„O fată s-a hotărât să aibă un copil după ce a citit această carte, Cerul din burtă”/ un interviu în exclusivitate cu Ioana Nicolaie

mart. 14th, 2010 | By | Category: Studioul de carte

În luna mai a acestui an, Ioanei Nicolaie îi va apărea ediţia a doua a romanului poetic “Cerul din burtă”, Editura Polirom, colecţia Ego.Proză. Un volum care a ridicat câteva voaluri de opacitate de pe ochii celor care nu-şi puseseră problema evoluţiei feminităţii în cele 9 luni de sarcină, a lumii senzoriale pe care fiinţa în devenire e deja pregătită să o perceapă şi să o revendice. Citiţi în exclusivitate dialogul Ioanei Nicolaie cu editorul coordonator al AgenţieideCarte.ro, poeta Andra Rotaru.

“Cerul din burtă” a apărut pentru prima dată în 2005, la Editura Paralela 45. Urmează o a doua ediţie, la Polirom, în luna mai. Apar modificări, adăugiri?

Cărţile seamănă cu nişte cepe; au, ca şi acestea, straturi suprapuse, membrane de legătură şi unitate materială. Au gust specific şi pot fi de multe soiuri. Scrierea cărţilor însă– normată de regulile care duc la marele trompe d’oeil care este orice produs literar – nu mai are nimic în comun cu enigmatica creştere a cepelor. Ea este artizanat, muncă, raţiune şi, desigur, şi-un dram de inspiraţie. Cerul din burtă are ca miez un jurnal scris de-a lungul celor nouă luni de sarcină. Locuiam atunci aproape de P-ţa Kogălniceanu şi, de la etajul şapte, vedeam nişte acoperişuri roşii, aproape neverosimile în centrul oraşului. În burta mea trebuie că era la fel, doar că lumina, filtrată de muşchi, venea din altă lume spre mine, norocoasa, cea de afară. Şi tot din alt loc, încetul cu încetul, înainta cu greu un băieţel uluitor, fiind el adevărat. La început, am scris, deci, despre această uimire. Cartea am migălit-o mai târziu, punând ordine între straturi. Foiţele concrete, cu detalii medicale şi biologice, se învecinează cu cele poetice, religioase sau metafizice. Iar liantul pus din loc în loc este o temă subîntinsă şi altor cărţi ale mele: cea a mamei arhetipale, creatoare, a mamei reale şi abstracte, a principiului ontologic şi ordonator. A mamei care a trăit, trăieşte şi va trăi cât va fi lumea.

A doua ediţie a cărţii este revăzută, am intervenit în mai toate capitolele volumului, cu scopul de a clarifica şi explicita acolo unde densitatea poetică putea să pară prea mare. Cerul din burtă este un roman – în sens relaxat nu restrictiv – , construit pe fundaţii epice, dar cu multe cărămizi luate din zidurile poeziei. Şi, cum cititorul nu-mi este indiferent, am încercat să-l duc spre text cu mai multă blândeţe şi limpezime. Sper să fi reuşit.

Cât de grea este tema celor 9 luni de sarcină, în literatură?

Atunci se vedea aşa: un perete străvechi, scorojit, cu părţi lipsă, cu ferestrele deja smulse, în faţa căruia mâna expertă a istoriei fixase o barieră. Grafferi anonimi stropiseră cu vopsea, exersând cel mult câteva dâre, figuri geometrice sau litere disparate.

Acum totul e în reparaţie: zidul e curat, încep să i se refacă stucaturile, bariera a fost desfiinţată şi, pe locul ei, stă deschisă o uşă. Vin vizitatori, trecătorii se opresc o clipă din mers, câţiva artişti îşi fac deja treaba în zona încă nu destul luminată din spate.

Acestei cărţi, Cerul din burtă, îi datorăm, cred, schimbarea. Mie, autoarei, nu-mi rămâne decât să mulţumesc că mi s-au dat câteva şanse, poate nemeritate: că sunt femeie, că s-a întâmplat ca în viaţa mea reală să ajung la un moment dat mamă, că subiectul maternităţii, din varii motive, nu a pătruns decât aluziv în literatura noastră, că am scris câteva cărţi de versuri înainte – Poză retuşată, Nordul, Credinţa. Să înţeleg despre fiinţa care se tot apropie, cu fascinaţie şi cu frică, ca până la urmă să intre în lume, şi să pun sub lupă felul în care noi, cei mai de mult veniţi, ne pregătim sau nu să-i fim gazde, a fost cumva dintr-o suflare. Pentru că avea sens şi valoare. Un prieten, poet, m-a întrebat după aceea, nu cu maliţie, ci mai curând curios: “Dar ce-a fost aşa extraordinar să fii gravidă? Erai cumva la prima sarcină?” Cred, deci – iertată fie-mi aroganţa! -, că o femeie – şi nu un bărbat – trebuia să scrie despre maternitate.

Care au fost cele mai mari dificultăţi, capcanele în care scrierea cărţii te putea atrage?

Am avut greutăţi legat de materialul din care suntem noi făcuţi, care, de multe ori, nu e cel mai potrivit în literatură. Să scrii despre sarcină înseamnă să ai propensiune spre fizic/ fiziologic, naturalism şi biologie. Dozajul şi tuşele sunt, deci, esenţiale. Unui subiect minunat, dacă-i pui contururile expresioniste ale unui George Grosz, de pildă, obţii o imagine puternică, şocantă şi prin asta îndepărtată de proiecţia ei iniţială. Să scrii despre edeme, varice, greaţă, fibroame, cezariene, schimbări corporale, să vorbeşti despre medici şi spitale, despre analize şi fişe de evoluţie, să atingi, în treacăt, până şi triviala şpagă, nu e deloc la îndemână: textul pufos ca o plăcintă de până atunci ţi se poate brusc dezumfla.

Ai întâlnit o proză scrisă de bărbaţi despre momentele de dinainte şi de după venirea pe lume a unui copil care să te fi impresionat, chiar şi negativ?

Lansarea primei ediţii a Cerului… a avut loc în cadrul Bookarest, pe vremea când târgul se mai făcea la Teatrul Naţional. Printre vorbitori a fost şi Simona Popescu, o scriitoare pe care o admir foarte mult, şi ea a numit două autoare din Franţa care se aventuraseră până atunci în hăţişurile temei. Eu nu le citisem şi, după ştiinţa mea, nu sunt traduse nici azi în româneşte. Ruxandra Cesereanu mi-a trimis apoi un poem puternic despre intrauterinitate, deja publicat într-una din cărţile ei. Poetul Mihail Gălăţanu mi-a atras atenţia că eram vecini de temă, deşi, fireşte, abordarea era total diferită. Proză scrisă de femei sau bărbaţi pe acest subiect nu ştiu să fi existat. Prin urmare, Cerul din burtă a înflorit tematic pe întunericul unui gol. Poate de aceea s-au şi văzut mai tare culorile, contrastele.

Cum te simţi la apariţia acestei a doua ediţii a „Cerului din burtă”, când Gabriel  e aproape la vârsta şcolară?

E chiar la vârsta şcolară. Băieţelul meu e în clasa I, e mai mare şi mai grav, de câteva luni a depăşit vârsta afirmaţiilor poetic-fantaste, fiindcă nu scapă nici el de căderea sub timp. Iarba mai este părul pământului şi dinţii mai sunt norii cerului gurii, dar au apărut în plus lucrurile evidente ca “Totuşi de ce murim?”, deci fatalitatea. Îi datorez nu doar această carte, ci şi pe cele pentru copii: Aventurile lui Arik, apărută la Corint Junior şi Arik şi mercenarii, volum în lucru la aceeaşi editură. Acum, că babele au fost cu ninsoare, m-a rugat să luăm un bulgăre şi să-l ţinem în congelator, ca să avem zăpadă şi la vară. Vorbim despre dinozauri, cosmos, peşti, mamifere. Încă nu ştie – pentru că nu îi citesc cartea înainte de a fi tipărită – că în Arik şi mercenarii am încercat să-i salvez jucăriile pierdute. Cerul nostru comun din burtă e miezul miezului de ceapă de care spuneam la început. Cartea l-a prins în ea, l-a făcut să fie şi cumva să şi crească. Spre deosebire de prima ediţie, acum ştiu că totul e sigur, poarta-i larg deschisă şi camerele pentru oaspeţi sunt luminoase. Apărând cartea la Polirom, în straie noi, va putea ajunge mai uşor la cei care o caută.

Cumulările şi continuumul unei sarcini care aduce ceva nou de la o zi la alta şi totodată stările unice, fugitive pot fi oarecum asemănătoare impresionismului din pictură. În timp ce scriai romanul, ţi-ai permis să renunţi la unele pagini, să laşi să treacă nescrise, necaptate unele stări?

Eu chiar îmi văd cărţile pictural, şi impresionismul, cu precădere cel al lui Cezanne, căruia i se adaugă dâre expresionist-germane, dar şi mult suprarealism, este parte din compoziţia Cerului din burtă. Textul aluvionează fragmente, cele mai multe cu un conţinut autonom – de pildă poveştile diverselor femei, tinere sau nu, din lumea rurală sau din cea urbană, tributare tradiţiilor şi presiunilor culturale, care nasc de-a lungul volumului -, dar are şi o structură lineară: în el este vorba de ceea ce i se întâmplă unei femei în lunile de sarcină. Sfârşitul cărţii este un anticlimax, pentru că el nu conţine naşterea. În consecinţă, cartea – numită roman de mine, deşi tehnic vorbind creşte ca un poem – este până la urmă un construct în care a încăput numai ce era relevant şi potrivit cu forma literară pentru care am optat. Într-un text, niciodată nu poate fi vorba de toate stările trăite în realitate, scriitorul nu face decât colaje de emoţii, sentimente, poveşti, amintiri şi imaginaţie. Între jurnalul iniţial şi varianta scrisă a cărţii au apărut, da, fracturi mari, mai ales stilistice. Am renunţat şi la multe pagini, repetitive ca experienţă sau care ar fi avut doar funcţie ornamentală. Între prima ediţie şi cea de-a doua au mai apărut, iată, nişte modificări. Asta şi pentru că îmi plac mesajele limpezi, cât mai perfect şlefuite.

Cât de mult ai interacţionat în perioada scrierii „Cerului din burtă” cu alte femei care trecuseră prin experienţa maternităţii, obligată de context (vizitele medicale) sau dorind să cunoşti experienţe deja filtrate de trecerea anilor?

Perioada sarcinii propriu-zise a fost magică. Nu doar pentru că mi se schimba corpul şi asta se întâmpla pur şi simplu, fără voia sau ştiinţa mea, şi nu doar pentru că mă închipuiam ca o casă în sfârşit locuită. Auzeam lucruri pentru care înainte avusesem urechile astupate, vedeam mai mult şi mai semnificativ şi, de câteva ori, am avut straniul sentiment că realitatea venea spre mine, fiind, de fapt, aspirată de carte. Intram într-o librărie, când încă eram suplă, şi vânzătoarele brusc începeau să vorbească despre cum au trăit ele graviditatea, mergeam la cosmetică şi, după un perete despărţitor, o voce de femeie povestea o naştere, la ştiri, seara, vedeam întâmplări cu gravide, în ziare găseam articole tot despre asta. Eram speriată, oripilată, dar mai ales copleşită de ceea ce descopeream. Cerul… a crescut aşa, pe mai multe paliere, din mai multe voci, din convorbiri telefonice şi consultaţii, din amintiri şi istorii cândva auzite. Îmi doream o carte care nu alungă, m-am străduit s-o fac prietenoasă. Când un prieten, critic literar, mi-a transmis că ştie o fată care a hotărât să aibă un copil după ce a citit această carte, am fost foarte bucuroasă. Nu e de ici colo să izbândeşti un ghid de maternitate.

Care e ambientul potrivit în care ne-ai ruga să citim cartea care stă să apară?

Nu ştiu, fiecare citeşte unde îi place. Iar cartea adevărată, cea de hârtie – nu ecranul computerului, telefonului sau al cărţii electronice – e tandră cu cel ce o deschide. Aştept cu nerăbdare Cerul din burtă, sper să fie un obiect la fel de reuşit ca O pasăre pe sârmă, prima mea carte apărută la Polirom, şi-i ţin pumnii în continuare.

Ioana Nicolaie s-a născut la 1 iunie 1974 în oraşul Sîngeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. A absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, iar în 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi. După absolvire a lucrat în învăţământ, presă şi în domeniul editorial. A debutat cu volumul de versuri Poză retuşată, Editura Cartea Românească, 2000, în urma câştigării concursului de debut. Alte volume: Nordul, Editura Paralela 45, 2002, Credinţa, Editura Paralela 45, 2003, Cerul din burtă, Editura Paralela 45, 2005, Cenotaf, Editura Paralela 45, 2006, Aventurile lui Arik, Editura Corint Junior, 2008, O pasăre pe sârmă, Editura Polirom, 2008. A fost inclusă în volumele colective Ferestre 98, Editura Aristarc, 1998 şi 40238 Tescani, Editura Image, 1999, Generaţia 2000, Editura Pontica 2004, Cartea cu bunici, Editura Humanitas, 2007, Primii mei blugi, Editura Art, 2009, Divanul scriitoarei, Editura Limes, 2010. Cărţile autoarei au fost nominalizate la premiile ASPRO, la cele ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi la premiile revistei Observator Cultural. Prezentă în mai multe reviste şi antologii străine dintre care: Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée éditée par le Théâtre Molière/ Maison de la Poésie de Paris 2003,  New European Poets, Graywolf Press, Minnesota 2008 şi Poetry Wales, iarna 2009-2010. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria.

Număr de vizualizări :6103


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro