Agenda de carte, 8-9 mai 2010

mai 8th, 2010 | By | Category: Agenda de carte
  • Atena, 8 mai 2010, ora 19:30, scriitoarea Adela Greceanu va susţine o lectură în cadrul Festivalului de Literatură “DASEIN”. Festivalul se va desfăşura în perioada 7-9 mai 2010, fiind invitaţi autori din Turcia, Bulgaria, Israel, Marea Britanie, România şi Grecia.
  • Iaşi, 9 mai 2010, ora 21:00, în Mojo bar (Str. Cuza Voda, nr. 30-32), Daniel-Silvian Petre, solistul vocal al formaţiei “Survolaj” din Timişoara, va susţine, împreună cu chitaristul Emil Kindlein, un concert de muzică folk & blues, prilejuit de promovarea celui mai recent album, “Overdose”, pe versurile lui Daniel-Silvian Petre.
  • Bucureşti, 9 mai 2010, ora 11:00, la Teatrul Naţional, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, invitatul este Aurora Liiceanu care va dezbate pe tema: “Cadână între social şi biologic”.
  • Bucureşti, 9 mai 2010, în Mojo Music Club (Str. Gabroveni nr. 14, Bucureşti), are loc o nouă ediţie a “Pariului de prietenie”, cu lansări de carte, muzică şi recitaluri de poezie. Marius Ştefan Aldea îşi va lansa volumul “Iona îl aşteaptă pe Godot”, Editura Marineasa, şi totodată va fi lansată antologia “Niciodată singuri”, Editura „Amurg sentimental”, în îngrijirea scriitorului Ion Machidon.
Număr de vizualizări :1330


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro