intimitatea ta ești în continuare doar român?

Magia Canadei constă în realul posibilităților, în tangibilul înfăptuirilor. Miracolul acestei țări este acela că îți permite să fii ceea ce îți dorești. Fără fanatism, fără naționalism, fără doctrină, fără sacrificați. Nimeni nu îți dă, nimeni nu te primește, nimeni nu privește. Ești ceea ce îți propui în funcție de efortul pe care îl depui. Devii canadian păstrându-ți identitatea inițială. Decizia e a ta, nu e impusă, mesajul nu e propagat în megafoane. Vrei să uiți, uiți; vrei să fii, ești. Vrei să fii canadian, ești; vrei să rămâi român, o poți face cu mândrie. Am fost foarte plăcut surprins și chiar impresionat, asistând la o seară literară a cenaclului Eminescu din Montréal, să descopăr că oameni plecați de peste 25 de ani din România se exprimă, și nu nostalgic ci cu viitor, într-o limbă română de înalt calibru. Canada este locul în care au venit toți poeții, toți visătorii, pentru a-și realiza o nouă realitate. Iar eu, în această realitate, am devenit poet. În intimitatea mea sunt tot ceea ce mă lasă imaginația să fiu. Doar român !? Nu am fost niciodată doar român. În primul rând vreau să fiu om, să rămân cunoscut ca om, ca artist. Cât despre celelalte etichete și branduri, le las celor de la împachetare și ambalaje să se descurce cu ele. În engleză se spune sarcastic “I only work here”, “I am only an artist”, “I am only the wife… the husband” etc. “Only”, “doar”, nu suntem niciodată “doar”, nu avem dreptul să ne mulțumim cu “doar”. Vezi, iar dau sfaturi ! Și o fac mai bine în românește. Atâta tot.

Originală la felul tău de a scrie mi se pare, în primul rând, hotărârea asumată de a lăsa tot, de a nu tăia și a nu reveni peste ce ai scris. Când și de ce ai hotărât acest lucru? Mulți sunt de părere că poemele trebuie lăsate la dospit undeva, uitate, și apoi din nou periate…

Un tablou cere să fie pregătit. Pânza prelucrată, materialele bine alese, mediul bine decis, substanțele și pigmenții bine preparați. Tehnica e importantă, permite geniului creator să se exprime dând iluzia de ușor. Dar, o dată pictura terminată, culorile fiind puse, nu te apuci să schimbi subiectul sau să elimini personaje. Dacă ești nemulțumit, începi un alt tablou. Scrierile mele sunt tablouri, răspunsuri la sentimente de moment, impresii în timp, reacții. Adevărul lor reiese din faptul că exprimă clipa. Arta lor constă în a crea această iluzie de ușor. Cotidianul e plin de greu, eu încerc să vorbesc despre el într-un mod simplu, direct, de zi cu zi. Greu avem tot timpul, eu doresc să ofer o scăpare, un fulg ușor. Răspunzând la această întrebare, am găsit în ce stil literar aș putea să mă plasez: senzațiile și impresiile prin care trec, pe care le văd și care îmi incită curiozitatea, intelectul și sufletul, îmi definesc haina de impresionist cotidian. Calitatea scrierilor mele constă în spontaneitatea lor. Imaginile și senzațiile se vor vizuale, tactile, transmise scurt, precis, repede, ușor de asimilat și plăcut de digerat. Ofer posterității și cititorului “my body of work”, totalitatea scrierilor ce au merit, sub pretext de “memorii”. Nu neapărat memoriile mele, ci ale tuturor celor ce mă vor citi.

Cât de bine te regăsești, după un timp, în ce ai scris?

Cum oare crezi că s-a ajuns la “Memoriile unui nărod tembel” ? Tachinat cu primele poezii, tachinat despre faptul că am ales să scriu în românește, tachinat despre ideea pe care am avut-o ca să mă exprim în scris, am ieșit, într-o farsă de moment, cu acest titlu al trilogiei. Volumul patru și cinci, care dețin aceeași amploare, cu toate că nu mai sunt sub frontispiciul aceluiași titlu, continuă conversația și terapia literară. Emoțiile fluctuează, personajele se dispută, vorbesc, își vorbesc, îi vorbesc, te fac să simți și să participi. “Cititorul se regăsește.” Nu eu am spus-o, ci aceia care au îndrăznit voiajul. Fiecare anotimp cere și își are felul său ideal de bucate. Iar eu… eu des mă mir, continui să fiu uimit.

« Cultiv

Îmi cultiv cultul personalității, o masturbare a intelectului și a suferințelor, adică mă autosesizez, mă ung pe suflet.

Joc între definiții și filosofie. Încerc să-i implic și pe alții, făcându-i complici, parteneri de dans, sau voyeuri.

Mă străduiesc să nu cad în depresie, dar mă împiedic des… de mine. »

Picături – volumul cinci, p. 9

În poeziile tale scrii despre orice, nu se poate identifica (sau poate nu am găsit eu), un pattern sau teme obsesive. Cum îți alegi subiectele și când și cum simți potențialul poetic al unor situații?

Mă lupt cu personajul obsesiv. Sunt contra obsesiilor, contra obsesiilor folosite ca pretext de pasiune. Oglinda este o muză generoasă, un loc de inspirație colosal. Bineînțeles… trebuie să alegi cu grijă și modestie, poate nu chiar cu modestie, ci finețe. Dacă înveți cum să-i vorbești, îți va dărui toate reflexiile necesare. Alteori, mă plimb înarmat prin locuri întunecate. Cuțitul meu este câteodată foarte ascuțit, dar în majoritatea cazurilor mă plimb cu unul de unt și nu fac nimic altceva decât să ung feliile de moment pe care participanții vieții mi le plasează pe farfurie. Caut bunul simț. Mă simt adeseori ca Percival în “his quest for the Holy Grail”. Am ce am eu cu bunul simț. E o temă care apare des în conversațiile mele. Scriu despre “toate și nimic”.

« Scrieri… nu neapărat politice, nu neapărat erotice,

nu chiar mărturisiri, nu neapărat memorii, nu jurnal,

adică așa, câte puțin din toate, un nimic din fiecare,

nici asta, nici aia, dar exact așa cum suntem,

nici excepționali, nici mediocri, nici banali, doar un pic

așa ca timpul… senzaționali. »

Picături – volumul cinci, p. 6

De ce asta e aici, de ce aia este acolo !? Nu vreau nici să explic și nici să justific. Îi las pe critici să-și facă meseria și pe cititori să simtă.

Cum regăsești România și cum crezi că te regăsește ea pe tine? Te mai simți acasă aici? Simți că românii înțeleg ce scrii?

Adesea… mi se atrage atenția că viața nu e nici albă și nici neagră. Că adevărul e undeva la mijloc și că realitatea este gri. Cenușie. Exact ca România, reală și plină de adevăr. Mi s-a spus că cel mai important în poezie este căutarea adevărului. Iar eu… căutarea am găsit-o: în România, și se pretează perfect poeziei. Parcursul este inedit, o aventură. Nimeni nu ajunge exact la destinația propusă, însă drumul este pe cât se poate de interesant. Pentru a descrie cel mai bine situația, îmi voi permite un citat din filmul Balanța« La ducere erau pe post de James Bond, la întoarcere pe post de aprozar ». Orice artist dorește să fie universal valabil. Orice artist ține să-și creeze o audiență cât mai vastă, dar când spui « râzi tu râzi, Harap-Alb », sau când cânți « opriți dricu’, mortu’ vrea să bea un Cicu », cine mai bine să te înțeleagă, cine mai bine să te primească acasă !? Silvia Cinca a fost prima care a înțeles ce scriu, mi-a dat speranță și m-a făcut să cred că se poate. Dulu Ștefan m-a înțeles și mi-a demonstrat că trebuie să fac totul singur. Vlad Pufu mi-a arătat cât de mult. Ana Munteanu m-a învățat refuzul categoric și pragmatismul, ghidându-mă către stilul ludic și sarcasm. Mădălina Ghiu m-a înțeles, m-a citit și mi-a acordat prietenia. Silviu Lupescu m-a făcut să înțeleg cât de importantă este sănătatea. Stoicismul l-am învățat de la Lidia Bodea, iar diplomația tăcerii de la Gabriel Liiceanu. Tragedia, din nefericire, am studiat-o cu Ion Vădan. Am fost înțeles și am simțit pasiunea, flegmatismul și multilateralitatea lui Ioan Cristescu. Am simțit că am fost înțeles de Horia Gârbea. Viorel Păunescu m-a recitat cu talent. M-a citit Liliana Moldovan și mi-a făcut o critică minunată, ajutându-i și pe ceilalți să înțeleagă. M-a citit Nadia Fărcaș, Cristian Sincovici, și împreună am început călătoria. M-au citit Cornelia Maria Savu, Ioan Groșan și Traian T. Coșovei și mi-au recomandat cu încredere scrierile. Blanca Alina Pop m-a înțeles cel mai mult, cel mai des, cel mai tare, ea fiind corectoarea cărților și colaboratoarea cea mai “bestială”. Într-o noapte m-a citit Dora, și eu am fost cel care a înțeles, și mi-a plăcut și am continuat. M-au citit și recitit foste, foști, lume veche, lume nouă, și toți continuă să mă surprindă. Venisem să învăț, să fiu. Volumele sunt bine primite, experiența este de neegalat. « Poeziile, gândurile, poemele, scrierile, povestea, se derulează cronologic. Un fel de jurnal cu pretext și pretenții de memorii. Pare personal, însă este ziua pe care toți o trăim, dansul pe care toți îl dansăm. Celebrăm… unii cântă, alții dansează, și unul sau doi, filmează. »

Proiectul tău editorial continuă cu încă două volume, după ciclul format din trei cărți “Memoriile unui nărod tembel”. Primul dintre ele știu că este deja gata. Despre ce este vorba și când va vedea lumina tiparului?

« Sunt designer, deci creez lucruri, cotrobăiesc prin idei, bucăți și bucățele, nu inventez nimic, doar reinventez, construiesc din ce alții aruncă sau nu văd, din piese uitate

și părăsite.

M-am plimbat pe străzi, printre oameni, prin sufletele lor,

și am văzut că au nevoie. Nu m-a invitat nimeni, m-am invitat singur, nimeni nu mi-a șoptit o invitație, I crashed their party, m-am introdus și m-am fofilat în bairamul lor fără ca ei să observe, iar acum ei nu îmi mai dau voie

să plec. >>

Picături – volumul cinci, p. 13

Editurile vor decide soarta celor cinci volume. Campania marketing de familiarizare a numelui D.H. Silvian este în plină dezvoltare. Primele patru volume pot fi găsite și în format digital acompaniate de ilustrațiile din ciclul Destinului. Volumul cinci este în lucru. Scopul este de a nu uita și a nu arunca, de a închide câteodată ochii și de a-ți deschide sufletul. Lectură plăcută !

Închei, continuând cu poezia Șervețel din volumul patru, pagina 316 :

« Pe șervețelul de pe noptieră mi-ai lăsat forma

buzelor tale. Recunosc culoarea rujului, eu ți l-am cumpărat. Eu l-am ales, dar nu pentru a citi pe

fruntea mea, invers în oglindă, cuvântul “BYE !”.

Simt rujul, îi recunosc mirosul, eu ți l-am dat.

În drum spre baie, sub buric, îți recunosc scrisul.

“MORE !”, “MAI VREAU !”. Abdomenul e mare,

scrisul mic. Îmi place, sunt mulțumit.

Oglinda era goală și goi ne arăta, nu deforma, dar

nu mă mai pot vedea în ea. Ai umplut-o de cuvinte,

cu ruj. Îl știu, eu ți l-am luat. Mi-ai lăsat blesteme,

păreri, numărul și adresa și unde-mi pot găsi lesa.

Scenarii diferite, același film, același ruj, aceleași

buze, diferite muze. Un șervețel. »

www.dhsilvian.com / d.h.silvian@me.com

Număr de vizualizări :2920


One Comment to “”Scrierile mele sunt tablouri, răspunsuri la sentimente de moment””

  1. D.H. Silvian spune:

    D.H. Silvian – opere scrise

    Memoriile unui nărod tembel – volumul unu
    Beţie sufletească – o culegere de halucinații romantice
    2010 Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca

    Memoriile unui nărod tembel – volumul doi
    La răscruce de suflete – sfaturi ieftine, dar nu chiar gratuite
    2010 Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca

    Memoriile unui nărod tembel – volumul trei
    Comice, dramatice, tragice și de demult – momente, conversații, terapie
    2011 Editura Tracus Arte, București

    Din gând în cânt – volumul patru
    2012 Ediție de autor – poezii și alte cele

    Picături – volumul cinci
    2013 Ediție de autor – un alt volum / poezii și multe cele / un interviu fără întrebări

    Conversație – cuvinte dulci, vorbe flămânde
    2014 Ediție de autor – o piesă de teatru / o schiță / o scriere cu Liliana Moldovan

    Vorbe – volumul șapte
    2015 Ediție de autor – gânduri ce se desprind

    Iarăși – volumul opt
    2015 Ediție în construcție

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro