spot_img

Agenda de carte, 10 iunie 2010

  • Bucureşti, ora 15:00, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, la standul Editurii Millenium, are loc lansarea romanului gothic de debut „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic, Editura Vremea. Vor vorbi scriitorul Horia Rusu şi directorul Editurii Vremea, Silvia Colfescu.
  • Bucureşti, ora 13:30, Cartea Românească îi lansează în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, pe doi dintre cei mai tineri prozatori publicaţi, Dan Petru Cristea şi volumul acestuia “Scaune de Pluş” şi pe Dragoş Ghiţulete cu volumul “Gluma Rusească”. Prezintă: Emil Hurezeanu, Bianca Burţa-Cernat, Rodica Marian, Daniel Cristea-Enache.
  • Bucureşti, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, criticul literar Cornel Ungureanu îşi lansează de la ora 15:30, la standul Editurii Cartea Românească& Polirom (B12) volumul “Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade”, colecţia Horse Collection. Prezintă: Mircea Martin, Paul Cernat, Tudorel Urian.
  • Bucureşti, ora 12:00, la standul Editurii Brumar (lângă Editura Tritonic), se lansează în cadrul Salonului Internaţional de Carte, volumul de poezie “Dulceţuri din fructe târzii” al scriitorului George Achim. La eveniment participă: George Achim, Ion Bogdan Lefter, Robert Şerban.
  • Bucureşti, ora 17:30, la Editura ERC PRESS (B23), în cadrul Romexpo, scriitorul Nicolae Breban îşi lansează volumul “Francisca”, în colecţia “cartea de acasă”. La eveniment sunt invitaţi: Nicolae Breban şi reprezentanţi ai Academiei Române.
  • Bucureşti, ora 14:00, în spaţiul de evenimente Arena, pavilion 13, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, are loc lansarea volumelor noi din colecţia “Planeta Bucureşti”, printre care “Poveşti cu fântâni şi statui din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu şi “Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe” de Claudiu Leonte, Editura Vremea.
  • Câştigătorii premiilor concursului de manuscrise pe anul 2009 al USR& Cartea Românească, Sorin Despot şi M. Duţescu apar în faţa publicului, în cadrul Bookfest 2010, astăzi, 11 iunie 2010, de la ora 17:00. Lansările au loc la standul Editurii Cartea Românească& Polirom (B12). Prezintă: Bogdan Alexandru-Stănescu, Florin Iaru.
  • Bucureşti, ora 17:00, în Sala Agora din Complexul Romexpo, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010 are loc lansarea volumului “Rapsodia epistolară. Scrisori primite si trimise de A.G.(1923–1950)”, vol. II – Schimb de scrisori Anton Golopenția și Ștefania Cristescu Golopenția, Editura Enciclopedică.
  • Bucureşti, ora 14;30, Radu Aldulescu îşi va lansa în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, cel mai recent volum, “Ana Maria şi îngerii”. Evenimentul va fi prezentat de Carmen Muşat, Bogdan Suceavă, Bogdan Alexandru-Stănescu, Daniel Cristea-Enache.
  • Bucureşti, ora 14:00, are loc lansarea celui mai recent volum semnat de Maria Manolescu, “Ca picăturile de sânge pe linoleumul din lift”, în cadrul Bookfest 2010, la standul editurii Cartea Românească & Polirom (Romexpo, B12).
  • Bucureşti, ora 16:30, la standul Editurii Polirom (B12), în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, are loc lansarea celui mai recent volum semnat de Ileana Mălăncioiu, “Exerciţii de supravieţuire”. Volumul va fi prezentat de Eugen Negrici, Alex. Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache.
  • Bucureşti, ora 18:00, la standul Editurii Humanitas (Romexpo, B 07) Madeleine Thien îşi lansează volumul “Certitudine”. Invitaţi: Madeleine Thien, ES dl. Phillipe Beaulne, Ambasadorul Canadei în România, Marina Constantinescu, Mihaela Spineanu-Frank, Denisa Comănescu.
  • Bucureşti, ora 16:00, la standul Editurii Tritonic, în cadrul Bookfest 2010 are loc lansarea volumelor “Zilele mele cu Renata” de Alexandru Petria şi “Labirint obligatoriu” de Lucia Verona. Invitaţi: Alexandru Ştefănescu (critic literar), Daniel Cristea-Enache (critic literar), Bogdan Hrib (editor Tritonic).
  • În perioada 11-13 iunie 2010, pe o stradă din centru, în Bucureşti şi Timişoara, are loc evenimentul Street Delivery.Timp de trei zile pe an Street Delivery propune un mod inedit de a revendica spaţiul public printr-o abordare conştientă din punct de vedere urbanistic, arhitectural, civic şi artistic.
  • Bucureşti, ora 13:00, la standul Editurii Tritonic, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, are loc lansarea volumelor “Limba de lemn în presă” şi “Jurnalism în exil şi diaspora” — coordonator: prof. univ. dr. Ilie Rad şi “Interviu”: recurs la memoria colectivă – coordonator: prof. Gabriela Rusu Păsărin.
  • Bucureşti, ora 17:00, la Biblioteca Central Universitară din Bucureşti, vor fi decernate Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Juriul este compus din Paul Aretzu, Dan Cristea, Horia Gârbea, Mircea Ghiţulescu şi Vasile Spiridon. Nominalizările s-au făcut pentru următoarele categorii: Proză, Poezie, Dramaturgie, Critică literară/ Eseu/ Istorie literară, Literatură pentru copii şi tineret, Traduceri din literatura universală, Premii speciale (alte genuri), Debut, Premiul Naţional, Opere apărute în 2009 propuse de naţionalităţi.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508