Atelier de retorică aplicată

sept. 13th, 2010 | By | Category: Eveniment

Fundaţia Calea Victoriei organizează, începând cu data de 15 septembrie 2010, ora 18:30, un atelier de retorică aplicată. Atelierul se va desfăşura la sediul Fundaţiei Calea Victoriei din Bucureşti, şi va fi format dintr-o serie de cinci ateliere. Lector: Sebastian Grama.

Scopul celor cinci întâlniri constă în a cunoaşte modul în care oamenii îşi exprimăm ideile, precum şi “trucurile” potrivite pentru a ameliora acest mod. Analiza discursului, atât în structura, cât şi în desfăşurarea sa de faţă cu ascultătorii, va fi sprijinită, la fiecare întâlnire, de ample exerciţii destinate aplicării celor aflate pe cale teoretică. Fiindcă retorica nu este doar o disciplină a sensului, ci deopotrivă a manipulării emoţiei. Acest amănunt implică vorbitorul nu doar ca autor, ci şi ca, în cele din urmă, actant (/actor).

Cei ce participă la ateliere vor realiza, cu prilejul punerii în practică a tehnicilor de convingere, de datele personale ale participanţilor (prezenţă fizică, voce, farmec, energie etc.).

Număr de vizualizări :1229


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro