“Avalanşa” de Tuncer Cucenoglu, în regia lui Radu Afrim

dec. 30th, 2010 | By | Category: Proiecte

Joi, 6 ianuarie 2011, ora 19:00, la Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti va avea loc spectacolul “Avalanşa” de Tuncer Cucenoglu, în regia lui Radu Afrim, cu Constantin Cojocaru, Ilinca Tomoroveanu, Rodica Ionescu, Marius Manole, Vitalie Bichir, Ana Ciontea, Raluca Petra, Mircea Rusu, Aristiţa Diamandi.

Asociat cu underground-ul, catalogat drept avangardist şi iconoclast, controversat dar cu mii de fani în toate oraşele, Radu Afrim montează acum pe scena TNB, un debut care i-ar putea surprinde pe mulţi.

Aflat sub ameninţarea unei avalanşe uriaşe, un sat înconjurat de munţi trăieşte nouă luni pe an, îngheţat într-o tăcere de moarte, pe care reguli aspre o impun pentru supravieţuirea comunităţii. Femeile trebuie să-şi programeze naşterile în celelalte trei luni pentru că strigătele facerii şi cele ale nou-născutului riscă să provoace avalanşa. Încremeniţi de secole sub legea fricii menită să-i reducă la tăcere, sătenii vorbesc în şoaptă şi-şi reprimă orice sentiment. Doar unul singur are curajul să rostească “Nu!”. Nu avalanşei, nu tradiţiilor barbare.

„Avalanşa” este o metaforă amară a căutării libertăţii, un strigăt de speranţă, o ficţiune unde asemănările cu regimurile totalitare nu sunt câtuşi de puţin întâmplătoare.

Număr de vizualizări :1546


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro