Eveniment editorial Andrei Pleşu la Humanitas Kretzulescu
apr. 25th, 2010 | By admin | Category: Agenda de carteMâine, 27 aprilie 2010, ora 18:00, la librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti se vor lansa audiobook-urile de eseistică “Minima Moralia” şi “Note, stări, zile” de Andrei Pleşu, în lectura autorului. Volumele apărute la Humanitas Multimedia se înscriu în seria de volume editate de Humanitas la împlinirea a 20 de ani de existenţă pe piaţa de carte. La eveniment vor participa Eugen Negrici şi Gabriel Liiceanu.
“Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemână tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L’enfer c’est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c’est nous-memes.”, scrie Andrei Pleşu.
Număr de vizualizări :1274