Cronica de cArte

Înainte și după haos

apr. 20th, 2020 | By
Înainte și după haos

Menționam, într-un articol anterior, faptul că această criză – provocată de pandemia cu care ne confruntăm și care se răsfrânge, cu multiplele ei consecințe, și asupra artei contemporane – ne oferă, printre altele, prilejul de a reflecta asupra paradigmei neoliberale în care am trăit până acum, excedați de informație, stimulați de concurență, tentați să achiziționăm mai mult decât avem nevoie, contribuind la creșterea continuă economică și influențând, în acest fel, încălzirea globală și schimbările climatice. Firește că economia actuală scade dacă noi #stămacasă și cumpărăm doar strictul necesar, iar artiștii, fără de care întregul sistem de artă n-ar exista de fapt, sunt, dintre toți actorii care alcătuiesc scena de artă contemporană, cel mai grav afectați. Pe de altă parte tot ei, artiștii, alături de curatori și jurnaliști culturali, înglobând în practicile lor artistice, curatoriale și jurnalistice, comentarii critice la adresa neoliberalismului, sunt printre primii care au conștientizat și au preconizat impactul negativ, declinul și distopia pe care un continuu progres economic le presupune.  



Prima lună de carantină, primele contribuții Eco DosArt

apr. 16th, 2020 | By
Prima lună de carantină, primele contribuții Eco DosArt

A trecut deja o lună de la emiterea Decretului privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României; mai mult, perioada de carantină s-a prelungit cu încă o lună, iar acest răstimp de izolare și de introspecție ne dă tuturor de gândit asupra multor aspecte personale, sociale sau economice pe care poate le-am trecut cu vederea sau ignorat. Paradigma cunoscută până acum, impusă de neoliberalism – marcată de condiții de creștere continuă economică și de consumerismul excesiv, de poluare și de încălzirea globală, de competiție acerbă și de ritmul frenetic al vieții de zi cu zi – nu mai poate fi susținută. Incertitudinea și precaritatea își fac simțită prezența și în arta contemporană, indiferent de rolul pe care îl are fiecare: artist, galerist, curator, director de muzeu, organizator de târg de artă, etc. Ce alternative, ce feluri de a crea și de a expune sunt posibile în situația de față și în viitor? Proiectul de cercetare Eco DosArt este, după cum afirmă Mihai Zgondoiu, curatorul programului, „un prim pas de conștientizare și punere în practică a opt creatori români contemporani care vor încerca să rezoneze online, ecologic și responsabil prin artă și literatură”.



Arta eco de a trăi și de a crea

apr. 1st, 2020 | By
Arta eco de a trăi și de a crea

De câteva săptămâni am observat, în mediul digital, numeroase inițiative ale galeriilor, instituțiilor și târgurilor de artă care încearcă să mențină viu interesul publicului pentru arta contemporană în această perioadă de carantină. Atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, este nevoie câteodată de o criză pentru a conștientiza perspectiva de ansamblu, iar pandemia cu care ne confruntăm la momentul de față ne dă prilejul de a analiza și de a reimagina lumea artei și lumea în care trăim. Astfel, zilele trecute, într-un exercițiu de imaginație pentru un nou scenariu sustenabil și eco, am găsit inspirație la Maia Ștefana Oprea, artistă vizuală din zona supercontemporană (n.1987), cu o practică artistică și cu un stil de viață care se constituie în acest sens ca fiind o adevărată revelație. (Ana-Daniela Sultana-Cipariu)



Blestemul chinez și arta contemporană

mart. 23rd, 2020 | By
Blestemul chinez și arta contemporană

Cea de-a 58-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția de anul trecut a purtat titlul „May You Live in Interesting Times”, o expresie apocrifă despre care se crede că ar fi un „străvechi blestem chinez”, dar care a circulat mai de grabă în Occident, în vremuri recente, decât în Orient, după cum explică într-o notă asupra titlului curatorul Ralph Rugoff. Acesta  îi enumeră printre personalitățile care au făcut trimiteri în discursuri publice la presupusul blestem chinez pe Albert Camus, Arthur C. Clarke, Bobby Kennedy și Hillary Clinton.

Conceptul curatorial a mizat pe ideea că arta ne poate pune la dispoziție instrumentele necesare pentru a reimagina aceste „vremuri interesante” în care trăim și astfel să putem transforma controversata frază dintr-un blestem într-o provocare pe care să o întâmpinăm cu entuziasm. Doar că Ralph Rugoff  a făcut acest statement în mai anul trecut, iar între timp o serie de evenimente naturale, sociale și politico-economice a luat o turnură catastrofală, lucru care i-a făcut pe vizitatorii bienalei să se întrebe dacă nu cumva acestea sunt chiar consecințele „blestemului chinez” invocat de curator. (Ana-Daniela Sultana-Cipariu)



Gregor Schneider sau arhitectura ca practică în arta contemporană

feb. 28th, 2020 | By
Gregor Schneider sau arhitectura ca practică în arta contemporană

Câștigător al  marelui premiu Leul de aur al Bienalei de Artă de la Veneția în 2001, Gregor Schneider este un foarte cunoscut artist contemporan, ale cărui lucrări se cer experimentate, nu vizitate. Practica sa artististică – în care arhitectura joacă un rol esențial – este greu de etichetat, aflându-se la intersecția dintre artă conceptuală, process art, instalație site-specific și sculptură. Am experimentat pentru prima dată o instalație de-a sa la cea mai recentă ediție a decenalei Skulptur Projekte Münster, în 2017. După mai bine de o oră de așteptat la coadă în căldura verii (era iulie, iar vizitatorii aveau acces câte unu-doi maxim), am intrat curioasă în instalația-apartament cu titlul “N. Schmidt Pferdegasse 19 48143 Münster Deutschland“, montată în muzeul LWL-Museum für Kunst und Kultur. Recunosc, la momentul respectiv nu am înțeles prea bine multiplele referințe subtile la care artistul face trimitere și nici nu prea am rezonat cu ceea ce acesta transmite. Ulterior însă, am avut ocazia de a revizita practica artistului german Gregor Schneider și de a căpăta o nouă înțelegere asupra viziunii sale artistice.



Expoziții la ETAJ

ian. 24th, 2020 | By
Expoziții la ETAJ

Am ajuns prima oară la ETAJ artist-run space anul trecut în mai, la vernisajul expoziției lui Ştefan Botiş, „Fuck it, who cares!?”. Textul de prezentare al expoziției, printat pe A4, servea totodată drept cornet pentru semințe prăjite de floarea soarelui. La intrare erau suficiente astfel de texte-cornet, cu care fiecare vizitator se putea delecta. Cojile de semințe rezultate în urma consumului textului-cornet formau un covor pe podeaua de la ETAJ, decor în care Țâța, câinele casei, se plimba în voie. După această primă vizită a apartamentului devenit spațiu expozițional din București, str. George Enescu, nr. 43, am revenit aici destul de des, mai ales pentru că programul propus este unul foarte dinamic, aducând în atenția publicului o serie de artiști, în special din zona super-contemporary, care experimentează în acest cadru fără niciun fel de constrângeri, cu rezultate, de cele mai multe ori, spectaculoase. Dintre expozițiile memorabile care au avut loc aici anul trecut, îmi amintesc de „Unintended Consequences” semnată de Sorin Dan Cojocaru, „Loud silence of colors” a Teodorei Gavrilă, „RAFIN X”, personala lui Emil Cristian Ghita (Bubu) curatoriată de Raluca Nestor Oancea, personala „GASLIGHT” a Ruxandrei Tudoran, colectiva „Playing GOD, why?” sau personala Dianei Vasiliu „CIRCO[stanze] ”. Cel mai recent solo show găzduit la ETAJ a fost „Delirul” lui Eduard Bălaș, iar în februarie urmează personala lui Theodor Grigoraș.



Constelații familiale și moștenirea artistică Țipoia

ian. 22nd, 2020 | By
Constelații familiale și moștenirea artistică Țipoia

O impresionantă retrospectivă Alexandru Țipoia (1914-1993), menită a comemora un sfert de secol de la moartea artistului, poate fi vizitată până pe 30 ianuarie 2020, în sala Theodor Pallady a Bibliotecii Academiei Române din București. Alexandru Țipoia nu s-a bucurat în timpul vieții sale de o retrospectivă, ceea ce face ca această expoziție să fie cu atât mai meritorie, fără a fi, desigur, prima sau singura manifestare postumă dedicată artistului. În București, prima retrospectivă dedicată acestuia după moartea sa a avut loc în 1998 la Muzeul Național de Artă al României, iar în 2014 Academia Română a marcat Centenarul Alexandru Țipoia printr-un simpozion și o expoziție organizate tot la Biblioteca Academiei Române, demers însoțit de un catalog apărut la Editura Tracus Arte. Curatorul expoziției „Omagiu 25 Alexandru Țipoia” (în sensul primar al termenului, cel de administrator, îngrijitor, sau responsabil al unei case memoriale, colecții, muzeu, etc.) este fiul pictorului, George Tzipoia, de asemenea artist, care, alături de soția sa, Victoria Gloria Tzipoia, se dedică prezervării memoriei tatălui său. Împreună, din resurse personale, soții Tzipoia au reușit anul trecut să inaugureze la București, str. Lt. Aviator Gheorghe Caranda, nr. 79, Casa Memorială Pictor Alexandru Țipoia, în locuința în care acesta a trăit și a creat între anii 1940-1992.



Constelații umane în peisaje acvatice

dec. 23rd, 2019 | By
Constelații umane în peisaje acvatice

Spațiul expozițional din Calea Victoriei 91-93, București, mi-a plăcut mereu pentru amplasarea sa avantajoasă: centrală, „la stradă”, cu posibilități de expunere care permit oricând o vizită pe principiul window shopping, independent de orarul de funcționare al galeriei 1001 Arte. Luna trecută, între 15 și 30 noiembrie 2019, a avut loc aici personala „The Fragile Balance of Human Constellations”, semnată de Suzanne Shortt și curatoriată de Cristian Cojanu, expoziție pe care am avut ocazia să o văd doar la vernisaj, pentru că imediat după am plecat pentru două săptămâni la Londra. Tocmai de aceea poate, gândindu-mă la expoziție, pictura artistei mi s-a părut a avea ceva britanic, amintind întrucâtva de cromatica lui David Hockney sau de peisajele lui Peter Doig. Această vagă impresie mi-a fost într-o oarecare măsură confirmată de background-ul personal și profesional al lui Suzanne Shortt, care se revendică spațiului canadian, acest stat relativ tânăr, atât de influențat istoric și politic de Marea Britanie.



Muzeul hegemonic din perspectivă chiliană

nov. 13th, 2019 | By
Muzeul hegemonic din perspectivă chiliană

Pasiunea pentru cultura unei țări, alta decât cea din care provii, se poate naște din lectura unui autor originar din țara respectivă, din călătoria reală sau virtuală către acel spațiu geografic și, de ce nu, din arta oenologică sau culinară specifică acelei națiuni, la care avem acces mult mai ușor astăzi, în era globalizării. Am avut prilejul de a mă apropia de fascinanta cultură chiliană cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Chile, sărbătorită pe 18 septembrie și organizată anul acesta de către Ambasada Republicii Chile în România la Clubul Diplomatic din București. Ceea ce mi-a trezit însă cu adevărat interesul pentru Chile a fost Pavilionul Chilian din cadrul Bienalei de Artă de la Veneția, pe care l-am vizitat tot în luna septembrie a acestui an și care rămâne deschis publicului până pe 24 noiembrie. Curatoriat de Agustín Pérez Rubio, proiectul pavilionului poartă titlul „Altered Views” și constă în cercetarea realizată de artista chiliană Voluspa Jarpa, care își propune să chestioneze paradigma modernă, eurocentrică și colonială. 



Atmosferă de squat party cu influențe suprarealiste

nov. 5th, 2019 | By
Atmosferă de squat party cu influențe suprarealiste

Nume cunoscut pe scena artei contemporane locale și internaționale, cu precădere a street-art-ului, Obie Platon este un artist vizual a cărui practică gravitează între pictură murală, post-graffiti, video-mapping și instalație-obiect, cu tendința constantă de extindere a câmpului de exprimare artistică. Cel mai recent vernisaj al său din București a fost o manifestare cultural-artistică inedită din mai multe puncte de vedere: în primul rând locația (Palatul Maurice Blank, sediul fostei Ambasade a Statelor Unite ale Americii din strada Tudor Arghezi, nr. 9), pe urmă asocierea de muzici (un DJ set, un cvartet de coarde și interpretarea unei arii de Verdi de către o tânără soprană), modalitatea de expunere a lucrărilor și, nu în ultimul rând, publicul și invitații care au participat. Toate aceste elemente au contribuit la organizarea unui eveniment unic, cu care, asemenea unui moniker (graffiti realizat de obicei în cretă cerată pe trenurile de marfă) nu știi când ai să te mai (re)întâlnești.