Noaptea Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso”

sept. 11th, 2011 | By | Category: Proiecte

Vineri, 16 septembrie 2011, de la ora 20.00, la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, se desfăşoară Noaptea Institutului Italian. În program: recitalul pianistului Vincenzo Baglio şi proiecţia filmuluiIl Postino”.

Vincenzo Baglio s-a născut la S. Giovanni Rotondo în anul 1981. A absolvit cursurile Conservatorului “F. Cilea” din Reggio Calabria cu magna cum laudae şi s-a licenţiat cu notă maximă la Conservatorul “S. Cecilia” din Roma sub îndrumarea unor profesori de renume (Franco Medori, Carlo Bruno, Paolo Spagnolo, Giuseppe Scotese, Lorenzo Tozzi). A câştigat numeroase premii printre care: Premiul I la concursul naţional de pian “La tastiera d’argento” (2001) care s-a desfăşurat la Roma la Palatul Barberini, premiul cel mare la concursul naţional “Igor Strawinskij” de la Bari(2001) şi la concursul naţional “Città di Cesenatico” (2004), cu acest prilej i-a fost înmânat şi premiul special “Elsa Calugi-Febo Villani” rezervat candidatului cu cele mai mari calităţi interpretative. Defăşoară o intensă acrivitate concertistică susţinând concerte pentru instituţii importante printre care amintim: Accademia nazionale di Santa Cecilia, RAI, RADIO3, Scuola Musicale di S. Rocco (Venezia), Rotary Club, Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso” (Bucureşti), Centrul Cultural Italian Cluj-Napoca, Ambasada Austriei la Roma. În program lucrări de: E. Morricone, L. Bacalov, J.A. Abreu, C. Gardel, F. Chopin, F. Liszt.

Il postino”, Italia 1994.
Cu: Massimo Troisi, Philippe Noiret, Maria Grazia Cucinotta
Regia: Michael Radford, Massimo Troisi
Scenariul: Anna Pavignano, M. Radford, M. Troisi, Furio Scarpelli, Giacomo Scarpelli, după romanul “Ardiente Paciencia” de Antonio Skarmeta. Durată: 112’

Poetul sudamerican Pablo Neruda (Philippe Noiret) este exilat într-o mică insulă din golful oraşului Napoli, unde se împrieteneşte cu poştaşul Mario Ruoppolo (Massimo Troisi). Cu poeziile lui Neruda, Mario o cucereşte pe frumoasa hangiţă Beatrice (Maria Grazia Cucinotta) cu care până la urmă se însoară. Martor de cununie este poetul, care în timpul petrecerii primeşte vestea încheierii exilului său.

Număr de vizualizări :1573


One Comment to “Noaptea Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso””

  1. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro