Clubul de lectură „Prinţul Fermecat” şi Cenaclul Scriitorilor-Copii, a XX-a ediţie

mart. 10th, 2011 | By | Category: Postcard

Vineri, 11 martie 2011, ora 18:00, la Biblioteca Bucovinei din Suceava va avea loc cea de-a XX-a sesiune a Clubului de lectură „Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor-Copii, cu tema “Peisajele copilăriei”. Coordonator: scriitoarea Angela Furtună. Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, Bibliotecii Bucovinei, Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Iaşi, Librăriilor Alexandria şi atelierului de creaţie Agonia.ro, în cadrul Festivalului „Primăvara Poeţilor. Vor participa Colegiului Național „Mihai Eminescu” şi Colegiul Național „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

În cadrul Clubului de lectură „Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor-Copii, vor avea loc evenimentele: Întâlnire cu Francofonia – “Peisaje lirice văzute de copii”,
Poemul-Copil – Atelier de Lectură şi Scriere  Creativ,  Copilăria la PUTERE – Critică şi trăznăi

Inițiativa organizării acestui club de lectură aparține unui grup de părinți conștienți de faptul că Biblioteca Bucovinei reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletul copiilor bine educați dragostea față de carte și față de lectură, respectul față de limba română și de literatura română, precum și  interesul și prețuirea față de culturile de altă limbă.
Lecturile publice pentru copii și împreună cu aceștia sunt calea prin care obiceiul lecturii devine un mod de viață și o îndeletnicire utilă și plăcută din viața viitorului tânăr și adult.
Poveștile copilăriei împărtășite de copii și de părinți în Clubul de lectură vor sădi mai departe interesul față de carte, școală, educație.

Clubul de lectură „Prințul fermecat” şi Cenaclul Scriitorilor-Copii precum și promovarea acestora fac parte și din Campania Bibliotecii Bucovinei şi a Consiliului Judeţean Suceava intitulată “ROMÂNIA  VORBITĂ  FRUMOS”.

Număr de vizualizări :1531


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro