Chinurile prin care trece un asasin timid

oct. 19th, 2021 | By | Category: La Țintă!

Circulă prin romanele de uz internațional o înțelepciune itinerantă care s-a banalizat din cauză că a trecut prin prea multe tastaturi. Păreri care se vor profunde – uneori sînt! – despre lume, viață și în special despre moarte, pe care le-ai citit în variațiuni și care trec de la un autor la altul, ca obiceiul mulțumirilor de la sfîrșitul cărții. Asasinul timid*, începe cu o asemenea colecție de probe de înțelepciune, uitasem un despre, care aici se și repetă: despre copilărie și adolescență.

Romanul Clarei Usón, autoare din Spania, zgîrie insistent la ușa sinuciderii. Am mai scris despre o carte de-a ei, Fiica Estului, care pînă atunci apăruse în 7 ediții; acum a ajuns la 11-a. Usón reia formula de succes de acolo. De astă-dată nu mai e vorba despre un general sîrb vinovat de genocid în timpul războaielor civile din Iugoslavia, ci despre misteriosul caz al unei adolescente spanioloaice – sună cam peiorativ „spanioloaică”, deși n-am nici o asemenea intenție în privința Sandrei Mozarovski – actriță în filme erotice cărora li s-a dat drumul după moartea lui Franco și care a cunoscut adevărata celebritate după moartea ei pe care presa din Spania a considerat-o suspectă. Ce are special Sandra? Presupunerea nedovedită a presei tabloide că ar fi fost amanta regelui Juan Carlos. Și presupunerea tot nedovedită că ar fi fost ucisă fiindcă regele voia să scape cumva de ea. Plus alte două presupuneri – că ar fi murit din cauză că ar fi căzut de la etaj fără să vrea și că s-ar fi sinucis.

 

Pînă să ajungă la Sandra Mozarovski, Usón scrie pe larg despre propria ei copilărie și adolescență din perioada după moartea lui Franco în care Spania făcea pași mici și timizi spre democrație. De fapt Sandra, care nu era prea talentată, e un biet pretext. Personajele principale ale romanului sînt Ludwig Wittgenstein și sinuciderea, acest asasin tăcut, pe urmele căruia pornește scriitoarea. În acest scop citează din Camus care o teoretizează, dar n-o recomandă. Usón ajunge la Wittgenstein fiindcă i se pare că părerea despre moarte a actriței adolescente, că nu-i e frică de moarte fiindcă n-a avut această experiență, ar semăna cu convingerea filosofului: „nu trăim pentru a experimenta moartea.”. Asemănarea e forțată, însă romanciera vrea neapărat să și-l facă personaj pe W. ca să-și poată imagina că e sora lui ce mai mică. Și să se poată întreba dacă Poldi Wittgenstein ar fi detestat-o, ca propria ei mamă. Căci de fapt aici vrea să ajungă – la relațiile ei nenorocite cu maică-sa, căreia îi răspunde cu aceeași monedă – adică și ea o detestă. La fel, ca să scrie despre experiența sa într-o clinică de boli psihice, inclusiv despre o încercare de a se sinucide, Usón își închipuie că Sandra joacă rolul ei într-un film.

Ca și în Fiica Estului, romanciera folosește tehnici ale romanului post-modernist, dar fără să le stăpînească prea bine și mai ales fără să aibă umorul trebuincios unei asemenea operațiuni. Asasinul timid  pare bine scris, cel puțin așa arată în traducerea Marianei Sipoș, mi se pare interesant, dar de la un punct încolo, trucurile post-moderniste al autoarei au un aer chinuit, ca masochiștii care își supraevaluează plăcerea de a li se provoca dureri fizice.

 

Cristian TEODORESCU

 

*Clara Usón, Asasinul timid, traducere de Mariana Sipoș. Editura Polirom, 2021

Număr de vizualizări :363


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro