“Pentru un roman trebuie să te aduni, să stai, prin lectură, la umbra marilor cărţi, să laşi dracului tentaţiile zilnice”

ian. 23rd, 2011 | By | Category: Studioul de carte

Ioan Groşan descoperea la o vârstă fragedă că un volum care lasă o impresie puternică asupra cititorului merită rescris. Şi-a exersat puterea de prozator încercând să repună în pagină romanul de aventuri al lui Radu Tudoran, „Toate pânzele sus”, iar de atunci şi până acum a convins la rândul său cititorii că „poţi să fii cine vrei, poţi să te dai orice şi, cel puţin o vreme, să fii crezut”. În anul 2010, prozatorului Ioan Groşan i-a apărut romanul „Un om din Est”, Editura Tracus Arte, un volum despre care a dialogat cu Andra Rotaru. Interviul este preluat din ZF/Ziarul de duminică.

„Un om din Est”, Editura Tracus Arte, a fost un volum aşteptat. L-aţi scris în diverse locaţii din ţară şi din afară, l-aţi salvat în diverse foldere buclucaşe, iar acum el există. Cât de dificil a fost lucrul la el şi care au fost greutăţile întâmpinate?

Lucrul la roman a fost dificil pentru că mă temeam grozav de „ideea de roman”. Atâta mi-a băgat în cap dl. Nicolae Breban, în lungile noastre zile şi nopţi de discuţii (în fond, pentru mine, de ucenicie fertilă pentru care n-o să încetez a-i mulţumi) că romanul e o arhitectură epică în mişcare, dar care trebuie să rămână în picioare, nu să se prăbuşească, încât mie, care nu depăşisem statutul de „meseriaş”, de calfă” în povestire şi nuvelă, mi-a fost frică să nu ratez „castelul”, „catedrala” narativă. Dacă am ratat sau nu, asta o poate spune numai cititorul, când voi scoate şi volumul al II-lea.

Greutăţile (y compris întârzierea) de-aici au provenit: din necesitatea de a avea un control perpetuu asupra întregului, plus risipirea publicistică pentru coşul zilnic, alimentar şi social, care-ţi mănâncă o groază de timp, plus congenitala mea lene. Pentru un roman trebuie să te aduni, să stai, prin lectură, la umbra marilor cărţi, să laşi dracului tentaţiile zilnice. Or, eu sunt cam slab în această ultimă privinţă. De aceea a şi durat atâta scrierea romanului.

La ultimele 50 de pagini, a existat o încurcătură tehnologică şi se zvoneşte că aţi rescris din memorie…

Nu, n-a existat – slavă Domnului! – un asemenea accident tehnic. Tot ce s-a publicat există scris de mână în caietele mele. Cu atâtea săgeţi, sărituri peste pagină, reveniri, completări, manuscrisul „original” e destul de greu descifrabil, dar există.

O schiţă a acestui roman apărea acum 30 de ani, în revista Echinox. Ce v-a determinat să o fructificaţi? Aţi dorit încă de atunci să o transformaţi în roman, sau e mai recentă provocarea?

Da, e adevărat, un fel de preambul al romanului (al cărui titlu iniţial, pretenţios şi juvenil, era „Discurs asupra realului”) l-am publicat, împreună cu Ioan Buduca, acum 30 de ani în „Echinox”. Dar luat cu nuvelele, cu povestirile, cu prudenţele de mai sus şi cu ale tinereţii valuri, nu l-am terminat decât în acest an.

Aţi ales ca ilustraţia copertei să fie realizată de Mircia Dumitrescu. Din punctul dvs. de vedere, cât contează pentru cititori copertele atunci când aleg un volum?

Contează şi nu contează. Contează poate la romanele astea comerciale, gen Dan Brown sau cealaltă Brown, Sandra, parcă. Dar să nu cumperi un roman de Kafka pentru că nu-i „mişto” învelitoarea?! Eu l-am rugat pe marele grafician Mircia Dumitrescu să-mi facă o copertă simplă, fără multă încărcătură, în alb-negru, ceea ce el, mulţumindu-mă pe deplin, a şi făcut.

Volumul a apărut la Editura Tracus Arte care, chiar dacă nu e cea mai mare, este una dintre cele mai valoroase în momentul actual. În ultima vreme mulţi scriitori preferă să publice la edituri care îi şi „ascultă” şi le respectă opţiunile. Care a fost motivul dvs.?

Motivul a fost unul simplu: am vrut să scot „Un om din Est” în regie proprie, adică eu să plătesc tiparul, hârtia, să mă ocup de difuzare etc. De ce? Fiindcă editurile „mari” (nu le dau numele, se ştiu) nu au încă transparenţa tirajului, a vânzărilor. Îţi dau o anumită sumă avans şi-ţi promit un anumit procent din vânzări, pe care-l vezi de obicei aşa, spre Paştele cailor. Asta în cazurile fericite, când cartea are succes. Aşa că am preferat să mă adresez unor buni prieteni (lui Marius Ghica de la Editura Noul Scris Românesc şi lui Ioan Cristescu de la Tracus Arte), să le explic ce vreau să fac, să obţin ISBN-ul şi să am cât de cât un control – financiar vorbind – asupra a ceea ce „iese” şi ce „intră”. Singur, de capul meu, fără intermediari. Ce-o fi oi vedea. Dar, până acum, n-a fost rău…

Volumul are şi fragmente ce abundă în ironii acerbe iar, uneori, problemele serioase sunt rezolvate prin prisma a ceea ce presupune a fi sau nu „în partid”. De exemplu, când aceste explicaţii sunt date unor copii, e o provocare să explici celor inocenţi fapte grave?

Dac-am înţeles bine întrebarea, vă referiţi la faptul că e greu să explici unor copii ce-au trăit părinţii în perioadele de restrişte ale istoriei, sub vreo „trei dictaturi”, vorba lui Pătrăşcanu. Da, e foarte greu, aproape imposibil. La căderea comunismului, fiicele mele aveau 4, respectiv 3 ani. Cum să le lămuresc eu cum era în ultimii ani ai lui Ceauşescu, când a face rost pentru ele de laptele „Humana” însemna o adevărată aventură, antrenând un întreg sistem de relaţii, „pile”, un adevărat „lanţ al slăbiciunilor” şi compromisurilor? Chiar înţelegând ce s-a întâmplat, cel mult ar zâmbi. Nici eu n-am înţeles decât târziu ce-a însemnat „obsedantul deceniu” şase, deşi, copil fiind, l-am traversat. Dar au avut grijă părinţii mei să nu-mi dau seama ce se petrece, de fapt, în jur, m-au protejat. Iar când mi-a povestit bunicul din partea mamei cum a fost în penitenciarele de la Canal, mie nu mi s-a părut a fi o „realitate”, ci doar un subiect bun pentru o povestire, o nuvelă etc.

Unul dintre personajele charismatice ale volumului, Nae Sanepidu, trăieşte intens, iar experienţele sale amoroase sunt vaste. O parte dintre ele înainte de „revelaţie”, o altă parte, postrevelaţie. Ce se transformă în erotismul postrevelaţie?

Se transformă (aproape) totul. E trecerea de la amorul empiric la amorul „cu sistem”. Nelu Sanepidu e un fel de Che Guevara care trece de la revolta anarhică, pur juvenilă, împotriva capitalismului, la lupta organizată şi călăuzită coerent de o idee, de un sistem de valori, fie ea (ideea) şi sistemul de sorginte marxiste sau troţkiste. Între noi fie vorba, şi Che Guevara era un mare amorez, da’ nu de aia a murit…

Scrieţi la un moment dat: „Condiţia oricărei capodopere amoroase este aceea de a nu mai revedea vreodată fiinţa ce a declanşat-o sau cei doi să nu mai aibă parte de o replică a momentului de magie.” Cât e adevărat, cât e ficţiune?

E purul adevăr, cel puţin din punctul meu de vedere.

În ultima vreme se scrie destul de multă literatură română care îşi ia ca reper anii comunismului. Florin Toma în volumul „Oraşul jumătăţilor de înger”, de exemplu, descrie o perioadă delirantă şi grotescă, cu personaje pe măsură. Cât de important e ca o parte din istoria de dinainte de `89 să poată ajunge, chiar şi prin intermediul ficţiunii, la tineri?

E foarte important. Există acea aserţiune celebră (şi perfect adevărată) care spune că un popor care nu-şi cunoaşte istoria (se subînţelege: tragică, dramatică) riscă s-o repete. Uite că şi noi mai că suntem pe cale s-o repetăm, dacă ne gândim la tendinţele dictatoriale din ultimul timp ale unei anumite persoane… Iar ficţiunea artistică are un rol fundamental în acest necesar, perpetuu „memento”. Şi nu pot decât să mă bucur că, de pildă, cea mai penetrantă formă de conştientizare a pericolelor care ne pândesc – mă refer la filmul artistic -, prin nou val de regizori români, aduce în atenţia tinerilor de azi ce s-a trăit în vremea dictaturii. Poate că noi, prozatorii, am rămas datori la acest capitol. Dar timp pentru a-l umple încă mai este.

Volumul „Un om din Est” va avea o continuare?

Sper să aibă, că de-aia am scris pe ultima pagină a cărţii „Sfârşitul volumul I”.

Număr de vizualizări :1973


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro