1500 de vizitatori de NOAPTEA MUZEELOR, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

mai 20th, 2019 | By | Category: Postcard

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, participantă pentru a noua oară consecutiv la Noaptea Europeană a Muzeelor, a adus în faţa publicului un program complex: peste 50 de tururi ghidate ale clădirii, concert de jazz, muzică clasică şi populară, expoziţii istorico-documentare şi recitaluri de poezie. Conceptul propus anul acesta este legat de Open Science, așa că l-am numit „Library ON”,  din dorința de a aduce în prim-plan importanța creșterii accesului la resursele științifice 24/7. Pentru a ne arăta recunoștința față de creațile românilor care au inspirat generațiile și au influențat progresul cunoașterii pe întregul mapamond, am organizat  expoziția de carte „Români care au schimbat lumea” – a declarat Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Programul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” a atras peste 1500 de vizitatori, majoritatea participând la tururile ghidate şi la Maratonul de Poezie şi Jazz, care a adus în Aulă nume consacrate cum sunt: Dinu Flămând, Magda Cîrneci, Ioana Crăciunescu, Maria Răducanu.

Aproximativ 1000 de persoane au participat la tururile ghidate prin spațiile Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cel mai tânăr vizitator având abia o lună, iar cel mai vârstnic 85 de ani.

La miezul nopţii, vizitatorii au putut participa la un concurs  cu premii pentru cei care au reținut repere importante din istoria bibliotecii.

            Redăm câteva din impresiile vizitatorilor :

„Prin spaţiu şi prin timp, o călătorie plăcută care mi-a adus aminte de rădăcini şi mi-a redat aripi”

„A fost tare! Mi-a plăcut mult! Am 9 ani, mi-ar plăcea să învăţ aici când voi fi mare.”

„Se vede că acest loc e bine conservat şi îngrijit, habar nu aveam că există aşa loc frumos în Bucureşti.

„Felicitări pentru toată munca şi devotamentul de care daţi dovadă!”

„Thank you for such a wonderful experience! Greetings from Virginia,  USA. ”

„Un lieu magnifique qui prouve que malgré les désastres une bibliothèque est surtout quelque chose de vivant, un lieu où on fabrique notre humanité.”

 

Număr de vizualizări :168


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro