La Editura Polirom, în colecţia “Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu au apărut volumele: “Învierea” de Lev Tolstoi, “O gură de aer” de George Orwell şi “Amorul conjugal” de Alberto Moravia.

Ultimul roman al lui Tolstoi – “Învierea” –,  în traducerea Adrianei Liciu,
este o carte la care scriitorul a lucrat cu întreruperi un deceniu întreg, o poveste inspirată de un caz real din epocă, un tablou vast al Rusiei de sfârşit de secol XX, în care imaginea celulelor mizere de închisoare se suprapune peste bogăţia strălu­citoare a palatelor nobiliare.

Povestea este inspirată de un caz real din epocă. Pe când îşi face datoria ca jurat într-un proces dificil, prinţul Nehliudov o recunoaşte în prostituata acuzată de crimă şi jaf pe slujnica nevinovată de care se îndrăgostise în adoles­cenţă şi pe care a sedus-o ceva mai târziu. Atunci când femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-şi mai poate urma traiul luxos şi lipsit de griji, ci decide să renunţe la tot şi s-o urmeze, pentru a o salva cu orice preţ, potolindu-şi astfel chinuitorul sentiment de vinovăţie pentru soarta ei tragică. “Învierea” este un tablou vast al Rusiei de sfârşit de secol XIX, în care imaginea celulelor mizere de închisoare se suprapune peste bogăţia strălu­citoarelor palate nobiliare; romanul reprezintă în acelaşi timp o critică plină de indignare la adresa sistemului de guvernământ, a justiţiei şi a Bisericii.

„La pima vedere, ficţiunea lui Tolstoi pare infectată de convingerile lui religioase. De fapt, arta scriiturii sale este atât de puternică, de clară, încât ea transcede universalul şi lasă în urmă ideile oricărei religii. În ultimă instanţă, ce-l frământă pe gânditorul Tolstoi depăşeşte ordinea estetică sau morală; miza romanelor sale este alta, Viaţa şi Moartea.” (Vladimir Nabokov)

„Am început uşor-uşor cu Turgheniev şi a fost o nimica toată. Mi-am pus atunci mintea şi n-am avut ce-alege din domnul de Maupassant. Am luptat două runde cu dl. Stendhal şi mi se pare că la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl. Tolstoi, cel puţin deocamdată, n-am avut curaj să mă urc în ring.” (Ernest Hemingway)

Romanul “O gură de aer” de George Orwell, în traducerea lui Ciprian Şiulea, este cartea care conţine embrionul bestsellerurilor “O mie nouă sute optzeci şi patru” şi “Ferma Animalelor”.

“O gură de aer” de George Orwell a fost publicat la scurt timp după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, astfel încât tema idilică este doar o suprafaţă sub care se ascunde o tentă pesimistă – industrializarea şi capitalismul au distrus vechea Anglie, iar tonul romanului prevede ameninţări care abia urmează să copleşească omenirea.

George Bowling este agent de asigurări. Are patruzeci şi cinci de ani, e căsătorit, tată a doi copii, cu rate la bancă, cu o burtă respectabilă şi o proteză dentară pe care abia a înlocuit-o. Războiul bate la uşă, viitorul îl înspăimântă, iar până la goana nebună după mâncare, la soldaţii viermuind ca gândacii, la poliţia secretă şi la dictatură nu mai e decât un pas. Trebuie să evadeze şi singura scăpare este lumea copilăriei, orăşelul care în mintea lui George apare ca un colţ de rai, liniştit şi senin. Ce va găsi el oare acolo?

„O gură de aer” este un roman în care vigoarea realistă e întrecută doar de o imaginaţie nemărginită. Asta face din George Orwell un mare profet într-o lume în care adevăraţii gânditori au devenit o minoritate.” (The New York Herald Tribune Book Review)

“Amorul conjugal” de Alberto Moravia, în traducerea Ceraselei Barbone este o traducere în premieră din opera lui Alberto Moravia, unul din cei mai de seamă romancieri italieni ai secolului XX.

„Dacă n-ai citit până acumMoravia, “Amorul conjugal” este cartea cu care trebuie să începi. Vei simţi apoi nevoia să-ţi chemi iubitul sau iubita şi să-i spui vorbe tandre…” (The Washington Times)

Scris într‑un stil fluid, de o simplitate şi o eleganţă încântătoare, romanul “Amorul conjugal” (1949) explo­rează teme literare fundamentale, precum inspiraţia literară, efectul muzei asupra creativităţii şi desco­peririi de sine, posibilităţile iubirii platonice şi ale iubirii conjugale. Autorul surprinde cu o fină intuiţie drama psihologică a unui diletant bogat care îşi vede năruindu‑se cele mai înalte aspiraţii: să iubească o femeie şi să creeze o operă literară valoroasă. Retră­gându‑se împreună cu soţia la o vilă izolată din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi îşi dă seama că lungile nopţi de dragoste îi secătuiesc puterile şi îi propune acesteia o perioadă de abstinenţă, până când îşi va încheia capodopera. Dar lucrurile iau o întorsătură tragică în momentul în care Leda e asaltată de avan­surile bărbierului, care îi vizitează zilnic. Naraţiunea la persoana întâi transmite admirabil cititorului lipsit de altă perspectivă confuzia, nesiguranţa, suferinţa şi sentimentul de înfrângere pe care le încearcă pro­tagonistul în momentul destrămării mariajului său.

„Povestea e simplă. Un barbat înstărit cu veleităţi literare se retrage alături de soţia sa într-o vilă din Toscana. Aici, ei ajung la o înţelegere: nu vor avea viaţă amoroasă până când el nu va termina de scris o povestire. Lucrurile se tulbură odată cu apariţia în scenă a bărbierului, care vine zilnic să-l bărbierească pe soţ, dar şi să-i facă avansuri soţiei. La prima vedere, avem de-a face cu toate ingredientele unei farse, numai că Moravia complică lucrurile într-o parabolă a căsătoriei, într-un amestec când amar, când tandru de dragoste cu năbădăi şi patimă.” (The New Yorker)