spot_img

AgenţiadeCarte.ro obţine, după contestaţie, cea mai mare notă la Noile Media, sesiunea de finanţare A.F.C.N. I/2012

Administraţia Fondului Cultural Naţional a publicat marţi, 12 iunie 2012, pe pagina sa web listele finale cuprinzând ofertele selectate pentru acordarea finanţărilor de proiecte editoriale, sesiunea de finanţare I/2012, etapa a II-a, după soluţionarea contestaţiilor. Pe 15 mai 2012, în urma sesizării mai multor scriitori și editori români, a fost înaintată o scrisoare domnului Mircea Diaconu, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin care s-a cerut demiterea Consiliului Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) pentru “gravele erori de evaluare făcute la sesiunea de proiecte editoriale AFCN în desfăşurare”. Multe dintre proiectele respinse la sesiunea de finanţare I/2012, etapa I, au fost soluţionate pozitiv în urma contestaţiilor. La aria „Noile Media”, cel mai mare punctaj în urma contestaţiei l-a obţinut proiectul AgenţiadeCarte.ro, cu 86,66 puncte. La aria „Carte”, au fost soluţionate pozitiv proiecte depuse de: Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă – „Opere”, Vol. XI-XII (Publicistică) – G. Călinescu – 81.00 puncte; „Opere”, Vol. I-III (Romane) – Hortensia-Papadat Bengescu – 83.67 puncte; SC World Mediagraph SRL – Editura Tracus Arte – Sinucigașii fumează întotdeauna PM, Alexandru Roșu – 81.00 puncte; Cordillo, Bibina & comp., Alexandru Mușina – 83.00 puncte; Un Shakespeare pentru mileniul 3 – 82.33 puncte; Magna cum laudae – 82.33 puncte; SC Business Cover Publishing SRL, Editura Casa de pariuri literare – Dincolo de frontiere. Opere de Sorin Stoica – 83.67 puncte; Îmblânzitorul apelor, A.R. Deleanu – 82.00 puncte. La aria „Publicaţii culturale”, Fundaţia pentru Cultură şi Drepturile Omului – Bucureştiul cultural a obţinut după contestaţie 87,33 puncte. Astfel, câteva dintre erorile aduse unor proiecte de anvergură europeană şi naţională au fost îndreptate, deşi, în continuare, există proiecte merituoase care nu au fost finanţate.

Comisia de evaluare care a respins iniţial cu un punctaj de 64.33 puncte AgenţiadeCarte a fost formată din Debrenczei Hajnalka, Horia Gârbea, Alina Şerban, Farkas Istvan, Doru Mocanu, iar comisia de soluţionare a contestaţiilor a fost formată din Răzvan Dobrea, Doina Banciu şi Cătălin Moşoia.

Nominalizată doi ani la rând pentru “cea mai bună pagină web culturală a României” de către Radio România Cultural, după ce anul trecut a primit o finanţare de la AFCN, AgenţiadeCarte.ro este singura revistă electronică culturală înregistrată în România cu ISSN! Diferenţa dintre punctajul iniţial şi cel primit în urma contestaţiei a fost de 22,33 puncte!

Astfel, după cum s-a precizat în scrisoarea deschisă adresată domnului Ministru al Culturii, „deşi asociaţiile de editori şi cele profesionale au cerut schimbarea grilelor de evaluare, care conţin cereri redundante şi care nu sunt adaptate pentru fiecare linie de finanţare (sunt aceleaşi criterii şi la editoriale, şi la noile media!), Consiliul AFCN a mers pe aceeaşi formulă de evaluare care stârneşte, an de an, tot mai multe controverse şi contestaţii.”

Rezultatele contestaţiilor pot fi vizualizate accesând următoarea adresă web:

http://www.afcn.ro/finantari/proiecte-editoriale.html

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. Mă bucur că s-a făcut dreptate parțial. Precizez că nu am avut la evaluare proiectul agentiei de carte și ca se face media strict aritmetic in lmita unei diferente de max. 20 puncte. Deci era posibil ceva gen (58+58+77)/3 = 64.33.

    Dupa grila insa, 64,33 e un punctaj foarte bun, trebuia sa aduca finantarea. Problema e ca s-au punctat urias alte proiecte si s-a ajuns sa se traga linia la 81,33 ceea ce e nerealist. Pot demonstra cu grila in mina, am si facut-o la AFCN, ca nici un proiect, fie si genial, nu poate trece, de fapt, de 75-76 de puncte daca se aplica responsabil grila existenta – cu imperfectiunile ei cu tot.

    Ori ne tinem toti de grila si atunci cu 65 p trebuie sa se ia subventie fara probleme, ori punctam la maximum chiar criteriile antagonice si atunci ajungem nu numai la 86, ci și la 99,9.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508