„Gândul meu. Cum am devenit Poet” de Ionuţ Caragea

iun. 8th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Fides, Iaşi, 2011, a apărut volumul „Gândul meu. Cum am devenit Poet” de Ionuţ Caragea. Poetul a anunţat că acesta este ultimul său volum de poezie, dar Dumitru Scorţanu, care semnează cuvântul înainte, şi George Filip, care postfaţează această carte, declară că speră şi cred în revenirea acestuia.

Dumitru Scorţanu: „Ionuţ Caragea m-a anunţat în mai 2011 că publică ultimul său volum de poezie. M-am gândit imediat la ce e mai rău, apoi, aflând că nu e bolnav de nimic, m-am liniştit: aşa-s poeţii … au sindromul mal-aime… Mi-am zis: când îl va bântui iarăşi muza pe înserat, nu va mai avea încotro şi va cresta iarăşi vena născătoare de poezie, ca donator universal ce este…”

George Filip: „Dar prin voia Celui de Sus, spre muntele raţiunii cosmice, s-a născut Hristos, dumnezeul pământean care a schimbat din ţâţâni tarele lumii. Şi L-am bătut în cuie şi nu s-a supărat. Atunci de ce s-ar supăra poetul Ionuţ Caragea, care ameninţă că abandonează poezia? Minte! Poetul războiului cu propriul gând din oglinda fermecată a minţii îşi propune un răgaz pentru a se întoarce pe frontul suferinţelor. Spovedania lui este o palmă menită să îi trezească pe cei care dorm cu volumele sale de poezie romantică pe genunchi.

Noi, mereu de veghe prin vămile vieţii, îl iertăm şi vi-l divulgăm ca pe un cert ultrastrănepot de-al grecului Ulisse, care încearcă să ne vâre în cetatea culturală un nou cal troian. Suntem siguri că Ionuţ Caragea nu ne va trăda. El va renaşte din spuza cuvintelor rătăcitoare şi va fi căpitanul unei noi generaţii prin oceanele poeziei.

Sic…non transit gloria mundi!”

Număr de vizualizări :1601


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro