Criticul literar Carmen Muşat a selectat nouă scriitori români pentru “Festivalul Review of Small Literatures” de la Zagreb

sept. 29th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 1– 2 octombrie 2010, nouă scriitori români vor fi prezenţi la Festivalul de Literatură de la Zagreb. Selecţia acestora a fost realizată de criticul literar Carmen Muşat. „Review of small literatures” este un festival regional de mare impact care îşi propune să prezinte publicului croat scenele literare din ţările sud-est-europene, invitând în fiecare an tineri scriitori consacraţi, ale căror opere nu au fost încă traduse în limba croată. Ediţia din acest an a festivalului, a şasea, este dedicată literaturii române. Cei nouă scriitori români sunt: Ştefania Mihalache, Adrian Chivu, Florin Lăzărescu, Doina Ioanid, Adela Greceanu, Matei Florian, Ovidiu Pop, Cosmin Perţa şi Ana-Maria Sandu.

Scriitorii vor susţine câte două lecturi în datele de 1 şi 2 octombrie 2010, la sediul clubului literar Booksa, dar şi în spaţii neconvenţionale din cadrul Centrului Cultural Pogon, amenajat pe amplasamentul unei foste fabrici.

Programul festivalului cuprinde, de asemenea, şi o dezbatere pe tema colaborării literare dintre România şi Croaţia.

Alături de invitaţii din România, la discuţii vor participa editori, traducători şi oameni de cultură croaţi precum şi studenţi ai nou-înfiinţatei secţii de limbă şi literatură română din cadrul facultăţii de filologie a Universităţii din Zagreb.

Anul acesta, festivalul face parte dintr-o serie mai amplă de manifestări culturale intitulată “Operation: City”, care îşi propune să recupereze foste spaţii industriale pentru circuitul cultural, reunind pe durata a două săptămîni numeroase expoziţii, concerte, lecturi, reprezentaţii teatrale.

Fragmente din operele celor nouă scriitori români, traduse în limba croată, vor fi prezentate în catalogul festivalului, dar şi pe portalul clubului literar Booksa (www.booksa.hr), principalul organizator al evenimentului, alături de Institutul Cultural Român, de Ministerul Culturii din Croaţia şi de Primăria oraşului Zagreb.

Număr de vizualizări :964


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro