Recitaluri de poezie Mihai Eminescu, la Sibiu

ian. 12th, 2012 | By | Category: Eveniment

Vineri, 13 ianuarie 2012, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas Sibiu, Renate Müller Nica şi Cătălin Neghină, actori ai  Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, vor susţine un recital intitulat „Scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu“. Teatrul sibian dedică zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu precum şi Zilei Naţionale a Culturii mai multe  recitaluri, în mai multe spaţii din orașul de pe Cibin. Recitalurile de poezie din 2011 au fost foarte bine primite de publicul nostru şi ne propunem să facem o tradiţie din acest eveniment. Noi credem că e important să ne promovăm patrimoniul, limba şi obieciurile, iar Eminescu e unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai culturii româneşti“, a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.

 Vineri, 13 ianuarie 2012, la Librăria Humanitas, Renate Müller Nica şi Cătălin Neghină vor susţine un recital intitulat „Scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu“. Programul continuă sâmbătă, 14 ianuarie 2012, ora 17:00, printr-un moment susţinut de actriţa Diana Fufezan, tot la Librăria Humanitas. Seara de sâmbătă se va încheia cu recitalul „Mult iubite Titi, Mitzule, Mitzicule, Mimi, Mimitzicule, Eminescule, Domnule Eminescu, Eminul meu drag.“ susţinut de Cristina Ragos în cafeneaua Einstein din Piaţa Mică, începând cu ora 20:00.

Duminică, 15 ianuarie 2012, de la ora 18:00, la Biserica „Sfânta Ursula“ din Bulevardul Gh. Magheru, va avea loc un recital susţinut de Ioana Blaga Frunzescu, Lerida Bucholtzer, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină şi corul Allegretto.

Seria recitalurilor continuă luni, 16 ianuarie 2012, de la ora 11:00, cu două evenimente organizate de actorii Dana Taloş, Eduard Pătraşcu, Viorel Raţă, Laura Ilea, Cristina Stoleriu, Iulia Maria Popa, Arina Trif, Vlad Robaş, Liviu Vlad şi Codruţa Vasiu la Şcoala Generală „Regina Maria“ şi la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“.

Agenda zilei de marţi, 17 ianuarie 2012, îi va aduce împreună pe actorii Geraldina Basarab, Rodica Mărgărit, Eduard Pătraşcu şi Viorel Raţă într-un recital de poezie susţinut la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“.

Seria recitalurilor de poezie de Mihai Eminescu din acest an se va încheia miercuri, 18 ianuarie 2012, ora 12:00, printr-un moment susţinut de Irina Deak şi Lerida Bucholtzer la Şcoala Generală Nr. 15.

Număr de vizualizări :1799


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro