“Războiul m-a învăţat să apreciez lucrurile pe care de obicei le consideram simple”

feb. 20th, 2011 | By | Category: Studioul de carte

Adelin Petrişor a publicat în 2010 volumul “Războaiele mele”, colecţia “Ego. Publicistică”, Editura Polirom. Volumul conţine zece povestiri de război la baza cărora stau reportaje realizate de jurnalist şi difuzate de Antena 1 sau Realitatea TV. Multe dintre aceste reportaje au fost premiate de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziune. Andra Rotaru a dialogat cu Adelin Petrişor, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre acest volum şi despre experienţele sale din diverse zone de conflict.

Cariera ta a început în anul 1994, la un post de radio, 2M+, pentru a continua apoi la posturile de televiziune Tele 7abc, TVR, Antena 1, Realitatea TV. Care au fost provocările pe care le-au adus aceste schimbări de joburi şi posturi, şi ce ai descoperit despre tine, căpătând experienţă? Cum ai ajuns să fii corespondent de război în diverse zone geografice de conflict?

Prima deplasare într-o zonă de război am făcut-o în 1996, pentru Tele7abc. Am fost în Liban în perioada în care sudul era ocupat de Israel. Mi-a plăcut şi am continuat. În 1997 am fost în Albania, aflată în plin război civil provocat de căderea circuitelor piramidale. Eu şi operatorul Cosmin Herea am fost ţinuţi ostatici o zi şi jumătate de nişte militari de pe aeroportul din Tirana. Ne considerau suspecţi, pentru că aveam veste anti-glonţ şi staţii de emisie-recepţie. În toată această perioadă, am mâncat un colţ de pâine şi am băut o sticlă de jumătate de litru de apă. Am scăpat cu bine şi am prins gustul. În toate televiziunile în care am lucrat, am avut norocul să fac echipă cu profesionişti de la care am învăţat foarte multe.

Cât de mult se confundă viaţa de jurnalist şi corespondent de război, cu aceea personală; şi-au încălcat una alteia limitele vreodată? Periculozitatea locurilor în care a trebuit săţi practici meseria a schimbat în vreun fel modul de aţi privi ulterior, viaţa?

Sunt mai optimist. Văd partea plină a paharului. Când mă întorc dintr-o ţară aflată în război, văd România altfel decât o văd cei mai mulţi dintre concetăţeni. Războiul m-a învăţat să apreciez lucrurile pe care de obicei le consideram simple.

În momentul în care ai ajuns pentru prima dată în postura de corespondent de război, povestirile despre jurnalişti răpiţi sau masacraţi te-au determinat să nuţi asumi riscuri? Se poate vorbi de riscuri inutile sau de riscuri controlate în zonele de război?

Toţi încercăm să calculăm riscul. Uneori reuşim, alteori nu. Experienţa personală, logistica televiziunii pentru care lucrezi, pot face diferenţa dintre viaţă şi  moarte.

Când ai fost în Irak, în anul 2005, cât de dificil a fost să te alături trupelor americane, în calitate de jurnalist al Antenei? Cât de cunoscută şi apreciată era o televiziune din România faţă de cele ale reţelelor de presă din afară?

Eşti judecat în funcţie de ce faci, nu în funcţie de angajator. Americanii îţi verifică CV-ul, ambasada dă referinţe despre tine. Ştiu foarte bine cu cine lucrează şi, dacă au cel mai mic dubiu, nu te iau.

Cât de important a fost să te afli într-o zonă de conflict împreună cu un alt preieten român jurnalist? În ce mod se diferenţia modul vostru de implicare şi de abordare jurnalistică, faţă de al altor ziarişti? Existau diferenţe de percepere a evenimentelor care se desfăşurau, conflicte, dubii?

Fiecare judecă o situaţie prin prisma backgroundului cultural, experienţei. Există diferenţe în modul în care transmit jurnaliştii, indiferent dacă sunt români sau străini. Dubii am întotdeauna. Când încetezi să ai dubii, e clar că ai o problemă.

În timpul declanşării mortierelor, uneori, viteza de reacţie a voastră era aproape nulă. Cât de mult se aseamănă pregătirea “teoretică” cu practica, şi cât din ea v-a ajutat pe teren?

Pregătirea pentru astfel de zone te ajută. Trebuie să auzi o armă înainte, să ştii să deosebeşti un ak47 de o mitralieră, să recunoşti o mină, să acorzi un prim-ajutor. Pe teren ai însă nevoie şi de un dram de noroc. Dumnezeu trebuie să se uite un pic şi la tine, altfel…

În anumite situaţii frustrante, ca de exemplu când aţi filmat în închisoarea din Guantanamo şi aţi primit interdicţia de a vorbi cu deţinuţii, ce se poate face? Cum se poate prezenta o realitate nemodificată de cei care o controlează?

Întotdeauna am preferat mai puţin decât nimic. Da, a fost frustrant să nu pot intervieva deţinuţii, dar chiar şi această interdicţie i-a făcut pe telespectatori să înţeleagă ce se întâmplă la Guantanamo.

Ai scris în volumul “Războaiele mele”: “În jurnalism, dacă nu ai noroc, mai bine te laşi de meserie”.

Păi, aşa e. Cred că este bine să fii pregătit, să înveţi mereu. Norocul este însă o condiţie sine qua non.

A existat vreun moment în care ai simţit că nu va mai exista o plecare următoare într-o zonă de război? Care au fost şi sunt motivele care te incită şi te împing în situaţii atât de neobişnuite?

Nu am simţit asta niciodată până acum. Motivele? E meseria mea şi îmi place tare mult ceea ce fac.

Ai acum în plan o altă călătorie extremă?

Într-o lună am fost plecat în Afganistan şi în Egipt, unde am transmis revoltele din Cairo. A fost intens şi complicat. Întotdeauna, însă, se poate şi mai mult.

Număr de vizualizări :2477


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro