“Sentimentul de satisfacție e iluzoriu”

iul. 31st, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

De curând, la Editura Herg Benet Publishers, în colecţia “Poezie”, a apărut volumul “Vineri” de Aleksandar Stoicovici. Aleksandar Stoicovici mi se pare unul dintre cei mai interesanți, vii, dinamici, vitali poeți ai ultimului val. Aș risca să-l alătur unei serii de poeți ai graniței, de poeți ai limitei, din care fac parte, lângă Vasko Popa și Miodrag Pavlovici, excepționali autori bănățeni precum Dușan Petrovici, Slavomir Gvozdenovici, Liubița Raichici.”, a scris criticul literar Cornel Ungureanu. Andra Rotaru a dialogat cu Aleksandar Stoicovici, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro

Ființe din alt regn decât cel uman par să preia de multe ori în poemele tale stările personajelor. Se poate vorbi de o oarecare zoomorfie senzorială?

Cu riscul de a intra pe burtă în zona minată a clișeelor, nu pot să nu spun că am convingerea că în poezie există lucruri pe care le controlezi și lucruri care te controlează sau de care simți să te lași controlat. Deși volumul a fost publicat recent, am observat că în mai toate reacțiile pe care le-a stârnit până în prezent s-a vorbit despre subiectul asupra căruia te-ai oprit și tu.

Ei bine, lucrurile s-au legat în cea mai mare parte de la sine. Când am început să lucrez la al doilea ciclu de poeme din volum, care este un soi de rememorare a copilăriei, mi-am dat seama că există o zonă în amintire în care lucrurile se realcătuiesc cumva de la sine. Am scris fără să simt nevoia să o controlez și la sfârșit m-am trezit în mijlocul unei lumi în care totul se contopise și nu mai exista pauză între ființe, între obiecte șamd. Motiv pentru care am și spus, cu o oarecare resemnare, că-mi voi revedea copilăria (așa cum o știam eu) la strigarea Dunării în cer.

Imaginile pe care le înfățișezi cititorului trimit la un cadru larg, în care războiul, pianele, spitalele, apocalipsa se regăsesc la tot pasul. Care au fost premisele de la care a pornit scrierea acestui volum?

Mi-am dorit să scriu o carte care să se afle în echilibru pe bariera dintre real și suprareal (sau subreal, mă rog), dar fără să alunece într-o parte sau alta și să aibă puterea de a-l face pe cititor să creadă  mai degrabă în autenticitatea acestei lumi pe care am încercat să o alcătuiesc decât în cea a barierei.

Cum ai redefini hazardul?

O întrebare pe care mă bucur că mi-ai adresat-o pentru că am prilejul să-i invit pe cei care vor citi acest interviu să lectureze volumul J. E atât de mult hazard încât s-ar putea ca lucrurile să fie cât se poate de ordonate până la urmă.

Crezi în puterea poemelor de a schimba anumite realități istorice sau sociale?

Dacă vorbim la modul general, luând în considerare toate perioadele istorice, da. Dar mă gândeam acum că această schimbare de care vorbești se poate manifesta cel puțin în două moduri sau la două nivele diferite. Pe de-o parte, poți scrie pentru a mobiliza sau inspira oamenii (și aici exemple sunt multe; de la Ovidiu la Evgheni Evtușenko, să zicem, și de la Allen Ginsberg la Pablo Neruda – în direcții diferite, evident). Pe de altă parte, există scrisul cu un caracter introspectiv în care revoltele se nasc și se sting înăuntru. Actul scrisului devine, în acest caz, un fel de exorcizare. Scrii mai degrabă pentru iluzia schimbării de care ai nevoie pentru a contrabalansa mizeria din afară. Și dacă vorbim de situația actuală de la noi, cred că puterea poemelor de a schimba realitățile sociale prin mobilizarea unor mase de oameni s-a perimat. Și nu neapărat din cauza faptului că n-am avea autori cu vână și care să aibă ceva de spus, doar că e o gravă criză de urechi destupate. Avem în schimb cancan-uri, manele. șucardele și acadele, imitația unui campionat de fotbal, bere de calitate, o democrație brici  și o mulțime de politicieni capabili. Și toate astea ne fac fericiți.

În momentul de față se vorbește tot mai mult despre poezia bănățeană. Există influențe pe care le-ai asimilat și ți le-ai reasumat din acest spațiu?

Influențe din exterior sigur că există, dar asta nu înseamnă că ar trebui să fii asociat cu un anumit spațiu geografic. Eu m-am simțit inspirat de copilăria petrecută pe malurile Dunării, la Pojejena, unul din satele sârbești din Clisură, la fel cum m-am simțit inspirat de locurile din România și din afara României prin care am trecut.

Nu știu exact în ce context se vorbește acum despre poezia bănățeană, dar tind să cred că, de cele mai multe ori, categorisirile de genul acesta în literatură devin păgubitoare. Până la urmă fiecare autor urmărește să-și construiască acea “încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe”despre care vorbea Virgil Mazilescu – un univers intim din care încearcă să le vorbească celor din exterior. Această încăpere nu este însă ruptă de lume, ci funcționează mai degrabă ca un filtru, ca o zonă fertilă între realitate și realitate unde se naște poezia.

“îmi simt viitorul/ ca o mină de pământ/ de pe care nu pot ridica/piciorul”

Aici e un semn de revoltă în aceeași măsură în care e un semn de resemnare. Am scris poemul  tocmai pentru că am simțit că o pornire distructivă cum ar fi obsesia de a deține controlul, să zicem, se poate extinde la limită în direcții diferite. Și amuzant e că, oricare ar fi direcția în care s-ar îndrepta, sentimentul de satisfacție e iluzoriu. Ai libertatea de a ridica piciorul, dar poți la fel de bine să alegi să rămâi blocat acolo încercând să te convingi că până la urmă e bine așa – viața mocnește cuminte și toate lucrurile sunt la locul lor. Câți se gândesc că de fapt mina s-ar putea să fie dezamorsată și decid să facă următorul pas?

Crezi că înlăturarea “protecției anti-șoc” poate naște ceva mai bun sau că de abia atunci vom avea acces la toate ororile dimprejur?

Fără îndoială. Nu știu de ce ținem neapărat să ne închidem într-o carapace și să ne imaginăm că afară e totul ok. Mă gândesc că ține mai puțin de teamă și mai mult de frustrarea pe care ți-o produce ideea că nu poți schimba lucrurile, conștient fiind că ele merg aiurea. Trist e că pentru mulți oameni singurul contact cu ce se întâmplă în realitate e doar scurtul moment în care ies din carapace să și-o lustruiască.

Număr de vizualizări :2185


2 Comments to ““Sentimentul de satisfacție e iluzoriu””

  1. diana spune:

    ce baiat frumos! :X :X vreau sa-i citesc volumul neaparat!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro