Cristian Mihail Teodorescu, Liviu Radu, Mircea Opriță, Bogdan Cătălin Mereuță, laureaţii premiilor “Ion Hobana” pentru cele mai bune volume românești SF și Fantasy din anul 2010
mai 6th, 2011 | By admin | Category: EvenimentUniunea Scriitorilor din România – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy organizează, în colaborare cu Primăria sectorului 2 București, Colocviul anual de literatură SF şi Fantasy. Începând cu ediția 2011, manifestarea va purta numele regretatului veteran al SF-ului românesc “Ion Hobana”. În cadrul ediţiei de sâmbătă, 7 mai 2011, ora 10:00, la Centrul pentru activități recreative și inovație ocupațională (strada J. L. Calderon nr. 39, București), se vor acorda premiile „Ion Hobana” pentru cele mai bune volume românești SF și Fantasy din anul 2010. Juriul a fost constituit din reprezentanţi ai ASB şi SRSFF.
Vor fi premiate următoarele volume: secţiunea “Cartea anului 2010 în genul SF” (premiu în valoare de 1200 de lei) – „SF Doi” de Cristian Mihail Teodorescu, Editura „Bastion”;
“Cartea anului 2010 în genul Fantasy” (premiu în valoare de 1200 de lei) – „Lumea lui Waldemar” de Liviu Radu, Editura „Tritonic”; “Premiul pentru întreaga activitate literară” (în valoare de 1800 de lei) – Mircea Opriță; Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei) – Bogdan Cătălin Mereuță, pentru romanul „Luptătorii virtuali”, Editura „Lumen”.
Număr de vizualizări :1530