La Editura Vremea a apărut volumul „Hronicul Racului” de Luca Dumitrescu, în colecţia „Poesis”. Prefaţa lucrării este semnată de filosoful şi eseistul Mihai Şora.
„La apariţia primului volum “Hronicul Racului” în 1988, Alexandru Piru se întreba şi încerca să explice de ce Luca Dumitrescu era un necunoscut, un poet care îşi publica primul volum la venerabila vârstă de 78 de ani! Luca Dumitrescu s-a născut la 1 ianuarie 1911 într-un sat de pe Neajlov.
După anii de liceu la Sfântul Sava, Luca Dumitrecu îşi începe activitatea literară şi publică poezii în Bilete de Papagal, la Cristalul şi Sepia. Se înscrie la Universitate unde urmează Dreptul şi Filozofia şi intră în acel clocotitor climat cultural care a fost climatul interbelic. Urmează cursurile lui Nae Ionescu, Dimitrie Gusti şi Mircea Vulcănescu (despre care va scrie un articol emoţionant în 1990). Colaborează la Universul Literar, Vremea, Adevărul Literar, Revista Fundaţiilor….cu poezie, proză scurtă, eseistică, cronică plastică. Leagă acum prietenii cu Arşavir Acterian, Emil Botta, Mircea Nicolau, Eugen Ionescu, Horia Stamatu, Bob Bulgaru, Geo Zlotescu, Paul Sterian. O cunoaşte pe cea care îi va deveni soţie şi care reprezintă pentru el întruchiparea feminităţii. Se însoară şi lucrează ca avocat la Contenciosul Băncii Naţionale.
Odată cu venirea războiului, ca alte mii de români, este mobilizat şi luptă pe front până la sfârşit. După război, credincios valorilor în care a fost crescut şi la care a aderat, intră fără rezerve în lupta anticomunistă, angajament care îl costă peste 16 ani de închisoare.
Versurile de faţă sunt „fructul” anilor de „puşcărie” cum nu se sfiia să spună. După cum se ştie, în închisorile comuniste, „politicii” – în mare parte intelectuali, nu aveau dreptul să aibă hârtie şi creion. Toate aceste poezii au fost memorate de tata şi scrise într-un caiet cu scoarţe albastre în primele săptămâni după liberare. Cititorul va judeca dacă îşi au locul şi ce anume loc în literatura interbelică. Cu siguranţă însă aceste versuri fac parte din „această nouă literatură de rezistenţă” despre care Luca Dumitrescu a scris în 1990 în Revista 22 – „literatura de puşcarie”. Astfel, departe de a fi numai expresia unor trăiri personale, ele sunt o mărturie a dramei care a măcinat o mare parte a generaţiei lui.”, a scris Mira Dumitrescu.
