spot_img

“N. Steinhardt în evocări”, ediţie îngrijită de Florian Roatiş

La Editura Polirom, în seria de autor “N. Steinhardt”, va apărea volumul “N. Steinhardt în evocări”, ediţie îngrijită de Florian Roatiş. Arşavir Acterian, Bartolomeu Anania, Monica Lovinescu, Virgil Nemoianu, Alexandru Paleologu, Monica Pillat, Eugen Simion, Sanda Stolojan şi Mihai Şora sunt câţiva dintre autorii mărturiilor – dintre care unele inedite – pline uneori de nostalgie, alteori de umor, cuprinse în volumul de faţă. Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală măsură de literatură şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de primă mărime ale culturii româneşti.

Textele cuprinse în acest volum au fost scrise după încetarea din viaţă a lui N. Steinhardt – 30 martie 1989. O parte au fost publicate în reviste, în ziare sau în cărţi. O altă parte au fost trimise pentru volumul II al Caietelor de la Rohia, intitulat “N. Steinhardt în amintirea contemporanilor” (Helvetica, Baia Mare, 2000). Cea de-a treia parte – câteva texte inedite, solicitate şi primite de editor în vederea alcătuirii prezentului volum.

Personalitatea sa efervescentă şi preocupările polivalente sunt evocate de reprezentanţi ai lumii literare şi religioase care l-au cunoscut în diferite etape ale vieţii sale – în Bucureştiul tinereţii, în închisoarea Jilava sau în „oaza de pace” a mănăstirii Rohia: Arşavir Acterian, Dorina Al-George, Bartolomeu Anania, fost Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Alexadru Baciu, Nicolae Balotă, Nicolae Băciuţ, Alexa Gavril Bîle, Ioan M. Bocu, Miron Alexandru Bogdan, Augustin Botiş, Gheorghe Brătescu, Virgil Bulat, Iordan Chimet, Î.P.S. Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, Virgil Ciomoş, Alexandru Ciorănescu, Maria Cogălniceanu, Vasile Cormoş, Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, Ov.S. Crohmălniceanu, Arhimandrit Mina Dobzeu, Sorin Dumitrescu, Radu Enescu, Theodor Enescu, Ioan Filip, Terezia Filip, Părintele Constantin Galeriu, Alexandru George, P.S. Justin Hodea Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Ştefan Iloaie, Arhimandrit Paulin Lecca, Monica Lovinescu, Serafim Man, Nicolae Mecu, Achim Mihu, Virgil Nemoianu, Costion Nicolescu, Alexandru Paleologu, Amelia Pavel, Monica Pillat, Ioan Pintea, Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Adrian Popescu, Nicolae Roşca, Eugen Simion, Sanda Stolojan, Geo Şerban, Mihai Şora, Eugenia Tudor-Anton, Cornel Ungureanu, Viola Vancea, Alexandru Vlad.

“Cu Steinhardt m-am împrietenit mult mai târziu, ba chiar am compărut în aceeaşi boxă. Jurist prin învăţătură, s-a dovedit până la urmă a fi un om tobă de carte şi nespus de fecund în a scrie carte după carte, strecurând în ele tot felul de înţepături şi gânduri îndrăzneţe cu subtilităţi şi abilitate, înşelând în acest fel cenzura aprigă şi vigilentă din trecutul nu prea îndepărtat.” (Arşavir Acterian)

“Părintele Nicolae Steinhardt era omul de profundă cultură. Am afirmat-o, şi-mi place să cred că, după seceta spirituală prin care poporul nostru a trebuit să treacă de-a lungul celor 45 de ani de dominaţie comunistă atee, acest popor nu se poate redresa moral decât prin două puteri: religia şi cultura. Dar nu separate, ci îngemănate. Logodite şi cununate una cu cealaltă, prin cultură religia să se deschidă spre universalitate, părăsindu-şi conştiinţa de plutire şi limitele unei funcţiuni strict liturgice, iar pe de altă parte, prin religie cultura să-şi recapete dimensiunile autentice, în sensul ei ultim. (…) El este cel care sintetizează la modul cutremurător această logodnă de care vă vorbeam, dintre religie şi cultură. Un om de mare şi profundă cultură, întregit de un om de mare şi profundă credinţă.” (Bartolomeu Anania, fost Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului)

“Nicolae Steinhardt era un om frumos prin bunătatea, inteligenţa şi prin credinţa pe care şi-o asumase integral. Un veritabil creştin care a înţeles că suferinţa îl poate duce mai aproape de Dumnezeu şi deci de adevăr… S-a purtat demn în puşcărie şi n-a semnat pactul cu diavolul. S-a putut, dar, şi aşa. Infernul nu l-a înfrânt moralmente. Trecând prin infernul detenţiei, el a ieşit întărit… Un personaj memorabil pentru lumea românească.” (acad. Eugen Simion)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508