Ovidiu Nimigean îşi lansează “Rădăcina de bucsau” la Iaşi

sept. 7th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 15 septembrie 2010, ora 18:00, la Librăria Avant-Garde din Iaşi, va avea loc lansarea romanului “Rădăcina de bucsau “de Ovidiu Nimigean, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Prezintă: Liviu Antonesei, Antonio Patraş, Doris Mironescu, Şerban Axinte.

“Rădăcina de bucsau”, prefaţată de Bogdan Alexandru-Stănescu, este parcursul iniţiatic al unui antierou perfect, un personaj ajuns într-o punct limită. Liviu eşuează atât în căsnicie, cât şi în carieră, ajungând într-adevăr, precum spune titlul, asemeni celor sărmani şi dispreţuiţi, care „n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau”. Boala şi apropierea morţii mamei completează scenariul unui prag de ratare, după care, pentru un hipersensibil ca acest nou Iov, nu poate urma decât iluminarea. Întoarcerea lui Liviu în casa părintească, pentru a-şi îngriji mama, are rolul de a-i reconecta pe cei doi şi de a forţa astfel intrarea personajului într-un timp mitic, ca la începuturile lumii în care a fost aruncat cândva. Dragostea şi moartea, cele două mari cordonate ale romanului, sunt aneantizate într-un final deschis, în care tot ce păruse cândva important piere şi rămâne, ca unic reper, doar clipa prezentă.

O. Nimigean (n. 19 iulie 1962) a absolvit în 1988 Facultatea de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi.

A publicat volumele de poezie: “Scrieri alese” (Pan, 1992), “Weekend printre mutanţi” (Pan, 1993), “Adio, adio, dragi poezii”(Outopos, 1999), “Planeta zero” (Junimea, 2001), “Nicolina Blues” (Cartea Românească, 2007, Premiul revistei Observator Cultural, Premiul revistei Transilvania, Premiul revistei Mişcarea literară, nominalizare la Premiul revistei Cuvîntul şi al USR); proză: “Mortido” (Versus, Iaşi, 2003, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi); critică şi publicistică: “Inerţii de tranziţie, altruisme & bahluviuni literare” (feat. Flori Stănescu, Vremea, 2006).

A coordonat antologiile: “Ozone Friendly”, Iaşi, reconfigurări literare (T, 2002), “Hat jemand etwas gefragt- Lyrikanthologie CLUB 8” – Jassy, Rumänien (împreună cu Michael Astner, Versus, 2003), “Stromabwärts. Österreichische gegenwarts Prosa” (împreună cu Michael Astner şi Johannes Gelich, Wieser Verlag, 2005).

Este selectat în antologiile: “Strieflicht. Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik” (Dionyssos Verlag, 1994), “City of Dreams and Whispers” (Center for Romanian Studies, 1998), “Club 8 poetry” (T, 2001), “Speaking the silence” (Paralela 45, 2001),”Grenzverkehr. Literarische Streifzüge zwischen Ost und West” (Drava Verlag, 2006), “O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea” (Pontica, 2007), “New European Poets” (Graywolf Press, 2008).

Număr de vizualizări :1816


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro