“BNR – Cronica restaurării Palatului vechi”

iul. 6th, 2010 | By | Category: Eveniment

Mâine, 8 iulie 2010, ora 10:00, la Banca Naţională a României (str. Doamnei nr. 8, Bucureşti), cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la înfiinţarea BNR, are loc simpozionul „Palatul vechi al BNR – capodoperă a patrimoniului arhitectural al României”. În cadrul evenimentului va fi lansat albumul BNR – Cronica restaurării Palatului vechi”.  Moderator: Cristian Păunescu, director al Direcţiei Resurse Umane a BNR.

Simpozionul este prilejuit de împlinirea a 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României. Programul include totodată o vizită a Palatului vechi al BNR. Cuvântul de întâmpinare va fi rostit de academicianul Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR. Arhitectul Gabriel Tureanu, Consilier Carpaţi Proiect, coordonatorul general al lucrărilor de restaurare la Palatul Vechi al BNR, va susţine o comunicare cu titlul „Revitalizarea şi refuncţionalizarea spaţiilor Palatului vechi”. Pe aceeaşi temă a restaurării vor susţine comunicări inginerul Theodor Stoian, şef proiect complex, şi arhitectul Stelică Nena, arhitect BNR, „Specific în arhitectura şi consolidarea Palatului vechi”, precum şi restauratorul Ioan Darida, „Restaurarea elementelor de patrimoniu din Sala Consiliului de administraţie”. În cadrul simpozionului, va fi lansat albumul “BNR – Cronica restaurării Palatului vechi”. Mai multe amănunte despre acest eveniment într-o ediţie viitoare a AgenţieideCarte.ro .

Număr de vizualizări :1071


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro