„Zilele Filosofiei” la Librăria Cărtureşti (Verona)

nov. 9th, 2010 | By | Category: Proiecte

În perioada 13-14 noiembrie 2010 la Librăria Cărtureşti (Verona) din Bucureşti vor fi sărbătorite „Zilele Filosofiei”. Evenimentul este organizat de  Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, iar evenimentul marchează aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea facultăţii şi „Ziua Internaţională a Filosofiei”. Vor participa membrii facultăţii, studenţi şi profesori, prieteni ai acesteia, reprezentanţi ai presei şi societăţii civile.

Ziua de sâmbăta, 13 noiembrie 2010, este dedicată unei lansări de carte şi unei dezbateri. Începând cu ora 16.00, va avea loc o discuţie pe marginea volumului „Filosofia ca mod de viaţă”, semnat de asist. dr. Cristian Iftode, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2010. De  la ora 18.00, va avea loc dezbaterea „Filosoful, tinichigiul şi societatea”, despre rolul filosofului, al absolventului de filosofie, în societatea zilelor noastre.

Duminică, 14 noiembrie 2010, la ora 16.00, evenimentul va continua cu lansarea volumului „Cuvinte, teorii şi lucruri – Quine în perspectivă”, apărut anul acesta la editura Pelican. Volumul este rodul colaborării dintre profesori de la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, şi de la prestigioase universităţi din Australia şi S.U.A. Începând cu ora 18.00, va avea loc o discuţie asupra stării dezbaterii publice din România: „Filosofie şi dezbatere publică”.

Nu în ultimul rând, în parteneriat cu Librăria Cărtureşti, Facultatea de Filosofie lansează programul „Un filosof vă recomandă o carte”. În cele două zile ale evenimentului, în intervalul 14.00-16.00, profesori ai Facultăţii de Filosofie vor sta la dispoziţia cititorilor de filosofie care vor păşi pragul librăriei Cărtureşti, cu informaţii şi îndrumări.

Număr de vizualizări :1496


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro