Luni, 7 mai 2012, ora 20:00, va avea loc o nouă ediţie a emisiunii „Literatura de azi”, moderată de criticul literar Daniel Cristea-Enache. Invitaţi: eseistul Livius Ciocârlie şi cercetătoarea Clara Mareş. Producător: Carmen Dăncescu.
Primul invitat al criticului literar Daniel Cristea-Enache, în această ediţie a emisiunii Literatura de azi, este eseistul Livius Ciocârlie, autorul volumului La foc mărunt (Ed. Cartea Românească, 2012).
„În ultimele cărţi publicate principiul director a fost aleatoriul sau, altfel spus, ce-i trece omului prin cap. De rîndul acesta, convins de inexistenţa unui eu omogen (…), am ordonat fragmentele în aşa fel încît să nu-i mai amestec, ci să-i pun unul lîngă altul pe inşii care mă compun. Adică: cel care se îngrijorează, cel căruia puţin îi pasă, cel care se tîrîie prin viaţă, cel care se amuză, cel nătîng, cel cît de cît isteţ. Alţii, vreo doi, trei…”, a spus autorul.
Cercetătoarea Clara Mareş, a doua invitată, este autoarea volumului Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii (Ed. Curtea Veche, 2011).
„Poate cea mai spectaculoasă apariţie a epistolarului şi diarismului românesc după 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea şi Ion Negoiţescu. Omul al cărui dosar de urmărire informativă face parte în chip dramatic din însăşi opera sa! Mult mai mult decît în cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sîrbu este o capodoperă de suprarealism ubuesc şi grotesc gogolian, de (inutilă) inventivitate diabolică şi caricatură jalnică. Supremul triumf, fie şi postum, al victimei: urmăritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotică”, a scris Dan C. Mihăilescu despre acest volum remarcabil. Ion D. Sîrbu a fost urmărit timp de 25 de ani de angajaţii şi informatorii Securităţii, aceştia din urmă în număr de peste 200, între care şi cunoscuţi scriitori.