“Mintea mea nu vrea să vadă ce-i arată ochii”

mai 2nd, 2010 | By | Category: Studioul de carte

Florina Zaharia povesteşte într-un dialog purtat cu Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre următorul volum de poeme al său, “Eua”, despre o Dunăre omniprezentă în Galaţiul natal, despre bătăile de cap provocate de Eul auctorial şi bătăile de inimă simţite de Eul biografic.


Te-ai născut la Galaţi. A avut Dunărea vreo importanţă în faptul că tu scrii acum?

M-am născut pe meleaguri gălăţene, la început de anotimp, în ultima lună a anului. Din spusele părinţilor aveam un kilogram şi două sute de grame, dar plânsul, ţipătul meu cântăreau mai mult. Dunărea a fost un martor tăcut al trăirilor mele. Dar sper să aflu într-o zi despre ce tace şi în câte feluri.

Ce-ţi plăcea să scrii/citeşti în adolescenţă?

Adolescenţa am petrecut-o citind la nesfârşit. Nu scriam altceva în afară de jurnal. Citeam foarte mult, ziua după şcoală şi noaptea. Dormeam puţin, maximum două ore pe noapte. Eram epuizată şi la un moment dat am fost lovită de o oboseală cronică din care nu mi-am revenit nici acum. Făceam şi notaţii la paragrafele care-mi păreau interesante. Uneori rupeam din cărţi foile care-mi plăceau foarte mult. Pe care le pierdeam după aceea, desigur. Literatura rusă, Nichita Stănescu şi cărţile de psihanaliză pentru copii şi adolescenţi (Melanie Klein, Francoise Dolto) mi-au fost companii sfâşietoare. Nu am renunţat la ele nici acum.

Care au fost circumstanţele şi contextul care au favorizat debutul tău?

În 1997, la Festivalul “Porni Luceafărul…” de la Botoşani am câştigat premiul Editurii Eminescu pentru volum în manuscris. Aşa a apărut în 1998 “goală pe străzi”, volumul meu de debut care a primit şi Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi. Nelu Oancea, director al Editurii Eminescu pe atunci, dar şi prieten al Galaţiului şi al poeziei a avut grijă de această carte. Am fost uimită şi nu prea realizam ce mi se întâmplă când au început să curgă cronicile una după alta. Au început să mă iubească oameni pe care nu-i cunoscusem vreodată şi să mă urască cei pe care îi cunoşteam. A fost frumos şi provocator.

De o perioadă de timp lucrezi la un nou volum de poezie, “Eua”. Te preocupă eul biografic şi cel auctorial. În cazul tău, cât se înşală unul pe altul?

“Eua” e cartea care se confundă cu felul meu tăcut de a fi. E cuvânt întors pe dinăuntru, întâmplare curioasă şi vie, e ceva care vine din biografia mea de dincolo de ani, dintr-o Florină despachetată cu grijă din întuneric mergând spre o fiinţă dinafară, pe care o văd oamenii, din care se aude micul respirat. Un fir curios şi foarte subţire.

“BiograFIICA”, “Întunerica” şi “Eua” sunt cele trei capitole ale cărţii în care eul biografic şi eul auctorial îşi găsesc drumul comun pentru ca apoi să se despartă concretizând dereglarea voluntară a simţurilor, vulnerabilul şi neverosimilul, nevoia de ficţionalizare, dar şi contribuţia eului afectiv. Eul auctorial mi-a dat, într-adevăr, multe bătăi de cap. Eul biografic mi-a dat bătăi de inimă. S-au războit atunci când au intrat în scenă vocile interioare cu vocile conştiinţei şi ale refulărilor, complexelor. Of, textele mele din “Eua” nu mai sunt calde, nu-mi mai umblă prin stomac hrănindu-mă. Sunt nişte rochiţe subţiri de vară care alunecă în mine şi de pe mine, iar frigul e tot mai intens, mai mare, crescuuuut.

Care e sursa scrierilor tale?

Mă inspiră textele profunde, oamenii rari, dar şi frica, viaţa mea în care mi-e frică tot timpul. Realitatea mea psihică.

Eşti şi jurnalistă. Avantaje/dezavantaje asupra scrisului literar.

Nu pot să spun că sunt şi jurnalist. Atunci când scriu texte pentru o revistă sau atunci când am grijă de trupul unei reviste, tot poetă sunt. Nu pot să rup din mine pielea asta şi să mă concentrez pe lucruri raţionale, strategice. Nu reuşesc întotdeauna să pun punctul pe I pentru că mintea mea nu vrea să vadă ce-i arată ochii. Mi-e greu. Stau în textele alea atârnând, suferind şi sperând că poeta din mine va renunţa.

Odată cu anii biografici, se adaugă şi anii literari? Sau nu depind unii de alţii…

Cred că aici intervine ramificarea drumului comun dintre biografic şi auctorial. Oricât de bătrâni am putea fi, scrisul vine dintr-un alt timp, vine aşa de-a lungul pielii, pe gene, pe gât, pe burtă, în genunchi, în buricele degetelor şi da, cuprinde tot până la urmă. Şi uite-aşa nu mai îmbătrânim niciodată.

Cum te vezi peste câţiva ani? Sunt mai importante cărţile decât autorii şi vieţile lor?

Nu reuşesc să percep viitorul în niciun fel. Nu mă văd îmbătrânind sau adunând riduri, copii sau poeme. Deşi, dacă mă străduiesc să văd anumite proiecte sau idei în viitor, percep doar suprafaţa lucrurilor, un drum uşor desfăcut în alte mii de drumuri. Voi încerca mereu să ajung în miez, într-o inimă, în inima lucrurilor şi cred că aşa ar trebui să arate viitorul. Ca acest drum.

Ce reprezintă “Eua” acum? Ce era ea când ai început să o scrii? De ce ne modificăm în acelaşi timp cu cărţile?

“Eua” a început ca un copil în burtă.  Cuvinte plimbăreţe şi lipicioase, idei cu mânuţe de furnică şi stări contradictorii, aproape absurde. Am crezut la început că ar putea deveni o asumare a unor realităţi sufleteşti. După atâtea luni cu “Eua”, Florina a devenit o căsuţă goală, un om fără înfăţişare. Iar “Eua” e bine mersi în culcuş, în căutarea ADN-ului corect.

Florina Zaharia s-a născut la 2 decembrie 1975 în Galaţi. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Dunărea de Jos şi a urmat un master în “Teoria şi practica textului”, Universitatea Dunărea de Jos Galaţi. A publicat volumele de poezie “goală pe străzi”, Ed. Eminescu, Bucureşti 1998, Premiul USR, Filiala Iaşi; “possssssster”, Ed. Prier, Craiova, 1999, Premiul Nichita Stănescu; “alextandru (manuscris de mângâiat)”, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2001;“nueuflorina (jurnalul lui)”, ed. Vinea, Bucureşti 2004; “1863 – 1894 (aşteptarea fără braţe)”, Ed. Opera Magna, Iaşi, 2007, Premiul Hyperion pentru poezie.

Cărţi – obiect: Florina Zaharia şi Francisc Chiuariu: “Cartea interioară”, “Cartea trupului” şi “Cartea pietrei”, Mogoşoaia, 2009A coordonat proiectele culturale: trimbulinziipunctro; Almanahul Revistei Dunărea de Jos; O antologie a literaturii gălătene contemporane; Omagiu lui Mihail Eminescu la 20 de ani de la moarte; Opt încercări de a te naste singur; „Omul de pe… lună”; „Poeti la castel”. Mai multe info despre autoare pe:http://florina.reea.net/; http://florinazaharia.blogspot.com/; email: florinazaarina@yahoo.com

Număr de vizualizări :2698


2 Comments to ““Mintea mea nu vrea să vadă ce-i arată ochii””

  1. Linda spune:

    …am descoperit-o pe Florina intamplator,dar nimic nu este intamplator….de atunci prin tot ce scrie ea….imi savurez fiecare dimineata….Florina este ca aerul….nu mai poti fara ea…mi-am facut domiciliu la ea pe blog ..in casa gandurilor ei….te iubesc Florina…

  2. […] De daniel un poem de Florina Zaharia, pentru că tocmai am citit un interviu cu ea pe agenţia de carte. şi pt. că, straniu (dacă nu cumva rău de tot ), mă regăsesc şi […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro