“Corpul se modifică, sedimentarea ideilor se accentuează, experienţele trăite mă duc spre alte căutari”

iul. 18th, 2010 | By | Category: Studioul de carte

Ciprian Ciuclea a câştigat de curând, alături de artistul spaniol Santi Jiménez, Marele Premiu al celei de-a XXI-a ediţii a Bienalei de Gravură “Máximo Ramos” din Spania, cu seria de lucrări “Noise Protection A”. Un nume cunoscut în peisajul artelor vizuale româneşti, Ciprian Ciuclea a dialogat cu Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre traseul său de la începuturi şi până în acest moment şi despre deschiderea galeriştilor din România către experiment şi universalitate.


De curând ai fost desemnat câştigătorul Marelui Premiu al celei de-a XXI-a ediţii a Bienalei de Gravură “Máximo Ramos” din Spania, cu seria de lucrări “Noise Protection A”, alături de artistul spaniol Santi Jiménez. Care au fost premisele de la care a pornit crearea “Noise Protection A”?

Seria de lucrări “Noise Protection” am conceput-o la sfârşitul anului 2009 în Portugalia, unde am avut o rezidenţă artistică. Mica localitate  Monsaraz, aflată la graniţa cu Spania, mi-a oferit, mai mult decât credeam, un mediu excelent de evadare din bruiajul contemporan. Pur şi simplu mediul mi-a oferit pe tavă un subiect, care odată conştientizat, l-am dezvoltat cu mult interes.


Tot în acest an vei participa cu SEVEN TERRACES OPENED TO THE WORLDîn Essen, Germania, iar în România vei avea o expoziţie solo la Galeria Recycle Nest din Bucureşti. Cum este receptarea lucrărilor tale de la o zonă culturală, la alta? Cât de deschis este publicul din România experimentelor artistice pe care le propui?

ŞAPTE TERASE DESCHISE SPRE LUME / SIEBEN OFFENE TERRASSEN ZUR WELT / SEVEN TERRACES OPENED TO THE WORLD este un proiect iniţiat de către Doina Talmann, directoarea galeriei KunstART din Bochum, Germania, care cuprinde un proiect de carte/album de artă contemporană,  publicat la editura Klartext din Essen. Acest proiect a fost extins cu o expoziţie (“Romanian Contemporary Visual Art for Germany”) pentru perioada 26.11- 30.11.2010 în clădirea Sanaa in Zeche Zollverein/Essen, în cadrul capitalei culturale RUHR2010, un web site propriu, şi un film, care să urmărească expoziţia. În acest proiect au mai fost invitaţi să participe şi artiştii vizuali Anca Irinciuc, Liliana Mercioiu Popa, Simona Nuţiu Gradoux, Tudor Pătraşcu, Sorin Tara, Valeriu Schiau, alături de curatorii Liviana Dan, Aurelia Mocanu şi Ileana Pintilie, Olivia Niţiş şi Adriana Oprea.  Pentru această expoziţie voi pregăti lucrări site-specific (instalaţie, print şi video).

Pe 1 octombrie voi deschide o expoziţie personală la galeria Recycle Nest din Bucureşti, un proiect de asemenea conceput special pentru spaţiul galeriei, în care încerc să descriu procesele de receptare şi interpretare a imaginii. Va fi o instalaţie video/lightbox/obiect/print în care folosesc modele din medicină şi fizică, pentru o descriere cât mai coerentă şi argumentată ştiinţific pe de o parte, dar cu o concluzie personală pe de altă parte. Formulele mele experimentale le expun, e adevărat mai mult în afara României şi asta nu datorită lipsei unui public interesat, cât mai mult din cauza lipsei propunerilor din partea galeriilor de a expune o artă de nişă.

Cât de mult te ajută pe plan naţional, un portofoliu internaţional?

Sincer, nu prea mă ajută. Trăiesc şi lucrez în Romania, dar călătoresc des, pentru că primesc mai multe oferte din străinătate. Mă confrunt cu ignoranţa locală, pentru că aici lucrurile funcţionează mai mult pe criterii de castă.

Care este locul cel mai ofertant din lume pentru artiştii vizuali şi pentru tine în particular?

Nu cred într-un astfel de spaţiu pentru simplul motiv că un artist trebuie să circule, să expună în spaţii diverse, de unde poate absorbi informaţii diferite, unde este înţeles diferit, în funcţie de particularităţile culturale ale locului. Sigur că te simţi mai bine în spaţiul care te înţelege.

Cum te-ai simţit după prima expoziţie la care ai participat? Se schimba ceva pentru tine?

Este o întrebare la care nu aş putea răspunde. S-a întâmplat pur şi simplu. Nu cred că prima expoziţie a schimbat ceva pentru mine. Pentru mine mai important este momentul când realizez lucrarea, prefer laboratorul. Atunci îmi clarific mai bine conceptele. O expoziţie se justifică pentru mine atâta vreme cât are un ecou minim în cel care mă receptează. Mă ajută şi pe mine să descopăr şi alte înţelesuri la care nu mă gândeam. Din acest punct de vedere, prima expoziţie la care am participat s-a lăsat doar cu felicitări politicoase.

Primele amintiri legate de artă sunt de la o vârstă fragedă? Ai conştientizat de mic că te îndrepţi spre o anumită zonă, sau ai avut mai multe opţiuni, alegând-o pe cea care ţi se potrivea cel mai bine? Cum s-a produs această alegere?

N-am fost un copil “talentat” de mic, aşa cum este receptat de multe ori, prost, în societatea românească, talentul. N-am fost un copil care să deseneze, să danseze sau să cânte patetic pe la serbările de sfârşit de an. Aşa că nu m-a descoperit nimeni în acea perioadă. Eram atras de ştiinţele naturale, de biologie, de geografie. Apoi am urmat liceul cu un profil de filologie clasică, studiind latina şi greaca veche. Atunci a fost momentul când mi-am dat seama că mă interesează arta, după accesul la informaţiile legate de cultura Europei antice. Dar totuşi eram atras de fenomenele din spatele vizibilului, de mecanismele care generează ceva important în istorie, vulcanismul, deriva continentelor, influenţa mediului asupra gândirii ş.a.m.d. Produsele mele culturale sunt un rezultat al sedimentărilor.

Dintre expoziţiile sau proiectele la care ai lucrat sau le-ai propus până acum, care au fost cele mai dificil de dus până la capăt şi de ce?

De obicei nu propun un proiect până nu mi-e clar ce voi face, cum voi face sau cum va arăta în final în spaţiu. Mă poţi întreba, atunci unde mai este formula experimentală, când totul este clarificat şi aşezat în limite de înţelegere? După cum spuneam, mă simt bine în “laborator”. Acolo proiectez fiecare detaliu, chiar cu riscul eşecului, mă joc, improvizez, găsesc soluţiile optime. Abia apoi propun proiectul. Cel mai greu îmi este după acest moment. În spaţiu/galerie  nu îmi place să “cârpesc”. Detest să “leg cu sârmă”, să “lipesc cu bandă adezivă”. Mi-e dificil să înţeleg conceptul de “lasă, că se poate şi aşa”.

Ai realizat proiecte experimentale ce acoperă o multitudine de aspecte ale psihologiei creative şi ale psihologiei receptării, ale experienţei estetice contemporane. După realizarea unui proiect, există o perioadă de “latenţă creativă”, ai nevoie de pauze lungi pentru a propune ceva nou publicului? Ai simţit vreodată pericolul atopastişării?

Nu am timp liber, nu fac pauze între proiecte. Chiar dacă nu trag o linie pe hârtie, gândesc în detaliu viitorul proiect. Chiar lucrez la mai multe în acelaşi timp, aşa cum se întâmplă şi acum. E adevărat că nu fac multe proiecte personale pe an. Nici nu mă interesează acest lucru. Lucrez foarte mult în serii şi-mi folosesc destul de des propriul corp, în special propria figura. Dar acest lucru nu este o formulă comodă de autocopiere, pentru că sunt într-o permanentă mişcare şi transformare. Corpul se modifică, sedimentarea ideilor se accentuează, experienţele trăite mă duc spre alte căutari.

Odată cu trecerea anilor simţi că eşti mai predispus unei manierizări sau, dimpotrivă, puterea creativă creşte proporţional cu anii de experienţă artistică?

Sigur, riscul manierizării este prezent în activitatea oricărui artist. Permanent mă gândesc la acest lucru, dar nu trebuie uitat că individualitatea îţi este dată tocmai de câteva elemente care devin coerente în final. Cu un deceniu în urmă nu credeam, de exemplu, că voi face şi video. Contemporanul pe care îl trăiesc îmi deschide perspective permanente.

Ai pornit vreun propiect inspirat fiind de vreo carte care ţi-a plăcut, de vreo atmosferă pe care nu o găseai în alt loc?

Da, chiar seria de lucrări “Noise Protection” este un astfel de exemplu. Trebuie să stai în bruiaj ca să înţelegi sau ca să cauţi liniştea şi invers. Mediul are un rol hotărâtor. Dacă modelează munţii, de ce n-ar modela şi oameni?

Cât de mult eşti influenţat de critica de artă actuală? Ai fost vreodată interpretat eronat?

Este dificil de spus. Citesc şi mă informez foarte mult. Încerc să înţeleg concepte noi pe care critica de artă contemporană le promovează, dar de cele mai multe ori nu mă influenţează decisiv. S-a întâmplat ca un proiect nu numai să fie interpretat eronat, ci chiar să nu fie înţeles deloc. Sigur, nu toată lumea poate digera la fel arta contemporană. Nu mă interesează să fac o artă accesibilă maselor.

Te-a atras vreodată amestecul experimental dintre textele unor scriitori şi lucrările unor artiştii vizuali? De ce?

Absolut. Întotdeauna m-au interesat cărţile obiect, cărţile de autor, acel mixaj de limbaje diferite, dar niciodatp nu m-au încântat explicaţiile unui limbaj folosind un altul. Adică nu-mi spun nimic “traducerile” în imagine ale poeziei, sau ale muzicii. E fundamental să se completeze unele pe altele.

Unde îţi putem vedea în această perioadă lucrările, fie în ţară, fie în strainatate?

În perioada 21 iulie – 3 octombrie 2010 are loc Bienala de Gravură Máximo Ramos, Ferrol, Spania, unde sunt expuse şi lucrările câştigătoare din seria “Noise Protection”.

Număr de vizualizări :2322


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro