Scriitorul Alexandru Petria a trimis AgenţieideCarte.ro un comentariu despre receptarea unui autor de primă pagină: Petru Popescu.
Unii scriitori se zbuciumă ca să scrie, au nevoie ca stimulente de alcool, ţigări, droguri şi sex. Sau de dead line-uri ca să-i precipite şi să le focalizeze atenţia. Altora le iese de la prima mână, corecturile ulterioare fiind nesemnificative. Sigur că, din punctul de vedere al receptării publice, doar valoarea operei contează. Omeneşte însă, cei din urmă sunt mai în câştig, efortul lor creator fiind mai redus, şi au ocazia să-şi sporească dimensiunea operei mai rapid, dacă lucrează după un program strict şi nu sunt loviţi de lene. Petru Popescu ilustrează strălucit categoria. Printre condeierii români, Popescu apare ca un tip care conduce o maşină de curse, devansând cu lejeritate maşinile cu motoare înecăcioase ale confraţilor. Şi mai şi conduce relaxat, şi mai şi fredonează o melodie, şi se mai şi uită după lungimea fustelor doamnelor, dacă are chef. Apoi mai arată şi ca un actor de cinema. Şi este şi milionar în dolari, din scris, cu casă în Los Angeles.
A cunoscut de tânăr şi fulgerător succesul. În 1974, a rămas în S.U.A, intuind că va urma strângerea şurubului şi că nu va avea cum să mai practice în scris aceeaşi expansiune a libertăţii şi prospeţimii. Nu ştiu câţi dintre iubitorii de literatură, şi nu mă gândesc la cei care, într-un mod ori altul, au treabă profesionist cu lumea scriitoricească, n-au citit măcar unul din romanele sale: „Prins”, „Dulce ca mierea este glonţul patriei”, „Sfârşitul bahic”, „Copiii Domnului- o legendă munteană”, „Înainte şi după Edith”, „Revelaţie pe Amazon”, „În coasta lui Adam”, „ Oaza: amintiri despre dragoste şi supravieţuire într-un lagăr de concentrare”, „Urme în timp”, „Supleantul” şi „Fata din Nazaret”? Sigur, puţini. Şi n-am numit toate cărţile publicate de acest autor. Tocmai succesul nu i se iartă lui Petru Popescu. E drept că pe din dos îndeosebi, cu laşitate. Când îi pronunţă numele, în discuţiile particulare, referindu-se la valoarea lui, majoritatea scriitorilor încep bolboroseala: da, dar… Da, dar este comercial… Da, dar a fost iubitul Zoei Ceauşescu… Da, dar n-a mâncat salam cu soia alături de noi în comunism. Da, dar l-a girat în America pe Iliescu… Este înrădăcinată prejudecata că o carte valoroasă nu are cum să devină un bestseller. Ceea ce este profund greşit. Oare, fără să urmăresc o alăturare care ar putea fi interpretată ca o referire valorică, „Război şi pace” n-a fost un bestseller la vremea apariţiei? Am certitudinea că Popescu e preţuit mai mult de criticii de peste Atlantic decât de criticii români. Dacă Popescu merge cu maşina de curse, de ce să nu-i băgăm o şurubelniţă în roţi? Ha! Să vadă şi el cum este, înfumuratul naibii! Prea se lăfăie! Din fericire, cititorii decid până la urmă.
Alexandru Petria
Un articol frumos, inchegat, despre un autor controversat dar care merita cele scrise in articolul de fata! Se mai poarta sintagma cu capra vecinului, asa ca sa nu ne mai mire cand un autor este „lovit” pe la spate! Felicitari pentru acest articol! Nu promit ca o sa fiu acolo, in data de 30 septembrie, nu stiu ce program o sa am dar mi-ar face placere sa particip la acest eveniment. Mult succes in toate! Vasilica Ilie
Vă felicit pentru acest frumos articol, Petru Popescu a fost şi rămîne scriitorul meu preferat, roamnele lui au ceva aparte, le poţi deosebi aşa cum poţi deosebi parfunurile.Şi dacă ar fi să le compar cu parfumurile, cu siguranţă că aş spune că sînt parfumuri veritabile şi scumpe.Mi se pare firesc să fie invidiat, vorbit de rău, etc., doar ţara asta(adică oamenii ei) nu se dezmint niciodată cînd e vorba de o valoare autentică. Doar şi vulpea a zis că strugurii sînt acrii atunci cînd nu a ajuns la ei…..
Trebuie sa recunoastem ca orice creator (mai ales cel de arta) are impresia ca opera sa este superioara oricarei alte opere a semenului sau, astfel incat faptul ca fiecare scriitor are o usoara sau o mai mare invidie pe un confrate care s-a realizat nu este un mare pacat. Daca un scriitor nu ar intra in cursa creatorilor cu propria „masina de curse” cu gandul ca va castiga, atunci nu prea vad rostul creatiei. Sigur in arta este mult mai apreciata originalitatea, dar valoarea unei opere originale, care iese din tiparele modei, nu prea este sesizata de generatia in care este creata opera.
“E ciudat că sunt nevoit să tac lângă oamenii care trăiesc alături de mine şi vorbesc numai cu cei care sunt departe de mine în timp şi spaţiu, care mă vor auzi”, spunea Lev Tolstoi, către sfârşitul vieţii, în jurnalul său “Despre Dumnezeu şi om”.
Sa revenim la autor si la faptul ca el este mai cunoscut in Romania de la televizor decat din cartile scrise, dar romanul mai mult priveste decat citeste (probabil stiti ca suntem in locurile fruntase la ore privit programe tv / zi; nu am informatii despre ore citit / zi).
Drept sa va spun si eu am luat primul contact cu Petru Popescu tot la tv, dupa care, vazand ca are idei originale, m-am aplecat si asupra unor lucrari ale lui. In opinia mea, Petru Popescu imbina fericit originalitatea ideilor, cu traditia si cu pulsul pietii de carte, motiv pentru care opera lui are succes. Ar trebui sa fim mandrii ca un roman, autor de romane, este cunoscut in lume.
Sper, ca printr-o publicitate adecvata in Romania, opera lui sa devina mai cunoscuta.
O singura observatie critica as avea asupra tentei de pastrare in operele lui a misterului si a fanteziei asupra informatiilor biblice, care este in tonul pietei, dar pe care eu personal nu le agreez, deoarece da Bibliei o nota de carte SF.
[…] Iar despre Petru Popescu Ieri am scris un text despre scriitorul Petru Popescu aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/petru-popescu-scriitorul-in-masina-de-curse/. Azi, dand o cautate pe net, am gasit un text al unui popa despre acest […]
Îmi pare rău, dar nu îmi place deloc Petru Popescu.
[…] Continuarea aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/petru-popescu-scriitorul-in-ma… […]
chiar sunt curioasa sa aflu cum scrie Petru Popescu 🙂
Felicitari pentru text. Eu le/am citit in ordine inversa.