Maniere à la carte

mart. 30th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Leda-Grupul Editorial Corint a apărut de curând un ghid al bunelor maniere, volumul “Savoir-vivre sau Bunele maniere astăzi” de Olivier Cechman.

Volumul răspunde unor întrebări grele din jungla bunei creşteri updatate la zi: Tu sau dumneavoastră? • Cine intră primul în restaurant – bărbatul sau femeia? • Cum, unde şi cât vorbim la telefonul mobil? • Invitaţiile se fac prin poştă, telefon sau e-mail?

Scrisă într-un stil direct, la persoana a doua, cartea vă învaţă cum să vă simţiţi în largul dumneavoastră în aproape orice situaţie, indiferent că sunteţi în vizită la vecinii de palier sau că participaţi la un cocktail.

Fie că o parcurgeţi pagină cu pagină, fie că vă opriţi doar la anumite situaţii, cartea este una practică şi se citeşte într-un ritm propriu. În micul dicţionar de la final pot fi găsite rapid răspunsuri la întrebări precise.

Respectul, rafinamentul, comportamentul civilizat, toate se deprind. Iar această carte tocmai asta face: ne sfătuieşte, ne îndeamnă, ne învaţă. În folosul propriu şi al celor din jur.

Număr de vizualizări :1414


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro