Romanul “Femeile insomniacului” de Radu Ţuculescu, lansat la Oradea

mart. 7th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 14 martie 2012, ora 15.00, în Sala C023 a Universităţii din Oradea (Pavilion C, parter), va avea loc lansarea romanului „Femeile insomniacului” de Radu Ţuculescu, Editura Cartea Românească. Alături de autor, vor lua cuvântul: Marius Miheţ şi Ion Simuţ. Evenimentul este organizat de Editura Cartea Românească, Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Oradea şi revista “Familia”.

Radu Ţuculescu (născut în 1949, la Tîrgu-Mureş, crescut la Reghin) este prozator, dramaturg, publicist şi traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima”, secţia vioară. Dintre romanele publicate: Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mamei bătrâne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009). A publicat volume de proză scurtă şi două volume de teatru. A fost distins cu Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu Enescu” (2002) şi alte premii pentru proză şi traduceri. Este tradus în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Elveţia, Franţa. În prezent, este realizator la TVR Cluj.

Număr de vizualizări :1149


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro