Agenda de carte, 31 martie 2010
mart. 30th, 2010 | By admin | Category: Agenda de carte
- Bucureşti, ora 12:00, la Facultatea de Litere (Sala de Consiliu) va avea loc atelierul “O carte în dezbatere”: “Divanul criticii. Discursuri asupra metodei în critica românească postbelică” (EUB, 2009) de Oana Fotache.
- Bucureşti, ora 19:30, în Shelter Pub are loc a 3-a ediţie a Ringului de vorbe. La această ediţie Răzvan Ţupa îi va avea oponenţi pe Victor Potra şi Marius Surleac, nişte nou sosiţi în arena “monden-literară” bucureşteană.
- Bucureşti, 30 martie- 3 aprilie 2010, cu începere de la ora 18:00, în mansarda Cărtureşti Verona, Grupul Editorial Humanitas vă invită să ascultaţi aplicat cum se găteşte. Vor fi prezentate seria de audiobookuri „Gastronomice”, reţetele Dragăi Olteanu Matei şi “Cartea de bucate” a Sandei Marin.
- Bucureşti, ora 20:00, la Teatrul Luni (Green Hours, Calea Victoriei nr 120, Bucureşti) are loc spectacolul “Deformaţii – Un spectacol despre ce a mai rămas…” după texte de Claudiu Komartin, Mitoş Micleuşanu, Răzvan Ţupa, Adina Zorzini, în regia lui Marcel Ţop, cu actorii Tudor Aaron Istodor, Toma Dănilă, Diana Cavallioti, Adina Zorzini, Iulian Gliţă. O co-productie: Teatrul LUNI de la Green Hours şi Fundaţia „Ileana Mustaţă”.
- Bucureşti, ora 18:30, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România (Calea Victoriei, nr. 115), are loc a VIII-a ediţie a Clubului de lectură Institutul Blecher. Vor citi: Silviu Gherman (proză) şi Ioana Miron (poezie). O întâlnire moderată de Claudiu Komartin.
Număr de vizualizări :1253