De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic ”Maestrul și discipolii” aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român

Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și discipolii, o premieră absolută pentru principala scenă clasică bucureșteană. Evenimentul este dedicat dialogului artistic dintre experiență și noua generație de pianiști, aducând în fața publicului tineri virtuozi alături de maestrul lor și de muzicieni de talie internațională.

Pe scena Ateneului va evolua Orchestra de Cameră ConCerto!, aflată sub bagheta reputatului dirijor britanic Alexander Walker (profesor la Royal Academy of  Music din Londra).  Protagoniștii serii vor fi tinerii pianiști Alexandru Becheru (10 ani) și Gruia Soare (13 ani), alături de mentorul lor, pianistul și profesorul Nicolae Dumitru (Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București).

Biletele începând de la 100 de lei sunt disponibile în  rețeaua Eventim.ro

Aplaudat pe scenele din Stockholm, Viena, Budapesta, Madrid, Barcelona, Londra, Roma, Veneția și, in mod constant, la București, Nicolae Dumitru prezintă doi extrem de tineri pianiști care deja au fost apreciați pentru interpretările din cadrul mai multor gale și concerte festive la Mozarthaus Viena, Carnegie Hall New York, IdK Berlin, Barcelona și Budapesta, pe lângă zecile de concursuri naționale și internaționale la care au câștigat premiile de excelență.

„Prin analogie cu sportul de performanța, putem să ne imaginăm momentul în care pe teren ies copiii Ilie Năstase și Ion Țiriac, alături de antrenorul lor. Așa sunt Alexandru Becheru si Gruia Soare.“, declară profesorul Nicolae Dumitru

Ateneul Român, Sala Mare

Marți 10 noiembrie 2026, ora 19

Orchestra de cameră ConCerto!

Dirijor Alexander Walker  (Royal Academy of Music, Londra)

Soliști

Alexandru Becheru (10 ani)

Gruia Soare (13 ani)

Prof. Nicolae Dumitru

Program

J. S. Bach – Concertul nr. 5, în fa minor, pentru pian și orchestră , BWV 1056

W. A. Mozart – Concertul nr. 25, în do major, pentru pian și orchestră , KV 503

W. A. Mozart – Concertul nr. 23, în la major, pentru pian și orchestră , KV 488

Edvard Grieg – Suita Holberg op.40

Organizator: Asociația culturala ConCerto

Sponsor principal: Dr. Oetker

Parteneri: Filarmonica George Enescu, Blackout Media și Asociația Culturală Nirmal Art

Biografiile artiștilor

Alexander Walker a dirijat numeroase orchestre de prestigiu din Marea Britanie, atât în concerte, cât și în studiourile de înregistrări și în cadrul transmisiunilor radio. Printre orchestrele cu care a colaborat se numără BBC National Orchestra of Wales, BBC Scottish Symphony Orchestra, BBC Philharmonic, City of London Sinfonia, New Queen’s Hall Orchestra, English Chamber Orchestra și Royal Philharmonic Orchestra, alături de care a susținut, între altele, concertul aniversar dedicat lui Elgar, la Malvern. Înregistrările sale dedicate muzicii lui Ignatz Waghalter și Havergal Brian, realizate pentru casa de discuri Naxos, au fost primite cu entuziasm atât de critici, cât și de public. Înregistrările sale de muzică britanică contemporană, realizate pentru Toccata Classics, precum și cele dedicate muzicii de la sfârșitul secolului al XX-lea, apărute la Resonus Classics, au fost, de asemenea, apreciate pe scară largă.

Nicolae Dumitru este pianist și profesor de pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. A fost format la școala pianistică rusă, studiind în perioada 1990–2001 la Academia Rusă de Muzică „Gnessin” din Moscova, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ muzical din lume. De-a lungul activității sale artistice, a concertat ca solist cu orchestra ale filarmonicilor din România, Republica Moldova și Rusia, susținând totodată recitaluri și concerte în numeroase centre culturale europene, precum Viena, Budapesta, Roma, Londra, Veneția, Istanbul, Stockholm, Madrid, Barcelona, Lisabona, Porto și Aix-en-Provence. În paralel cu activitatea concertistică, desfășoară o intensă activitate pedagogică, formând tineri pianiști care obțin premii la competiții naționale și internaționale și susțin concerte pe scene importante din Europa.

Alex Becheru (10 ani) a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, sub îndrumarea pianistului Nicolae Dumitru. A participat la masterclass-uri susținute de pianiști de renume internațional, printre care Vladimir Kharin, Shaun Choo, Christian A. Pohl, Lucas Blondeel și Jacques Rouvier.  A obținut peste 50 de premii naționale și internaționale, incluzând Marele Premiu și Premiul Special pentru Expresivitate „Ariodante”, precum și premii I la competiții desfășurate în Italia, Franța, Japonia, Austria, Spania și Statele Unite.

Gruia Soare (13 ani) este elev în clasa a VI-a la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Din 2023 se află în pregătire la Fundația Culturală „ConCerto”, sub îndrumarea pianistului Nicolae Dumitru. A obținut premii întai si de excelență la numeroase concursuri naționale și internaționale, printre care Danubia Talents (Ungaria), Vienna  Piano Competition, Carl Czerny (Piatra-Neamț), Craiova Piano Competition, George Georgescu (Tulcea) și Premiile Lipatti (Pitești).

Informații de contact și presă:

Asociația Culturală „ConCerto”

E-mail: nicolaedumitru1968@gmail.com

Telefon: 0721.281.841 (Nicolae Dumitru)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508