La Editura Cartea Românească a apărut volumul de poeme “Ritmuri de îmblânzit aricioaica” de Doina Ioanid. „Cu “Ritmuri de îmblânzit aricioaica”, poezia Doinei Ioanid dobândeşte o intensitate a vibraţiei poetice pe care volumele anterioare o lăsau doar să se întrevadă. O poezie a destrămării şi a singurătăţii, cu atât mai tulburătoare cu cât autoarea nu recurge la „podoabe”. Lirismul se naşte şi creşte din privirea necruţătoare, dar empatică aruncată asupra lumii din jur, din ritmul existenţei şi dintr-o profundă şi emoţionantă asumare a destinului.” , a scris Carmen Muşat. Andra Rotaru a dialogat cu Doina Ioanid despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Într-unul dintre poemele de început, viscerele devin receptaculele în care se strânge o parte din urâtul mundan. În ce mod aceste viscere îşi pot schimba funcţia, fiind fie locul unde “nimeni nu minte” sau locul unde “totul e complicat şi foarte amestecat”?
Nu-mi prea place să-mi explic poemele. Mi se pare că se pierde mult din ceea ce se poate exprima poetic. Aș putea doar să-ți spun că e vorba de fragilitatea umană, de înțelegerea ei ca atare. Oamenii sunt vulnerabili, cu lumini și umbre.
În momentul în care scrii, te gândeşti la imaginea vizuală pe care cititorul o poate percepe în momentul lecturii? Multe poeme din “Ritmuri de îmblânzit aricioaica” sunt vizuale, iar pe altele, cititorul le poate percepe cu ajutorul altor simţuri şi repere individuale.
Pentru mine, poezia este o formă de expresie complexă, în care cuvintele, imaginile și stările interioare se topesc într-atât încât îmi vine greu să le disociez. Un poem este un univers în sine.
Există o fugă de masele de oameni şi de visceralitatea lor care poate claustra şi, de asemenea, o inapetenţă pentru scabrosul carnal sau contextual. Acestei lumi i se opune o alta, mai veridică?
Lumea poate deveni uneori un loc destul de agresiv. Doar compasiunea și candoarea o pot îmblânzi.
Spaţiile populate de cei cu care nu ai dori să ai vreo tangenţă pot dispărea printr-un efort de voinţă, suportându-le şi suportându-i?
E vorba de luciditate: să știi că nu poți schimba unele lucruri. Le accepți ca atare, dar te distanțezi, ca să te protejezi.
În ce fel se poate simţi o apropiere printr-un trup acoperit de vată de sticlă? Cum comunică cu trupurile asemănătoare lui?
Nu poate simți nimic, atingerea nu este posibilă. Tocmai aici este problema.
Există un drum pe care doar trupurile neiubite de femeie îl pot parcurge până la capăt?
Poezia propune uneori interogații care nu așteaptă un răspuns precis. Aceste interogații deschid o ușă a reflexivității.
Poate fi o singurătate dependentă de locul în care este ea simţită?
Singurătatea este o stare : a celui care nu și-a găsit încă locul pe lume.
În ce mod pot alunga unele animale răul pe care îl exercită un oraş asupra unei fiinţe?
Prin candoarea și tandrețea pe care ți le dăruiesc instinctiv.
Care au fost primele reacţii la Târgul de Carte Gaudeamus din acest an, după apariţia şi lansarea acestei cărţi?
Te-am citit.
