A fost inaugurat Memorialul ”Nicolae Grigorescu” de la Pitaru

mai 16th, 2019 | By | Category: Postcard

Miercuri, 15 mai 2019, orele 11:30,  în comuna Potlogi, satul Pitaru,  a fost inaugurat Memorialul ”Nicolae Grigorescu”. La invitația primarului comunei Potlogi, Nicolae Catrina, și a profesorului de etnologie și folclor Silviu Angelescu au participat la eveniment academicienii Maya Simionescu și Eugen Simion, Ministrul Energiei și universitarul Anton Anton, maestrul Grigore Leșe, profesorul Nicolae I.Nicolae, profesorul universitar Gheorghe Bârlea, scriitorul Dan Mircea Cipariu, muzeograful Alina Apostol, din cadrul Muzeului Memorial Nicolae Grigorescu din Câmpina, primari dâmbovițeni, senatorul Adrian Țuțuianu și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole. La 15 mai 1838, în satul Pitaru, s-a născut pictorul Nicolae Grigorescu. Memorialul ce îi este dedicat a fost început în anul Centenarului, 2018, într-un loc situat în fața vechii biserici a satului ridicată de stolnicul Constantin Nenciulescu, loc despre care se presupune că a aparținut familiei Grigorescu. Modelul arhitectural al Memorialului l-a reprezentat una dintre picturile lui Nicolae Grigorescu în care este  înfățișată casa în care acesta a locuit la Câmpina. Memorialul ”Nicolae Grigorescu” din Pitaru se găsește peste drum de fostul conac Filip Lenș, astăzi Insieme Grand Resort, într-un loc în care ar fi fost posibil ca familia Grigorescu să fi locuit. Prin acest edificiu cultural, Primăria Comunei Potlogi și Consiliul Local și-au propus marcarea unui element identitar al comunității, care, alături de Ansamblul Brâncovenesc din centrul satului Potlogi, să constituie un pol de turism cultural care să devină tot mai cunoscut. Fondul muzeal este constituit din replici realizate după operele lui Grigorescu. ”Devenit un sinonim al valorii, în teritoriul picturii, Grigorescu a căpătat un incontestabil statut de model pe care-l atestă, în primul rând, marele număr de copii realizate după lucrările lui. Copia este, mai ales, o formă de apropiere nu numai de obiectul estetic – acuarelă, desen sau pictură, ci și de actul mental care, în ordinea interioară, și nevăzută, a vieții, determină și controlează imaginea așternută pe hârtie sau pe pânză. Imagine a imaginii, copia, chiar atunci când este deosebit de fidelă originalului, nu-și mai are punctul de plecare în ordinea imediată a vieții, ci într-un univers secund, al imaginii, controlat de alte norme, și, mai ales, de alte intenții pe care nu le explică doar admirația.”, a argumentat universitarul Silviu Angelescu în catalogul de prezentare al expoziției Memorialului ”Nicolae Grigorescu”.

 

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis următorul mesaj:”Domnule primar, dați-mi voie să vă felicit pentru inițiativă, pe dumneavoastră, consiliul local, consilierii și pe toți cei care v-ați implicat în materializarea acestei idei, al cărei drum îl cunosc, încă de la început.Cred că este o dovadă de responsabilitate, o dovadă de recunoaștere a valorilor pe care acest popor le-a dat; eu cred că noi, dâmbovițenii, trebuie să fim mândri de faptul că județul Dâmbovița, localitatea Pitaru, aflată în comuna Potlogi a dat nu doar României, ci și Europei și culturii universale un artist de talia lui Nicolae Grigorescu. Faptul că v-ați gândit să facem o casă memorială aici este un lucru benefic și o dovadă a faptului că actul cultural este la el acasă nu doar în localitățile urbane, ci trebuie valorizat și în mediul rural. Este încă un obiectiv pe care îl putem pune pe harta turistică a județului Dâmbovița.”

 

AgențiadeCarte.ro vă prezintă textul de prezentare semnat de prof.univ.dr. Silviu Angelescu, publicat în catalagul Memorialului ”Nicolae Grigorescu” de la Pitaru.

 

 

Satul Pitaru, aflat pe fosta moșie a lui Constantin Nenciulescu, ctitorul bisericii din sat la 1784, a trecut, prin vânzare, pe la 1820, de la Alexandru Nenciulescu, fiul marelui pitar, în proprietatea lui Filip Lenș, unul dintre cei mai bogați boieri din Țara Românească, candidat, în 1828, la tronul domnesc. Lenș, rivalul lui Grigore Ghica la tron, în fața căruia a pierdut, l-a avut ca administrator al moșiei, vechil, în limbajul epocii, pe Ion Grigorescu despre care bătrânii satului, pe la 1950, spuneau c-ar fi fost și notarul satului, deci un om oarecum școlit. Nici Alexandru Nenciulescu, mare caimacam al Craiovei pe la 1820, nici Filip Lenș, fostul candidat la tronul domnesc, tot cam pe atunci, nu au avut parte de faima și strălucirea de care s-a bucurat fiul lui Ioan Grigorescu.

S-a născut la 15 mai 1838 într-o odăiță de serviciu din conacul lui Lenș și a fost botezat în biserica ridicată de stolnicul C. Nenciulescu. Dar, în urma morții lui Ioan Grigorescu, în 1843, familia lui s-a mutat în București. A avut parte de copilăria celor săraci, care nu prevestea nimic bun. În pofida conjuncturilor, multă vreme ostile, primește, datorită lui Kogălniceanu, o bursă care-i permite să studieze pictura în capitala Franței, unde-i cunoaște pe marii creatori ai epocii din școala de la Barbizon. Efectul acestei experiențe, întâlnirea cu arta franceză, a fost, ca și în cazul altui contemporan, Mihai Eminescu, și el marcat de întâlnirea cu poezia germană, o lărgire a orizontului și apropierea de alte sisteme de valori cu implicații profunde și de durată în acreditarea atât a unui nou model poetic, cât și a unui nou model pictural. Două secțiuni importante ale culturii noastre, poezia și pictura, au fost înscrise în modernitate, sincronizate cu spiritul european, ca urmare a experiențelor ce le-au fost rezervate de viață celor doi tineri – un poet și un pictor. La revenirea lor în țară nici poezia, nici pictura nu au mai fost ce erau înainte, ci au atins cote care, și astăzi, rămân repere și, totodată, nivele de  valoare pe care alte generații de tineri caută să le atingă. Devenit un sinonim al valorii, în teritoriul picturii, Grigorescu a căpătat un incontestabil statut de model pe care-l atestă, în primul rând, marele număr de copii realizate după lucrările lui. Copia este, mai ales, o formă de apropiere nu numai de obiectul estetic – acuarelă, desen sau pictură, ci și de actul mental care, în ordinea interioară, și nevăzută, a vieții, determină și controlează imaginea așternută pe hârtie sau pe pânză. Imagine a imaginii, copia, chiar atunci când este deosebit de fidelă originalului, nu-și mai are punctul de plecare în ordinea imediată a vieții, ci într-un univers secund, al imaginii, controlat de alte norme, și, mai ales, de alte intenții pe care nu le explică doar admirația. Cu totul alta este situația falsului, și el o copie, dar o copie semnată, fraudulos, cu numele celui căruia i se datorează originalul.

Francezii se amuză spunând că Degas a pictat două mii de tablouri, dintre care, adaugă ei, cinci mii s-ar afla în America! Nici la noi lucrurile nu stau altfel. Despre Grigorescu se știe c-a pictat 4600 de tablouri. Dintre acestea, 12400 sunt înregistrate! Este vorba, desigur, despre lucrări originale sau, mai exact, socotite așa. Cifra nu include copiile și nici falsurile, dovedite, care, adeseori, acestea din urmă, au fost motiv de scandal și dispute care i-au adus pe cei aflați în litigiu în sala de judecată.

Falsul, mai mult decât copia, este modalitatea prin care un obiect, estetic, in cazul nostru, isi pierde singularitatea care îl definește. Desigur că o copie nu capătă valoarea originalului, ci afirmă valoarea acestuia. Sub accent cade, în acest caz, puterea de model a originalului și judecăm copia în funcție de gradul de fidelitate pe care-l atinge.

O imagine plastică, pictură, acuarelă, desen sau gravură, nu este doar o modalitate de a întâlni frumosul, un frumos anume, creat de om, care are puterea de a stârni în noi emoții, de a ne face să ne punem întrebări legate de noi  sau de lumea în care trăim, o lume pe care imaginile ne ajută să o vedem și altfel. Fie că vrem sau nu, întâlnirea cu imaginea artistică rămâne și un mod de cunoaștere, sau cel puțin de apropiere de alte lumi, care nu sunt, sau nu mai sunt, ale noastre pentru că sunt din alte timpuri sau din alte locuri. Asemenea arhivelor sau cronicilor, imaginilor trebuie să le recunoaștem și calitatea de martori – au puterea de a absorbi și de a reține o realitate a vieții, o realitate schimbătoare. Una dintre acuarelele lui Preziosi, de exemplu, reține imaginea unei biserici, Sărindar, din care, astăzi, nu a mai rămas decât numele unei străzi, Sărindar, care începe din locul unde altădată se afla biserica. Asemănător stau lucrurile și în cazul lui Grigorescu. Bătrână torcând la vatră reține, de exemplu, vatra și hornul, două elemente arhitectonice care au dispărut din locuința țărănească și, odată cu ele, un mod de mișcare al locatarilor – pentru că erau generatoare de stereotipuri comportamentale.

Desenele și gravurile lui Th. Aman, ca și desenele lui Grigorescu surprind imagini dintr-o lume pe care o mai regăsim foarte puțin în lumea noastră. Sunt imagini dintr-o lume mai veche de un veac, o lume a altor tradiții și a altor valori pe care, ajutați de imagini, o putem înțelege.

 

Silviu ANGELESCU

 

Număr de vizualizări :365


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro