Cronica de carte

Amintiri imaginare despre rezistenţe la sistem

Jan 20th, 2017 | By admin
Amintiri imaginare despre rezistenţe la sistem

O romancieră cu respiraţie largă şi răbdare inifinită este Doina Jela. ”Villa Margareta” (Polirom, 2015) etalează fineţuri psihologice şi sofisticării narative, caracteristica romanului mainstream fiind ambiţia evidentă. Scrierea se asamblează din diverse manuscrise, epistole şi documente de arhivă; rezultă o carte de peste 500 de pagini care ţinteşte, pe cât posibil, metaliteratura şi estomparea prin analiză a suspansului. Incipitul atenţionează cu privire la această manie/soartă a acumulării şi translatării: „De când mă ştiu, car bagaje. Trag de valize, geamantane burduşite, cutii de carton, cufere, saci cu cărţi…”. Frazele se descolăcesc proustian şi îşi aranjează mereu ţinuta pentru a evita orice crâmpoţeală. Alt aspect definitoriu este cosmopolitismul indirect, adică obţinerea din reflectări ale unor corespondenţe în engleză şi franceză; indirect şi pentru că funcţia de localizare se fixează mereu pe un sat dunărean şi şcoala generală de acolo.



Războaie personale

Dec 13th, 2016 | By admin
Războaie personale

Discursul de predicatoare ortodoxă al Ioanei Bogdan a fost întotdeauna scurt-circuitat de plonjările nesăţioase în consumism, dar şi condimentat de o auto-ironie cu trei seturi de zimţi. Structura aceasta contrastivă şi hibridă a fost rafinată în volumele „Anumite femei” (2006) şi „Poeme înainte şi după Claudiu” (2009), iar cristalizarea ei a avut loc în „Frate Zaheu”, Editura Prier, 2014. Vizualul şi contextualizarea au avut mereu un loc important în poezia Ioanei Bogdan, acum decorul fiind unul jumătate dunărean, jumătate virtual: „Sicriele plutesc pe Dunăre, ca nişte crenvurşti fierţi,/ înfăşurate în veste antiglonţ”. Dar mai importante sunt obsesiile, refrenurile, identităţile temelor şi motivelor. Noroc că acestea sunt dinamice, uneori simili-masculine, şi nu se diluează în arabescuri bizantine: „Data viitoare o să-mi păzesc bărbatul cu puşca de vânătoare sub pat/ şi la prima femeie care o să apară în viaţa noastră, o să-i spun:/ -Împuşc-o!” (Poemul acesta sârbesc). Graniţa sârbească din vecinătate generează viziuni de un morbid baudelairian.



Pisică pe acoperişuri pariziene

Oct 24th, 2016 | By admin
Pisică pe acoperişuri pariziene

Deloc obosită Linda Maria Baros! Aceleaşi grenade şi aruncătoare de flăcări metaforizate şi în ”Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane” (Cartea Românească, 2015). Abordarea este inductivă: de la macadam până la acoperişurile pariziene. Atmosfera metropolei occidentale este încă chagalliană, doar combustibilul levitaţiei provine din alte surse. Femeia dominatoare şi fragilă iese pe stradă înlănţuită de îngerul ei, în timp ce bărbaţii clocotesc de sexualitate. Oraşul e un lupanar, o bolgie din romantismul infernal: „Pe unde trec, şmenuiesc baştanii, îşi fac veacul şmanglitorii,/ ţeparii cu gândul la pârnaie şi potol” (”Cineva acţionează la ordin”).



Erotică retrovizoare

Sep 20th, 2016 | By admin
Erotică retrovizoare

Cu material la îndemâna oricui şi cu desăvârşit curaj al confesiunii jucăuş-provocatoare, Ada Carol exudă o poezie a sincerităţii caline, dar – mare noroc – inteligente. Declaraţie de dependenţă (Ars Docendi, 2015) este un volum cochet, ilustrat antropomorfic spectral ori cu grafică de creion apăsat de Andana Călinescu şi Claudia Popescu. Copertele cu floarea soarelui efervescentă şi apoi răcorită în verde îi aparţin lui Ştefan Ciobanu. În prefaţă, anglista Monica Pillat evidenţiază umorul liric şi „autocontrolul emoţiei mărturisite” ce protejează vulnerabilitatea alter-egoului poetic. Cartea Adei Carol (Adriana Bulz) ar adăposti „un eu de Şeherazadă”, cu discurs „histrionic, jucăuş”. Există trei cicluri poetice: Ars Amandi, Anamnesis şi Anglo-File. În primul, ritmurile folclorice sunt mixate fermecător cu ingrediente ale vechilor balade europene: „lupt sub o flamură verde ca lacul/ chiar dacă inima mi-e străpunsă cu acul” (Cavalerul dragostei). Declaraţiile de dependenţă erotică sunt şturlubatece pe cât sunt şi fragile abandonuri: „undeva, în colivia pieptului,/ pasărea paradisului aşteaptă,/ cuminte, să fie furată…” (Promisiune). Nu puţine sunt comparaţiile metaforizante – din fericire proaspete şi nedublate de alte scheme stilistice: „Rochia se desface în mâinile tale/ ca petalele de lalea în prea multă apă” (Amantul înţărcat). Majoritatea poemelor sunt pur şi simplu îndemnuri năstruşnice sau intense la iubire. Feminitatea delicată este coruptă uneori de ghiduşii ori de alăturări de realităţi incongruente: „Până la urmă m-ai îmbrăţişat şi fără să protestez prea mult/ te-am lăsat să-mi răspunzi la sărutări,/ ca şi când o centralistă distrată/ îmi făcuse legătura cu mine însumi” (ieri).



Alge sau lile

Jul 13th, 2016 | By admin
Alge sau lile

Lia Faur a înspăimântat ceva feţe cuvioase de burghezi provinciali cu jeep, cu volumele ei anterioare ce frizau senzualitatea despletită. Noul volum, ”Poeme pentru fluturi bolnavi”, Editura Brumar, cum se vede şi din titlu, e mai lilial, aproape simbolist. În fapt, poeta îşi găseşte un ton elegant, aluziv şi melancolic, care ar trebui să calmeze şi să intereseze orice critic avizat, ori doar universitar. Senzualitatea persistă, dar aproape complet dezbrăcată de sexualitate. Rezultă o lirică feminină ondulatorie şi seducătoare, nu agresivă. Tonul elegant este susţinut de o regresie înspre lilialul din poezia feminină şaizecistă: mici comparaţii, discrete metafore şi o recuzită bogată de făpturi, lucruri şi fenomene. Poemul devine o pastă cu gogoloaie vizibile, ca un profiterol ori o mămăligă neamestecată până la completa omogenizare: „adormim în fiecare zi/ unul cu capul la picioarele celuilalt/ picioarele mele se întind până spre gâtul tău/ îţi intră prin omoplaţi şi se topesc/ încet ca o felie de unt/ îţi pleci capul peste genunchii mei înfloriţi de cicatrici/ pe care le numeri şi le cureţi/ de pământ şi de frunze” (La capătul zilei).



Credinţele contemporane şi graniţe sârbeşti

Jun 13th, 2016 | By admin
Credinţele contemporane şi graniţe sârbeşti

Discursul de predicatoare ortodoxă al Ioanei Bogdan a fost întotdeauna scurt-circuitat de plonjările nesăţioase în consumism, dar şi condimentat de o auto-ironie cu trei seturi de zimţi. Structura aceasta contrastivă şi hibridă a fost rafinată în volumele Anumite femei (2006) şi Poeme înainte şi după Claudiu (2009), iar cristalizarea ei a avut loc în Frate Zaheu, Editura Prier, 2004. Vizualul şi contextualizarea au avut mereu un loc important în poezia Ioanei Bogdan, acum decorul fiind unul jumătate dunărean, jumătate virtual: „Sicriele plutesc pe Dunăre, ca nişte crenvurşti fierţi,/ înfăşurate în veste antiglonţ”. Dar mai importante sunt obsesiile, refrenurile, identităţile temelor şi motivelor. Noroc că acestea sunt dinamice, uneori simili-masculine, şi nu se diluează în arabescuri bizantine: „Data viitoare o să-mi păzesc bărbatul cu puşca de vânătoare sub pat/ şi la prima femeie care o să apară în viaţa noastră, o să-i spun:/ -Împuşc-o!” (Poemul acesta sârbesc). Graniţa sârbească din vecinătate generează viziuni de un morbid baudelairian.



Caligrafie peisagistică

May 6th, 2016 | By admin
Caligrafie peisagistică

Versată în subtilităţile textului literar, nu doar în creaţia dezlănţuită, ca mulţi alţi poeţi, Flavia Teoc produce o scriitură sobră, elegantă şi atemporală, dar cu momente metaforice explozive ori cu gesturi simbolice puternice sau rafinate. Poezia ei este una a peisajului interior, în care nu simţurile ori intelectul dau tonul, ci emoţia şi viziunea. Volumul ”Fiord” (Editura Limes) este structurat într-un cadrilater cu grupajele ”Fiordul de sticlă”, ”Experiment la circ” şi ”Sâmbăta catifelată”. Nu putem şti la ce s-a gândit poeta când a ales acest titlu, dar ştim că fiordurile ascund intrări misterioase, lagune fragile, precum şi că se avântă în hăul mării cu energia unor dinţi ce stăruie în muşcătură până ce valurile le erodează smalţul.



Geometrii de lapte

Apr 4th, 2016 | By admin
Geometrii de lapte

Poezia română post-Revoluţie stă foarte bine la capitolul reflectării trăirilor maternale/paternale, la liricizarea înmuguririi fiinţei umane. ”Dorm dar stau cu tine” (Editura Charmides), placheta Denisei Duran, este cea mai sinceră şi mai sensibilă apărută în această direcţie. Nu întotdeauna sinceritatea şi sensibilitatea sunt mărci ale unei literaturi de calitate, cum se ştie. Majoritatea poemelor-notaţie de aici sunt dublate de o remarcabilă inteligenţă emoţională, însă. În loc să pălăvrăgească despre minunăţia e de copil, poeta pune la treabă miracolul relaţiei mamă-bebelaşă şi îi trasează un contur artistic. Ca la Ion Creangă, aici este vorba despre bebeluşul universal, nu despre o anumită fetiţă fetişizată de părinţi isterizaţi. De la particular se realizează proiecţia în universal, condiţie a artei adevărate. Dar, aşa cum particularul fără valenţe universale sfârşeşte ca reportaj, aşa şi universalul fără ancorare în particular devine apă dublu distilată aseptică şi impersonală. Aşadar, aici mama spune rugăciunea în locul micuţei – ca şi cum ar spune-o ea, sfătuieşte bunica -, iar fiecare gest, privire, gângurit este plin de semnificaţie. Pofta de comunicare, tactilă şi gângurită, până una alta, este imensă. Relaţia mamă fiică este subtilă, fină şi parcă reciproc admirativă. Dragostea este ardentă, dar nu kitschoasă, ci vibrantă. După efortul primei ridicări în funduleţ şi oboseala în care sfârşeşte curiozitatea nesăţioasă, mama se înduioşează: „Mai puiuţ de-atât nu va fi niciodată”.



Lume arhaică, lume modernă. Revelații ale prozei lui Ioan Cărmăzan

Mar 31st, 2016 | By admin
Lume arhaică, lume modernă. Revelații ale prozei lui Ioan Cărmăzan

În categoria cărților care spun multe, inclusiv arată la un mod autentic, literar vorbind, imaginea – parodiată sau nu – a realității, se înscrie ”Mica Țiganiadă” (cu o postfață de Gheorghe Jurma, Reșița, Editura Timpul, 1998, 184 p. și ilustrațiile remarcabilului Ștefan Câlția). E o carte antinomică, la urma-urmei, dar ea evocă, între aparițiile editoriale din acei ani, virginalul. Fiindcă, mai ales, dacă realitatea ar fi o formă idilizată a utopiei, până și în paradisul de neatins atâtea neliniști ale ființei, vibrând în priza tuturor voluptăților, s-ar întâmpla maculări ale ordinii firescului.



Pericoloso sporgersi

Mar 1st, 2016 | By admin
Pericoloso sporgersi

Static fiind şi călătorit doar dacă se iveşte şansa banilor de la buget, românul are limitele lui fatidice. Cei care sunt mai umblaţi prin lume – şi rămaşi acolo – aparţin diasporei. Dar aceştia nu s-au dus să vadă şi să compare, ci să tragă la jug, cel mai adesea, pentru vilă şi maşină. Aşa se explică raritatea romanelor cosmopolite de la noi. Unul dintre aceşti romancieri altfel este Constantin Arcu, cu ”Măştile exilului” (Cartea Românească, 2014). Scriitor cu state vechi, el a înţeles că trebuie umblat la vechile reţete şi, în consecinţă, pe lângă morbul călător, a introdus şi suspans de thriller. Cine plonjează adânc în pasta romanului îşi dă seama că spectaculosul romanesc e folosit abil pentru a colora un desen marcat de realism critic. Chiar dacă startul este dat de fuga aventuroasă în străinătate a unui bărbat urmărit de gangsteri, miza romanului e cu totul alta: „Încotro se îndreaptă o ţară din care oamenii sunt încurajaţi şi nevoiţi să plece în pribegie pentru a supravieţui şi ce viitor are ea?”