Un nou volum semnat de istoricul Bogdan Murgescu, în pregătire la Polirom

ian. 9th, 2012 | By | Category: Carte in lucru

La Editura Polirom, în colecţia „Historia”, va apărea volumul (publicat şi în ediţie digitală) „Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină” de Bogdan Murgescu, unul dintre cei mai substanţiali şi mai provocatori istorici români.

Volumul reuneşte studii pe teme de istorie medievală târzie şi modernă timpurie, un domeniu care l-a preocupat constant pe autor, studiile fiind scrise şi publicate în ţară şi în străinătate de-a lungul a două decenii şi jumătate. Temele de politică şi diplomaţie ale epocii se împletesc cu cele de economie şi finanţe, notabilă fiind perspectiva sintetică şi comparativă, prin care situaţia Ţărilor Române este văzută în cadrul aceleia mai largi a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, iar relaţiile româno-otomane sunt analizate în paralel cu cele dintre Ţările Române şi Europa.

BOGDAN MURGESCU este profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureş ti. Distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea (1996). De acelaşi autor la Editura Polirom: Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie (coord., 2007), România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (2010).

Număr de vizualizări :1360


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro