Criticul, istoricul literar, teoreticianul şi profesorul Eugen Negrici, invitatul Cafenelei critice

ian. 9th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 12 ianuarie 2012, ora 19:00, în Club A (Str. Blănari nr. 14, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale „Cafeneaua critică”. Invitatul acestei ediţii: criticul, istoricul literar, teoreticianul şi profesorul Eugen Negrici, care va vorbi despre viaţa şi opera sa, de-a lungul a 70 de ani de viaţă. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Eugen Negrici s-a născut la 28 noiembrie 1941, în Rîmnicu Vâlcea. Este critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.
A publicat: Antim. Logos şi personalitate (Minerva, 1971), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (Minerva, 1972), Expresivitatea involuntară (Cartea Românească, 1977, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Figura spiritului creator (Cartea Românească, 1978; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanenţa literaturii (Cartea Românească, 1981; ediţia a II-a, 2009), Introducere în poezia contemporană (Cartea Românească, 1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Sistematica poeziei (Cartea Românească, 1988), Poezia medievală în limba română (Editura Vlad&Vlad, Craiova, 1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and propaganda in communist Romania (The Romanian Cultural Foundation Publishing House, 1999), Literatura română sub comunism. Proza (Editura Fundaţiei Pro, 2002; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Literatura română sub comunism. Poezia (Editura Fundaţiei Pro, 2003), Iluziile literaturii române (Cartea Românească, 2008; Cartea Anului 2008, desemnată de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul Manuscriptum, 2008; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator cultural, Premiul de excelenţă al revistei Convorbiri literare); Literatura română sub comunism. 1948-1964, vol. I, Cartea Românească, 2010; Simulacrele normalității, Editura Paralela 45, 2011.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara.

Număr de vizualizări :1566


One Comment to “Criticul, istoricul literar, teoreticianul şi profesorul Eugen Negrici, invitatul Cafenelei critice”

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro